„Scrisori și alte sacrificii poetice” – un volum pasional al Lilianei Moldovan și Ioan Romeo Roșiianu

Pe cei doi scriitori, cu multiple valențe culturale, îi cunosc bine, în special prin opera și activitatea lor.
Dacă Ioan Romeo Roșiianu este un promotor al tinerelor talente prin editura Domniei sale „eCreator”, Liliana Moldovan este președinta LSR Mureș și cea care s-a preocupat în ultima vreme de opera și personalitatea Președintelui Național LSR, Al. Florin Țene.
Demersul literar al celor doi poeți nu este o noutate, acest experiment liric, construit sub forma unui dialog poetic între două voci distincte, dar complementare, a fost îmbrățișat, de-a lungul timpului și de către Dimitrie Anghel și St. O. Iosif, Nora Iuga și Angela Baciu, Gabriela și Constantin Abăluță, Mihaela CD şi Aurelia Oancă, Cătălina Batincu și Iulia-Anamaria Ghidiu ș.a.
Este impresionant să lecturezi volumul „Scrisori și alte sacrificii poetice”, editura „eCreator” Baia Mare, colecția POESIS, 2025, fiindcă în poeziile celor doi tocmai despre sacrificii este vorba.
Este un jurnal intim al celor doi poeți, care stau de vorbă cu moartea, cu iubita, cu prietenii, cu muza.
De altfel Liliana Moldovan, vorbind despre ce înseamnă poezia pentru ea, mărturisește: „Poezia este balsam pentru suflet și aripă de granit. Uneori o percepem ca pe un ecou al inimiilor frânte, ca pe duioasă mângâiere, ca pe o înfrățire cu tăișul sabiei ori cu savoarea florilor de mai”.

Celebrele de acum „scrisori” ale lui Ioan Romeo Roșiianu au un „ecou” prin poeziile Lilianei Moldovan.
Volumul debutează cu „Scrisoare despre fericire și tristețea crescută din ea” unde poetul este extaziat de fericire alături de iubire și dorește, nici mai mult, nici mai puțin decât: „…când te iubeam cu toată dragostea mea/când te iubeam cu tot sufletul meu și când știam /că dacă alte mii de vieți aș avea tot ție, Iubito, pe rând ți/ le-aș da”, răspunsul Lilianei Moldovan vine promt, ca un legământ: „Atinge-mă cu palma timpului/sărută-mă, cu buza gândului./Îmbălsămează-mă în falduri de simțire./A orelor clepsidră oprește-o în poem la mine”.
Titlurile poeziilor lui Ioan Romeo Roșiianu sunt explicative și-ți dai seama de tema abordată, dar asta nu deranjează, dimpotrivă, te grăbește să-i citești „spovedania”, ca-n următoarea poezie numită „Scrisoare din seara îmbătrânirii mele”, unde aflăm că: „la doi pași de mine cineva făcea dragoste alții se certau/alții fumau cu nesaț de narcoman chiștoace de simțire și viață/numai eu îmbătrâneam singur în odaia cu icoane și cărți/în oglinda în care-mi priveam viața trecută/mi-au apărut pentru prima dată riduri la suprafață/pe dinăuntru sunt plin de viermi ca și mărul frumos/în teiul bătrân din parcul cu alei rătăcite pașii mei/se pustiesc degeaba”.
Mult mai pragmatică, Liliana Moldovan îl roagă pe „iubit” să-și revină din starea bacoviană, fiindcă: „Să ne găsim a fost ușor,/Să ne iubim a fost sublim./În așteptări împotmoliți,/Ne-am regăsit mult prea târziu.//Bătrână de mă simt, îți mulțumesc/Și de sunt vie, tot a ta e vina!/Pe cerul vieții, clara amintire/Mă strigă, iar!/Abandonată sunt în visul ce-l împart cu tine!”.
Cum Ioan Romeo Roșiianu este un îndrăgostit fără scăpare, nu m-am mirat că următorul poem se numește „Scrisoare despre sânii tăi și palmele mele”.
Vă ofer posibitatea să-l citiți dumneavoastră în liniște acest poem de dragoste și vă împărtășesc trăirile co-autoarei: „Te plângi și glasul trist îl dregi,/Pe drumuri te deșiri nemângâiat./În amintirea unor nebune nopți,/Din mii de chipuri mă aduni./Să mă veghezi nu poți!/Să mă încătușezi nu vreau!//Dar n-am fost eu./Mai știi?/În al meu trup când te-ntâlneam/În fascinante așternuturi/Mă scriam”.
În stilul cunoscut continuă Ioan Romeo Roșiianu acest fir epic al vieții lui, punctând atât izbânzile cât și tristețile ca să nu zic înfrângerile, pe care fiecare dintre noi le avem, iar Liliana Moldovan, lucidă și atentă la amănunte îi răspunde surprinzător de elegant, chiar cu moderație, ceea ce mie îmi place vis-a-vis de tonul nostalgic-pesimist, prăpăstios uneori al lui Ioan Romeo Roșiianu (vezi în acest sens „Scrisoare despre o poezie pe cord deschis” sau „IUBITO, de când ai plecat și până acum”).
Neliniștile poetului nu le poate „vindeca” nici iubita, nici prietenii, ci doar Creatorul, iar acest fapt se observă în întregul volum, este ideea principală care se desprinde cu ochiul minții și al inimii, deși dialogul este între poet și iubită: „Așa a fost, Iubito, când ți-am spus că Dumnezeu a făcut lumea/în șapte zile deși e singurul nostru Dumnezeu/așa a fost când mi-au trebuit numai șapte secunde/să ridic ziduri înalte-ntre noi și simțiri/așa a fost când n-am mai putut întoarce timpul în loc/așa a fost când am decis ca la Cina de Taină să stau singur/și să mă vând de fiecare dată cu sânge rece” („Scrisoare despre dragostea care doare și trezirea din vis”).
Răspunsul Lilianei Moldovan merită consemnat, fiindcă este o povață în vremi de tristeți: „Prefer să mă știi iubite,/cu roata timpului blocată-n/următoarea scrisoare./My Sweet Heart,/aud scrisoarea ta cum trece,/prin întunecatul pustiu cum petrece./Mi-e inima deplină de tine./Așa suntem și așa vom fi./Sunt vie și ești viu”.
La fel de atent este și în monolog, când poetul retrăiește momente de cumpănă ce l-au dus pe un pat de spital, când ochii lui nu deosebeau ziua de noapte, când era la un pas de-a trece Styx-ul.
Acest episod trist îl povestește în versuri de-o profunzime aparte, din care nu lipsesc aforismele, povețele, iar de cele mai multe ori ne putem transpune în locul poetul prin pățaniile pe care fiecare dintre noi le-am trăit sau urmează să le trăim, fiindcă „bătrânețea nu vine cu pușcat din degete sau lăutari”: „Aşa a fost, Iubito, mirosea crunt a moarte/şi-a nesomn în cabinetul rece şi alb/prin saloane se auzea pustiul respiraţiei de sfârşit/insomnia făcea trupului semne cu mâna/hulpavă moartea stătea şi juca zaruri de una singură/dădea în cărţi şi în bobi suflete pierdute/acul înfipt în braţ mă ţintuia la pat/şi chipul tău frumos nu era să-mi aline orbitele goale/priviri goale de sensuri aveam în dimineaţa aceea/şi nimeni nu ştia de ce inima bate de una singură/şi nesilită de nimeni” („Scrisoare de pe patul de spital”).
A fost destul de ușor pentru Liliana Moldovan să-i dea răspunsul, fiindcă atunci când ai în fața ta asemenea versuri de calitate, trebuie să faci în așa fel încât să te ridici la valoarea partenerului, iar poeta din Târgu Mureș a făcut-o cu brio: „Am rădăcinile sufletului/Adânc păstrate în povestea noastră de iubire./Pe tine te aleg din zodiacul firii,/Spre tine, cu bucuria tinereții, zilnic fug./În adierea gândului tău am învățat mereu să fiu./Spre litera inimii tale, mă unduiesc și scriu:/Când taci, ori, prin spitale, când tainic zaci,/Eu mor un pic.//Iubite,/Vers în palme avide de iubire,/Vreau să fiu./Să te veghez de pe tărâmul unei alte vieți,/Târziu”.
Va fi un volum de poeme, în tandem, care va rupe gura târgului, cum se spune în popor, fiindcă poeziile sunt egale în valoare și calitate.
Dacă Ioan Romeo Roșiianu este pasional, sfâșietor, complicat, Liliana Moldovan este moderată, onestă, conciliantă și fidelă în același timp!
Ce-și poate dori mai mult un bărbat, fie el și poet?!

Gelu DRAGOȘ

Sursa : www.poeziipentru sufletulmeu.com