23 C
Nürnberg, DE
June 27, 2025
Exclusiv

O memorabilă lansare de carte la întâlnirea  Cenaclul „Aurel Filimon”din Târgu Mureș

Pe 25 iunie 2025, la Casa Memorială „Avram Iancu” din Târgu Mureș, a avut loc un eveniment literar deosebit, și anume, lansarea volumului de povestiri cu caracter autobiografic „Zborul dimineților cu rouă”, semnat de scriitoarea Elena Voichița Toma. Într-un cadru cald și emoționant, evenimentul s-a desfășurat sub egida Cenaclului „Aurel Filimon”, care a marcat ultima ședință literară înainte de vacanță, activitatea cenaclului urmând să fie reluată în luna septembrie reunind scriitori, iubitori de literatură și oaspeți de seamă din țară și străinătate.

Cartea a fost lecturată înainte de momentul prezentării de către Liliana Moldovan, Mircea Dorin Istrate, Vasile Luca, Iov Roiban Oroianu, colegii de la cenaclul mureșean care au dat citire comentarii literare remarcabile prin sensibilitatea interpretării și profunzimea hermeneutică.

Liliana Moldovan, spre exemplu a remarcat faptul că „textele de proză incluse în acest volum se remarcă prin calitățile literare excepționale care sunt puse în evidență prin stilul direct de exprimare, oralitatea nedisimulată și folosirea unor expresii populare și a unor regionalisme specific ardelenești. Povestirilor nu le lipsește limbajul poetic iar firul narativ amintește de formula de adresare specifică poveștilor. Dialogurile sunt pline de spontaneitate și umor iar personajele evocate ne poartă spre o lume aflată la momentul crepusculului. Expresiile vizuale și auditive sunt pline de prospețime naratoarea plasându-ne în mijlocul unor momente de viață autentice, în cadrul cărora secvențele din natură și evocarea figurilor emblematice care i-au marcat viața autoarei, joacă un rol esențial.”
Președintele onorific al Filialei Mureș al Ligii Scriitorilor din România, și-a exprimat părerea despre acest volum într-o manieră inedită prin intermediul unor alese versuri care exprimă părerea domniei sale despre cartea lansată :
Ochiul meu de-o lungă vreme, sta-va iar înlăcrimat.
Tot citind la a ta carte în clipită de visat.
Gândul meu, pierdut de-acuma, în cea vreme minunată,
Sta-va-n raiul tinereții ceea scurtă și curată.
Tot ținându-mi vie clipa ce mă- -nfiorează încă,
Tot urcându-mă din humă, în cel rai cu pace-adâncă.
Apoi a continuat, stabilind că: „această minunată carte, scrisă cu pana sufletului de doamna Voichița Elena Toma, pensionara noastră cea cu suflet mare de copil, autoare a mai multor volume de poezie și proză scurtă, basme și povești pentru cei mici, dar și o necesară continuare, tot atât de frumoasă a cărții sale „Unde se leagănă visele”.
În originala sa cuvântare, scriitorul Iov Roiban Oroianu a mărturisit că a citit volumul de povestiri al Voichiței Toma cu deosebită plăcere remarcând spre finalul intervenției sale: „Am călătorit pe aripi de vis, alături de educatoarea Voichița, colega noastră de cenaclu, prin satul Aluniș…Cu unchiu Petre și Moșu, Tata Ane, hălăduind pe dealul Cohlanului. Ne-am nimerit la coasă, că-i vremea fânului! Am tras breazdă…și cătră seară l-am și pus în căpiță! Da surpriza a fost la ojână… că din straiță o scos pită șî slănină!”
„ Cartea „Zborul dimineților cu rouă” – a semnalat scriitorul și jurnalistul Vasile Luca” vine ca o adiere caldă dinspre trecut, purtând cu sine parfumul dimineților de la țară, autoarea construiește, cu migală și emoție, o tapiserie de întâmplări adevărate, decupate dintr-o copilărie trăită în inima satului românesc, pe fundalul unei epoci marcate de război, colectivizare și suferințe tăcute.Poveștile adunate în volum nu sunt doar simple rememorări, ci secvențe vii, în care cuvintele poartă ritmul inimii, autoarea scrie cu simplitate, dar nu cu superficialitate, ci cu acea profunzime a omului care a trăit, și a păstrat comorile vii pe care le păstrăm fiecare, ca cel mai frumos dar din viața noastră.Cele două cărți în toată cuprinderea lor, ne poartă în lumea mirifică a copilăriei, a confesiunii, mai degrabă care vin din dorința unui gest de recuperare. Fiecare povestire se învârte în jurul unui membru al familiei și al unor valori profund umane: iubirea, loialitatea, credința, al unei identități colective – a satului, a familiei, a copilului devenit adult. „Zborul dimineților cu rouă” este, în cele din urmă, o pledoarie pentru neuitare. O carte care se citește cu mintea, dar se trăiește cu inima.”
Un moment special l-a constituit lectura comentariului critic semnat de Valentin Lupea, prezentat cu emoție de scriitoarea Doina Pană, care a adus în prim-plan valoarea literară și umană a volumului, subliniind autenticitatea și rafinamentul stilistic al autoarei.

„Limbajul acestei splendide cărți dă prilejul criticului literar să nu fie doar un simplu însoțitor de bord al unei cărți, așa cum greșit spunea cineva contemporan, ci să constate prezența acelui atribut nostalgic al cărții, cazul de față, care recompune vârstele trecute cu siluetele extompate ale părinților, ale rudelor și ale celor din jurul autoarei, fiind ea însăşi implicată din interior în această lume de altădată, tânjind de dorul acestui paradis domestic scufundat definitiv în amintiri trăite și retrăite la intensitate maximă.” (Valentin Lupea)

Cu deosebit interes a fost ascultată mărturisirea autoarei, care a împărtășit cu emoție și bucurie gânduri despre geneza volumului și semnificația acestor povestiri care împletesc fragmente de memorie, introspecție și trăire autentică.

„Născută înainte de Sfintele Paști, îngrijită cu atâta profesionalism de distinsul scriitor Valentin Marica, care-i dăruiește și «Cuvântul de întâmpinare», la Editura Cezara Codruța Marica din Târgu Mureș, la fel ca și celelalte 13 cărți apărute anterior, «Zborul dimineților cu rouă» continuă povestea din «Unde se leagănă visele» , carte premiată în februarie 2023 , de Liga Scriitorilor din România, cu «Premiul pentru cartea monografică și de cultivare a valorilor tradiționale». Președintele onorific al Ligii Scriitorilor Români, filiala Mureș, domnul Mircea Dorin Istrate, îi adaugă acestei cărți, în final, o postfață plină de sensibilitate.
Atunci, în 2022, mi se părea că nu am spus totul. Amintirile stocate într-un ungher al sufletului, au apărut sub forma «celor rămase nepovestite»: «Ploaia cu pietre», «O trăbuit să mă-nscriu primu- n colectiv», «Cloșca cu pui», «Dacă am fi fost numai noi doi», «Trenul Personal», «Bivolițele», «Ceasul colorat al bunicului», «La fân».
Am crescut, a apărut «Desprinderea» de părinți, bunici, de satul natal care mi-a fost cuib atâția ani și plecarea spre locuri total necunoscute, pe un «tărâm al făgăduinței» pe care eu, pe vremea aceea, îl cunoșteam prea puțin. Un mediu nou, un oraș mare, ofertant, cu profesori exigenți, unul și unul, într-o școală cu tradiție, serioasă, după un examen la fel de serios, mediu în care ne-am acomodat și noi, deși, la început, eram priviți de orășeni cu oarecare neîncredere. Povestirile: «Veta cu naveta», «Ferestre spre lume», «Cutia cu garoafe roșii»,«Fantomele vesele», «1977», sunt străbătute de fior adolescentin, ghidușie, de multe ori hazlii, cum a fost și viața de elev în aceea perioadă.
Cum era și firesc, au apărut «Amintirile amestecate»: «Mașinuța albastră», «Nelu și Neluțu», care completează lumea copilului, a copilului fericit, alături de familia sa, care îi dăruiește dragoste și îi călăuzește pașii cu responsabilitate, sau «Un șăulean în America», «Pe Murăș în sus»,” «Cireșii sălbatici de pe dunga dealului», «La piață la Deda», «Lili», povestiri diverse ca problematică, dar pline de sensibilitate.
Apoi, aceea lume a satului, cu tradițiile și obiceiurile sale care te-nvață să umbli copăcel încă de mic, să le respecți cu sfințenie. Cineva spunea: «Satul meu este un univers protejat într- un vas de argilă, modelat de mâinile străbunilor mei, ai tăi, ai noștri.»

Seara a fost îmbogățită emoțional de intervenția artistică a îndrăgitei interprete de muzică populară și romanțe Maria Moldovan, care a adus un plus de farmec și emoție prin interpretările sale pline de suflet, în acord cu atmosfera evocatoare a volumului lansat.

Invitata specială, scriitoarea Ana Munteanu Drăghici, sosită din Statele Unite ale Americii, și-a exprimat bucuria de a fi prezentă la eveniment și de a face parte din antologia „Pagini din necuprinsul inimii”. Ea a recitat cu intensă trăire poezia „Mama” de George Coșbuc, aducând un omagiu valorilor universale ale iubirii materne și familiei tradiționale românești.

După intervenția extrem de sinceră a elevului David Murvai care a vorbit despre personalitatea doamnei Voichița Toma și despre cărțile pe care le-a scris, evenimentul s-a încheiat, cu o sesiune de autografe și fotografii, lăsând în sufletele celor prezenți ecoul unei întâlniri de neuitat, unde literatura, muzica și prietenia au dat glas unei serate literare de excepție în cadrul căreia roua emoțiilor sincere s-a împletit cu bucuria întâlnirii cu volumul „Zborul dimineților cu rouă”, care este o mărturie emoționantă a unei vieți trăite cu demnitate, scrisă sensibilitate și născută din dorința autoarei de a-și transforma amintirile în artă.

Liliana Moldovan

Related posts

POEME DE AL.FLORIN ȚENE

Liliana Moldovan

CRĂCIUN COMUNIST

Liliana Moldovan

Din nou pe pământul românesc al poeziei din Spania!

Liliana Moldovan

Memoriile ”Viața ca un dar” de Ilie Rad sunt o frescă a satului copilăriei autorului din regimul comunist!

Liliana Moldovan

                                  Rămâne gustul dulce amărui, al timpului de cânt și poezie                                           

Liliana Moldovan

Semne de psihopatologie în unele nuvele ale lui Gib I. Mihăescu

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy