14.9 C
Nürnberg, DE
July 13, 2025
Preşedinţia României

Cerere de reexaminare asupra Legii pentru completarea Ordonanței de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice

0 iulie 2025

Președintele României, Nicușor Dan, a trimis joi, 10 iulie 2025, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru completarea Ordonanței de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Vă prezentăm textul integral al cererii:


București, iulie 2025

Domnului Mircea ABRUDEAN

Președintele Senatului

În temeiul articolului 77 alineatul (2) din Constituția României, republicată,

formulez următoarea

CERERE DE REEXAMINARE

asupra

Legii pentru completarea Ordonanței de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice

În data de 21 iunie 2025, Parlamentul a transmis Președintelui României, în vederea promulgării, Legea pentru completarea Ordonanței de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (PL-x nr. 170/2025).

Legea are ca obiect de reglementare completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 prin instituirea unor excepții de la susținerea probei teoretice pentru obținerea unor categorii de permise de conducere.

Potrivit formei inițiatorilor, respinse de Senat, persoanele care dețin permis de conducere categoria B1, obținut la vârsta de 16 ani sau 17 ani, pot obține permisul pentru categoria B fără a susține proba teoretică, fiind necesar doar să promoveze proba practică și să respecte celelalte condiții legale. De asemenea, persoanele care au obținut permisul de conducere pentru categoria A1 și solicită obținerea categoriei A2 sau A sunt exceptate de la susținerea probei teoretice, fiind necesară doar promovarea probei practice și îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de lege.

În procedura parlamentară din Camera Deputaților, Cameră decizională, a fost adoptat un amendament propus de Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și Comisia juridică, de disciplină și imunități. Potrivit acestuia, persoanele care dețin permis categoria B la data intrării în vigoare a legii și fac dovada că au absolvit cursuri teoretice și practice pentru categoria A, pot obține categoria A sau A2 fără susținerea probei teoretice, fiind necesare promovarea probei practice și îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de lege.

Cadrul european în domeniu este reprezentat de Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere care stabilește un model unic de permis de conducere, categoriile acestuia, condițiile minimale care trebuie îndeplinite, respectiv conținutul probelor teoretice și practice pentru obținerea permisului de conducere.

Aceste norme au fost transpuse în legislația internă, în cuprinsul O.U.G. nr. 195/2002, care cuprinde detalii despre fiecare categorie de permis, condițiile necesare obținerii sale, tipurile de vehicule aferente fiecărei categorii. Normele au fost dezvoltate în reglementări infralegale, potrivit Ordinului MAI nr. 268/2010 privind procedura de examinare pentru obținerea permisului de conducere.

Având în vedere conținutul normativ al legii transmise la promulgare, apreciem că se impune reanalizarea soluției legislative de către Parlament, pentru motivele dezvoltate în cele ce urmează.

1. Cu privire la exceptarea de la proba teoretică a persoanelor care au obținut permisul de conducere pentru categoria A1 și solicită obținerea permisului pentru categoria A2 sau A

Potrivit art. I pct. 2 din legea supusă reexaminării, la articolul 24, după alin. (11) se introduc două noi alineate, alin. (12) și alin. (13), cu următorul cuprins: „(12) Persoanele care au obținut permisul de conducere pentru categoria A1 și solicită obținerea categoriei A2 sau A, sunt exceptate de la susținerea probei teoretice, fiind necesară promovarea probei practice și îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de lege”.

Directiva europeană detaliază fiecare categorie de permis de conducere, inclusiv A1, A2 și A, stabilind potrivit art. 4 alin. (3) lit. c) pct. (i) că „Vârsta minimă pentru categoria A este stabilită la 20 de ani. Cu toate acestea, pentru a putea conduce motociclete din prezenta categorie, este necesară o experiență de conducere a motocicletelor din categoria de permis A2 de cel puțin doi ani. Se poate renunța la această cerință referitoare la experiența anterioară, în cazul în care candidatul are cel puțin 24 de ani”.

În același timp, potrivit art. 7 alin. (1) lit. a) din directivă, „(1) Permisele de conducere se eliberează numai solicitanților care: (a) au promovat un test de verificare a aptitudinilor și comportamentului și un test teoretic și îndeplinesc normele medicale, în conformitate cu dispozițiile anexelor II și III”, iar potrivit literei c) din cadrul aceluiași alineat „c) au promovat numai un test de verificare a aptitudinilor și comportamentului sau au urmat un curs de formare în conformitate cu anexa VI, în privința categoriei A2 sau categoriei A, cu condiția de a fi acumulat minimum doi ani de experiență în conducerea unei motociclete din categoria A1 sau, respectiv, din categoria A2”.

Astfel, directiva europeană permite statelor să deroge de la obligația de a impune solicitanților atât promovarea unui test teoretic, cât și unul practic pentru obținerea permisului pentru categoria A2 sau A, însă doar cu respectarea unor condiții menționate în mod expres și anume: (i) promovarea unui test de verificare a aptitudinilor și comportamentului sau urmarea unui curs de formare, respectiv (ii) acumularea a minimum doi ani de experiență în conducerea unei motociclete din categoria A1 (pentru obținerea permisului din categoria A2 sau A), respectiv din categoria A2 (pentru obținerea permisului din categoria A).

Din coroborarea acestor norme rezultă că, în forma redactată, legea aflată la promulgare nu cuprinde această condiție a unei minime experiențe care să justifice exceptarea de la obligația susținerii probei teoretice. De asemenea, coroborând aceste condiții cu cele privind vârsta și vechimea minime necesare, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 4 alin. (3) lit. c) pct. (i) din directivă, respectiv de art. 20 alin. (4) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002 –„Vârsta minimă pentru obținerea permisului de conducere este de: 20 de ani împliniți, dacă persoana are o experiență de cel puțin 2 ani de conducere a motocicletelor din categoria A2, sau 24 de ani împliniți, pentru motocicletele din categoria A”-, rezultă că cerința experienței de minimum doi ani în conducerea unei motociclete din categoria A1 sau A2 se aplică doar în cazul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20 și 24 de ani, dar nu și persoanelor peste 24 de ani.

În aceste condiții, apreciem că se impune reanalizarea textului menționat pentru concordanța acestuia cu cadrul european amintit, în sensul instituirii condiției ca solicitantul să fi acumulat minimum doi ani de experiență în conducerea unei motociclete din categoria A1 (pentru obținerea permisului din categoria A2 sau A), respectiv din categoria A2 (pentru obținerea permisului din categoria A), indiferent de vârstă.

2. Cu privire la exceptarea persoanelor care dețin permis categoria B de la proba teoretică pentru obținerea categoriei A sau A2

Potrivit art. I pct. 2 din lege, la art. 24 se introduce un nou alineat, alin. (13) cu următorul cuprins „Persoanele care dețin permisul de conducere pentru categoria B la data intrării în vigoare a prezentei legi și fac dovada absolvirii cursurilor teoretice și practice pentru categoria A și solicită obținerea categoriei A sau A2, sunt exceptate de la susținerea probei teoretice, fiind necesară promovarea probei practice și îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de lege”.

Potrivit Directivei europene 2006/126/CE, posibilitatea unor derogări de la obligația susținerii probei teoretice este prevăzută în mod expres de art. 7 din acest act. De asemenea, potrivit Anexei II a directivei referitoare la cerințele minime pentru examenele de conducere, orice solicitant al unui permis de conducere de o anumită categorie care a promovat proba teoretică pentru o altă categorie poate fi scutit de dispozițiile comune prevăzute la punctele 2, 3 și 4 din anexă.

În cazul categoriilor A sau A2, proba teoretică cuprinde o serie de dispoziții specifice acestor categorii, potrivit Anexei II a directivei, pct. I referitor la „Cerințele minime pentru examenele de conducere”, lit. A, pct. 3, precum: „Verificarea obligatorie a cunoștințelor generale privind: 3.1.1. Utilizarea echipamentului de protecție ca: mănuși, cizme, îmbrăcăminte și cască de protecție. 3.1.2. Vizibilitatea motocicliștilor pentru alți utilizatori ai drumului. 3.1.3. Factori de risc privind diferite condiții de drum menționate mai sus, acordând atenție suplimentară porțiunilor alunecoase cum ar fi scurgerile pe suprafața drumului, marcaje rutiere cum ar fi liniile și săgețile, șinele de tramvai. 3.1.4. Aspecte mecanice legate de siguranța rutieră, menționate mai sus, acordând atenție suplimentară comutatorului pentru opririle de urgență, nivelului uleiului și lanțurilor”.

Aceste norme se regăsesc și în legislația națională, fiind preluate în mod corespunzător în cuprinsul art. 10 alin. (5) din Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 268/2010, potrivit cărora „(5) Testele trebuie să cuprindă și noțiuni specifice categoriilor pentru care se susține examinarea, după cum urmează: A. pentru categoriile AM, A1, A2 și A: a) folosirea echipamentelor de protecție, cum ar fi: mănușile, cizmele, îmbrăcămintea și casca; b) vizibilitatea motocicliștilor pentru ceilalți participanți la trafic; c) riscurile legate de diferitele condiții de circulație, acordându-se atenție și porțiunilor alunecoase de șosea, gurilor de canal, marcajelor rutiere aplicate pe carosabil, șinelor de tramvai etc.; d) elementele mecanice legate de siguranța conducerii auto, acordându-se atenție și comutatorului pentru întreruperea curentului în cazuri de urgență, curelei de transmisie și nivelului de ulei;”.

În condițiile unor diferențe între conținutul probelor teoretice pentru categoriile B, respectiv A sau A2, apreciem necesară reexaminarea normei, întrucât cadrul european nu permite o astfel de derogare.

Totodată, apreciem că intervențiile legislative trebuie să fie corelate și cu celelalte dispoziții legale în vigoare, pentru respectarea standardelor de calitate a legii. Potrivit art. 23 alin. (9) din O.U.G. nr. 195/2002, „Examenul pentru obținerea permisului de conducere constă în susținerea unei probe teoretice de verificare a cunoștințelor și a unei probe practice de verificare a aptitudinilor și comportamentului, corespunzător categoriei de permis solicitat. Proba practică pentru categoria AM constă numai în verificarea aptitudinilor în poligoane special amenajate. Condițiile de obținere a permisului de conducere se stabilesc prin regulament”.

Față de argumentele expuse mai sus, și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii pentru completarea Ordonanței de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI

NICUȘOR-DANIEL DAN

Sursa: Președinția României

Related posts

Decret semnat de Președintele interimar al României, Ilie Bolojan

Moderator1

Mesajul Președintelui interimar al României, Ilie Bolojan, transmis în cadrul celei de-a treia ediții a Forumului Educației Financiare

Moderator1

Decret de decorare semnat de Președintele interimar al României, Ilie Bolojan

Moderator1

Consultări informale cu partidele și formațiunile politice parlamentare

Moderator1

Consultări informale cu partidele și formațiunile politice parlamentare

Moderator1

Conferința de presă comună a Președintelui României cu liderii participanți la Summitul „Ucraina – Europa de Sud-Est”

Moderator1

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy