Ministerul Afacerilor Externe

Rezultatul concursului pentru selecția și acordarea bursei „Ierunca-Lovinescu” 2026/2027

Comunicat de presă

Data: 

 03.08.2026

La 31 iulie 2026 s-a încheiat evaluarea dosarelor de candidatură pentru bursa „Ierunca-Lovinescu” 2026/2027. Comisia, alcătuită – în conformitate cu Regulamentul de concurs – din reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului Culturii, a procedat la evaluarea preliminară a documentelor depuse la dosar, urmată de evaluarea portofoliului științific și a proiectului de cercetare în cazul dosarelor complete, pe baza unei grile de punctare.

În urma evaluării portofoliului științific și a proiectului de cercetare pentru cele patru dosare depuse, care au îndeplinit condițiile de eligibilitate, au rezultat următoarele punctaje totale, reprezentând media punctajelor acordate de membrii comisiei:

– pentru candidatura înregistrată cu numărul 993 – 69,66 puncte

– pentru candidatura înregistrată cu numărul 998 – 61,66 puncte

– pentru candidatura înregistrată cu numărul 1000 – 83 puncte

– pentru candidatura înregistrată cu numărul 1001 – 56,33 puncte

Eventualele contestații pot fi depuse până la data de 5 august 2026 la adresa de email paris@mae.ro, rezultatele analizării lor urmând a fi anunțate până la 10 august 2026.

Informații de fond:

Bursa „Ierunca-Lovinescu”, reglementată prin Hotărârea de Guvern nr. 392/2016, are ca scop recuperarea și promovarea valorilor aparținând patrimoniului material și imaterial al românilor din străinătate, fiind adresată studenților români din Franța în domenii de specializare litere sau științe sociale. Aceasta se acordă anual, pe o perioadă de stagiu de 10 luni consecutive, începând din anul universitar 2016-2017.

Procedura de selecție, acordare și monitorizare a utilizării bursei „Ierunca-Lovinescu” este coordonată de Ministerul Afacerilor Externe, în cooperare cu Ministerul Culturii.

Related posts

Vizita viceprim-ministrului, ministrului Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova, Doina Nistor, la Pavilionul României la Expo 2025 Osaka

Ion Marius Tatomir

Pavilionul României la Expo 2025 Osaka: șase luni de succes și vizibilitate internațională

Ion Marius Tatomir

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a susținut intervenția României în plenul Adunării Generale a ONU

Ion Marius Tatomir

MAE marchează zece ani de la Președinția României la IHRA prin lansarea unei noi proceduri de selecție pentru Premiul Național „Ambasador Mihnea Constantinescu” și a unei expoziții documentare

Ion Marius Tatomir

Comunicat de presă privind hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-305/22, C.J.

Ion Marius Tatomir

Găzduirea de către ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a dejunului de lucru ministerial regional, sub mandatele României de președinție ale SEECP și ICE, în marja săptămânii la nivel înalt a celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale ONU

Ion Marius Tatomir

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy