Comunicat
Termeni de referință
Consultant național pentru elaborarea conceptului unui program de instruire și mentorat pentru autorități publice locale privind asistența la revenirea/reintegrarea calificată, sigură și operațională, Biroul relații cu diaspora, Cancelaria de Stat
Context:
Biroul relații cu diaspora (BRD) este o subdiviziune a Cancelariei de Stat, care coordonează politica de stat în domeniul relațiilor cu diaspora, de asemenea, coordonează și promovează măsuri de sprijin pentru revenirea și reintegrarea cetățenilor Republicii Moldova de peste hotare.
Prin Dispoziția Guvernului nr. 81/2025 a fost instituit Mecanismul național de asistență la revenire, care constă în organizarea asistenței în procesul de revenire și reintegrare a cetățenilor Republicii Moldova care s-au stabilit temporar sau permanent peste hotarele țării, timp de minim un an, sau care au revenit în ultimele 6 luni sau intenționează să revină în țară.
Mecanismul funcționează ca un ghișeu unic, instituit în cadrul Biroului relații cu diaspora, care oferă beneficiarilor asistență informațională din domeniul administrativ, economic și social, printr-un sistem coordonat de suport cu mai multe niveluri.
Interacțiunea cu beneficiarii, la primul nivel de asistență, începe prin contactul inițial al cetățeanului și analiza necesităților în cadrul BRD. La această etapă, beneficiarul contactează BRD prin telefon, email sau fizic, persoana responsabilă din cadrul BRD evaluează situația și necesitățile beneficiarului, întocmește un formular de consiliere și stabilește un plan personalizat de revenire și integrare a beneficiarului.
În cazul în care soluționarea cazului depășește competențele BRD, beneficiarul este referit către al doilea nivel de suport, pentru acordarea serviciilor specializate de către autoritățile administrației publice competente, care preiau cazurile și oferă soluții concrete în funcție de necesitățile beneficiarului.
În cazul în care beneficiarul are nevoi adiționale, BRD îl referă către nivelul al treilea – organizațiile partenere pentru oferirea suportului complementar de integrare socială, asistență în dezvoltarea unei afaceri, investiții, ș.a., care este facilitată prin activități comunitare de mentorat, instruire, asistență juridică, psihologică și alte tipuri de suport.
Scopul contractării:
BRD consolidează o rețea de instituții și organizații partenere în implementarea Mecanismului la nivel național. Autoritățile publice locale, asociațiile de băștinași, structurile din teritoriu au un rol major în procesul de ghidare și facilitare a revenirii și reintegrării cetățenilor de peste hotare în comunitățile lor de origine.
Se propune elaborarea conceptului și mecanismului unui program de instruire și mentorat, pilotat în cadrul a minim 10 autorități publice locale care să beneficieze de consolidare de capacități, instruire și ghidare pentru acordarea asistenței la revenirea și reintegrarea calificată, sigură și operațională a cetățenilor de peste hotare.
Activitatea se realizează în cadrul programului „Moldova: Making the Most of Migration”, faza a III-a (2023-2026), proiectul „Sprijin pentru guvernanța diasporei, migrației și dezvoltării prin îmbunătățirea cadrelor politic și instituțional”, cu suportul Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, implementat de către Cancelaria de Stat prin intermediul BRD.
Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătățirea nivelului de trai a populației Republicii Moldova, beneficiind de o guvernare mai incluzivă, responsabilă, receptivă și bazată pe date, cât și de o participare sporită a diasporei la dezvoltarea durabilă a țării de origine.
Modul de realizare a sarcinii:
- Realizarea unei analize de context: identificarea nevoilor specifice ale autorităților publice locale pe dimensiunea de suport la revenire;
- Identificarea oportunităților pentru dezvoltarea programului;
- Stabilirea obiectivelor și conținutului modulelor de instruire;
- Identificarea de instrumente și metode operaționale;
- Propunerea unui plan de implementare și calendar de activități;
- Identificarea actorilor relevanți și criteriilor de selecție pentru participarea în program;
- Evaluarea resurselor necesare pentru desfășurarea eficientă și sustenabilitatea programului;
- Propunerea unui sistem de evaluare a impactului programului, formularea indicatorilor de preformanță.
Consultantul va agrea cu BRD instrumentele și etapele de realizare a sarcinii. De asemenea, va prezenta documentul în cadrul unei ședințe de validare pentru reprezentanți ai părților interesate (CS/BRD, parteneri de dezvoltare). Consultantul va ajusta conform cerințelor / recomandărilor formulate și va prezenta versiunea finală a documentului.
Livrabile:
- Conceptul unui program de instruire și mentorat pentru autorități publice locale privind asistența la revenirea/reintegrarea calificată, sigură și operațională;
- Raport final de activitate prezentat și aprobat (după desfășurarea propriu-zisă a activității).
Profilul candidatului:
- Studii superioare de licență (profil educațional, social, juridic sau alte domenii relevante), studiile postuniversitare (masterat, doctorat) vor reprezenta un avantaj;
- Cel puțin 3 ani de experiență documentată în cadrul organizațiilor internaționale, non-guvernamentale sau a instituțiilor publice cu specific în domeniul educației, tineret, politici sociale, alte domenii relevante;
- Cunoașterea domeniului și a reglementărilor naționale;
- Experiență în realizarea unor sarcini similare;
- Experiență în elaborarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea programelor de instruire și mentorat;
- Abilități de analiză, planificare și sinteză a informațiilor, inclusiv de elaborare a studiilor de fezabilitate și formularea de recomandări;
- Eficiență, flexibilitate, focusare pe rezultate, toleranță și gândire creativă;
- Abilitatea de a lucra eficient în mod individual și/sau în echipă;
- Cunoașterea fluentă a limbii române, cunoașterea limbii engleze va prezenta un avantaj.
Perioada de desfășurare a activității: 30 zile (iunie-iulie 2025).
Dosarul va include:
- Scrisoare de intenție;
- CV-ul actualizat (maxim 3-4 pagini);
- Oferta tehnică și financiară (netă), cu specificarea ratei per zi lucrătoare și a sumei totale pentru un număr de maxim 30 zile.
Modalitatea de aplicare:
Candidații care îndeplinesc cerințele de eligibilitate sunt invitați să expedieze dosarul complet, prin e-mail, cu subiectul „Consultant – concept program pentru APL în domeniul revenirii și reintegrării migranților reveniți” la adresa: brd@gov.md
Data limită pentru aplicare este 15 iunie 2025.
Vor fi acceptate doar dosarele complete, remise în condițiile și termenul stabilit.
NB: Candidatul va fi selectat fără a fi discriminat pe criterii de naționalitate, rasă, etnie, religie sau credință, sex, vârstă, dizabilitate, orientare sexuală, orientare politică, statut social sau pe baza oricărui alt criteriu.
Date de contact: Marina Bunduchi, consultant principal, (022) 250 524.