-2 C
Nürnberg, DE
January 19, 2026
Institutul Cultural Român Italia România

 Expoziţia de artă contemporană „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Comunicat

Expoziţia de artă contemporană „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol” aduce în atenţia publicului, în perioada 6 – 20 decembrie 2025, lucrările semnate de cadre didactice și studenți din cadrul Facultăţii de Arte a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi – Secția Pictură.

Toate lucrările, specifice artei figurative, sunt construite pe o solidă pregătire academică, permeată de sensibilitatea la accentele impresioniste. Cadrele didactice prezente cu lucrări pe simeza Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia sunt: lector univ. dr. Miruna Cărăuşu, asist. univ. Diana Păunescu, asist. univ. Cristiana-Emanuela Tărbuc, lector univ. dr. Constantin-Adrian Corcăcel şi conf. univ. dr. Liviu-Adrian Sandu, iar studenţii expozanţi sunt Capitolina Furtună, Julia Ghibirgiu, Alexia Mereuţă, Florentina Oprea şi Cosmin Stratulat.

Proiectul expoziţional porneşte de la convingerea că talentul, inspiraţia şi măiestria artistică sunt resurse ce pot fi modelate şi puse în valoare prin procesul educaţional și vocaţional, astfel încât tinerii artişti să se exprime la adevărata valoare şi să găsească, mai întâi prin îndrumarea cadrelor didactice şi apoi prin potenţialul artistic propriu, calea spre afirmare în peisajul artelor vizuale, atât pe plan naţional, cât şi internaţional.

Expoziţia este o celebrare deopotrivă a tradiţiei şi inovaţiei, o punte de legătură între generaţii, construită prin limbajul universal al picturii, constituind o carte deschisă a artei figurative, în care stăpânirea deosebită a tehnicii academice – compoziţia, desenul, armonia – este transpusă pe pânză cu o paletă sensibilă, în tuşe vibrante, preluate din reperele impresioniste.

Vernisajul are loc sâmbătă, 6 decembrie 2025, ora 17.00, în Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia și va fi deschisă zilnic, cu program de vizitare de miercuri până duminică, interval orar 11.00 – 13.00, 16.00 – 19.00.

Related posts

Atelierele de Jurnalism organizate de UZPR în parteneriat cu Fundația Maria Club pentru UNESCO pregătesc viitori profesioniști mass-media

Ion Marius Tatomir

PREMIILE ACADEMIEI ROMÂNE PENTRU ANUL 2020

Ion Marius Tatomir

Scrisoare președintele Academiei Române: Acces liber la documentele din Arhivele Naționale

Ion Marius Tatomir

Summitul NATO de la Haga (24 – 25 iunie 2025)

Ion Marius Tatomir

Între șic și kitsch. Despre decorarea casei în comunism

Ion Marius Tatomir

FOTOGEOGRAFICA  2025 spectacol de lumină și culoare

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy