Comunicat
- Pianista franceză Madeleine Cazenave susține trei recitaluri solo în reprezentație unică la Constanța (12 mai), București (13 mai) și Cluj-Napoca (14 mai)
- Al doilea episod din seria „În jurul pianului” prin care Jazz Fan Rising marchează aniversarea de 10 ani în România – cu solo-uri susținute de pianiști consacrați, cu un stil semnătură
București, 10 mai 2025 – Pianista franceză Madeleine Cazenave susține trei recitaluri solo în seria muzicală „În jurul pianului”, organizate de Jazz Fan Rising, inițiativa privată a iubitorilor de jazz, pentru a marca alături de publicul său cea de-a 10-a aniversare în România.
Madeleine Cazenave are trei recitaluri în reprezentație unică la Constanța – luni, 12 mai, de la ora 20.00, la Hotel Vega-Mamaia, la București – marți, 13 mai, de la ora 19.00, în Pavilionul Goethe, din cadrul Institutului Goethe București (Calea Dorobanți, 32) și la Cluj-Napoca – miercuri, 14 mai, de la ora 19.00, la Centrul Cultural „Casa libertății religioase” (Vallásszabadság Háza -Bdul 21 Decembrie 1989, nr.14).

Ciprian Moga, Jazz Fan Rising: „Madeleine Cazenave a cucerit inima publicului și admirația criticii ca lider de trupă și compozitoare a trio-ului ROUGE, cu care a avut două concerte grozave și în România, în 2021, cu Jazz Fan Rising. Semnătura sa stilistică este caracterizată de simplitate, mereu în căutarea unei vibrații pure, care face ca muzica ei să fie foarte „picturală”, cinematică. Este un argument în plus că cei care vor sta în jurul pianului ei la recitaluri vor trăi o experiență muzicală foarte specială și intimă. Este ceea ce aducem inedit în peisajul concertistic cu această serie: o întâlnire cu muzicianul în formulă solo, unde ascultătorul să poată descoperi povestea ca într-un salon de muzică, cu o proximitate față de artist foarte specială. Pentru fiecare concert, locurile vor fi limitate, în medie 60 de locuri pe seară”.
Madeleine Cazenave s-a format în jazz la conservatoarele din Bordeaux și Rennes. Se îndrăgostește de muzica lui Satie și Ravel, de Nina Simone și de Children’s Songs al lui Chick Corea, este fascinată de Keith Jarret. Descoperă impovizația pe care o rafinează până la incandescență și, în paralel, începe să compună. Muzica ei este dramatică și picturală, poate datorită faptului că se specializează să scrie muzică pentru scenă și film. Coloana sonoră a piesei „Le bruit des loups (2020)”, compusă de ea, a fost lansată cu mare succes de public ca album de sine stătător. De asemenea, Madeleine apare pe scenă ca pianistă cântând live în timpul spectacolelor de teatru sau de dans. Cele două albume solo ale sale, Matines (2014) și Octobre (2011) sunt frumoase și bântuie memoria ascultătorului ca niște năluci.

Recitalurile lui Madeleine Cazenave fac parte din seria specială de concerte de pian solo „În jurul pianului”, care vine în completarea concertelor Jazz Fan Rising curente (de regulă, pe scenă, cu grupuri de jazz). Sunt invitați pianiști strălucitori, care au cântat deja în România la invitația Jazz Fan Rising și au făcut săli pline în concert cu grupurile lor, cu scopul de a prezenta audienței arta lor în stare pură: doar ei și pianul.
Seria „În jurul pianului” 2025 marchează 10 ani Jazz Fan Rising și include:
🎹13-15 Aprilie – Andrew McCormack (Marea Britanie)
🎹12-14 Mai – Madeleine Cazenave (ROUGE, Franța)
🎹2-4 Iunie – Dejan Ilijic (EYOT, Serbia)
Recitalurile lui Madeleine Cazenave din seria „În jurul pianului” sunt organizate de Jazz Fan Rising, asociația connoisseur-ilor de jazz, cu sprijinul Institutului Goethe și a Institutului Francez.
Concertele de la București și Cluj-Napoca sunt Sold Out.
Ultimele locuri la concertul de la Constanța pot fi cumpărate prin platformele Eventim și Eventbook și în magazinele afiliate.
Despre Jazz Fan Rising, activ de 10 ani în România
Cele trei recitaluri cu Madeleine Cazenave sunt al doilea episod din noua serie muzicală „În jurul pianului” prin care Jazz Fan Rising celebrează 10 ani alături de publicul său în România. Jazz Fan Rising este o inițiativă privată, animată de întreprinzători, manageri din multinaționale, medici, avocați, profesori și arhitecți. Toți au colecții de muzică consistente și împărtășesc cu plăcere bucuriile muzicii. Alegerile grupului completează agenda de jazz din România. Invitații JFR sunt „rarități”, artiști și proiecte savurate de „cunoscători” sau de „exploratori”. De 10 ani, Asociația Jazz Fan Rising aduce în scenă o parte din vocea publicului de jazz pe piața muzicală românească, care să se alăture artiștilor și promotorilor de concerte.
Jazz Fan Rising – a organizat peste 60 de concerte din anul 2014 și până în prezent. Printre invitații s-au numărat Håkon Kornstad, Helge Lien Trio, Mats Eilertsen Trio, Christian Wallumrod (Norvegia), Tonbruket, Magnus Ostrom Quartet (Suedia), EYOT (Serbia), Triosence, Wolfgang Haffner, Benedikt Jahnel, Tingvall Trio (Germania), Ana Carla Maza (Cuba), Verneri Pohjola (Finlanda), Rabih Abou-Khalil (Liban/Germania), Macha Gharibian Trio (Armenia/Franța), Thomas Enhco, Dan Tepfer, Francois Couturier, Benjamin Moussay, Vincent Peirani, Emile Parisien, Rouge, Geraldine Laurent, Nout, Nguyen Le, Youn Sun Nah (Franța), Rita Marcotulli (Italia), Andrew McCormack (Marea Britanie), Vadim Neselovskyi, Vijay Iyer Trio (SUA), David Helbock, Ulrich Drechsler, BartolomeyBittmann (Austria), Alune Wade Quintet (Senegal) etc.