November 25, 2025
Exclusiv

Un tânăr chef din Banat concurează la European Young Chef Award 2025

Banatul va fi prezent pe scena uneia dintre cele mai prestigioase competiții culinare europene: European Young Chef Award 2025. Visit Timiș anunță că bucătarul Bogdan-Andrei Lovin, în vârstă de doar 20 de ani, va reprezenta județul Timiș și întreaga regiune, într-un an crucial pentru promovarea candidaturii la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028.

Concursul, organizat de Institutul Internațional de Gastronomie, Cultură, Artă și Turism (IGCAT), va avea loc pe 26 noiembrie 2025 în Catalonia, titrată în acest an World Region of Gastronomy, iar desemnarea câștigătorilor se va face în 27 noiembrie, la Universitatea din Barcelona.

Un juriu internațional și o misiune cu miză mare pentru Banat
Juriul ediției din 2025 reunește maeștri bucătari din Norvegia, Estonia, Scoția, Danemarca, Cipru și Spania, iar competiția aduce laolaltă finaliști din mari regiuni gastronomice europene: Catalonia, Sicilia, Menorca, Coimbra, Creta, Dalmația Centrală, Gozo și Slovenia. Scopul evenimentului este de a promova inovația în bucătăria tradițională, sustenabilitatea alimentară și viitoarea generație de ambasadori ai produselor locale.

Bogdan-Andrei Lovin: un tânăr format în Banat, pregătit pentru scena europeană
Născut și crescut în Banat, Bogdan-Andrei Lovin și-a descoperit pasiunea pentru gastronomie la Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște” din Lugoj, iar în prezent studiază la Facultatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Universității de Științele Vieții din Timișoara. Experiențele internaționale – inclusiv participarea la Stuttgart alături de echipa Kolping coordonată de chef Florin Kiss – i-au consolidat abilitățile necesare pentru a concura la nivel european.

În cadrul competiției, Bogdan va prezenta o rețetă emblematică pentru Banat: ciulama de pui cu ciuperci și mămăligă, atât în forma sa tradițională, cât și reinterpretată modern. Preparatul pune în valoare ingrediente locale și tehnici contemporane, demonstrând modul în care gastronomia bănățeană poate fi reimaginată pentru publicul internațional.

Banatul, promovat pe scena culinară europeană
Participarea lui Bogdan are o miză strategică: promovarea candidaturii Banatului la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028. Tânărul chef va fi însoțit de mentorul său, chef Ernest Hajdo, cu sprijinul lui chef Florin Kiss. Echipa Visit Timiș a coordonat întreg procesul de înscriere și a realizat un clip promoțional dedicat, ce prezintă frumusețile Banatului și talentul culinar al lui Bogdan, material ce va fi folosit în cadrul competiției.

Visit Timiș transmite un mesaj de susținere și încredere: „Bogdan-Andrei Lovin va reprezenta cu mândrie Banatul la European Young Chef Award 2025”. Evoluția sa în Catalonia va fi relatată pe canalele de social media ale organizației.

REDACȚIA: https://orasul-timisoara.ro/

Related posts

106 ani de la nașterea celui mai tradus scriitor român-Constantin Virgil Gheorghiu

Liliana Moldovan

Istoria Literaturii Române semnată Al.Florin Țene ne oferă o panoramă complexă și nuanțată a diversității expresive, a angajamentului etic și a vocației intelectuale

Liliana Moldovan

Lecția de demnitate:  ”Refuzați  să fiți găini, fiți vulturi!” 

Liliana Moldovan

Aurel Sasu – Criticul ca istoric al conștiinței culturale românești

Liliana Moldovan

,,POVESTIRI ŞI TEATRU”de AL. FLORIN ŢENE : însemnări literare

Liliana Moldovan

 INVITAȚIE în – 23 februarie 2023 – la Cenaclul ARTUR SILVESTRI

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy