Ministerul Afacerilor Externe

Comunicat de presă privind hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-305/22, C.J.

 Comunicat de presă

Data: 

 05.09.2025

Ministerul Afacerilor Externe salută pronunțarea, în data de 4 septembrie 2025, de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărârii în cauza C-305/22, C.J., cerere de decizie preliminară prin care Curtea de Apel București (instanța de trimitere) a solicitat interpretarea normelor UE privind executarea mandatelor europene de arestare și recunoașterea hotărârilor judecătorești în materie penală.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că instanțele judecătorești ale statului membru care refuză executarea mandatului european de arestare pentru ca pedeapsa să fie executată pe teritoriul acestui stat trebuie să obțină consimțământul instanțelor din statul membru emitent pentru preluarea executării pedepsei pronunțate în acest din urmă stat. Acest consimțământ presupune ca statului membru de executare să îi fie transmisă hotărârea de condamnare pronunțată de statul emitent, însoțită de un certificat. Fără acest consimțământ, condițiile pentru o preluare a executării nu sunt îndeplinite, iar persoana în cauză trebuie predată. Astfel, obiectivul de a crește șansele de reinserție socială nu este absolut și trebuie conciliat cu norma esențială potrivit căreia statele membre execută orice mandat european de arestare.

Ținând seama de diferitele funcții ale pedepsei în cadrul societății, instanțele din statul membru în care o persoană a fost condamnată la o pedeapsă privativă de libertate se pot sprijini în mod legitim pe argumente legate de politica penală care îi sunt proprii pentru a justifica executarea pe teritoriul său a pedepsei pronunțate și, în consecință, pot refuza transmiterea hotărârii de condamnare și a certificatului în vederea executării pedepsei pe teritoriul unui alt stat membru.

În orice caz, dacă refuzul de a executa un mandat european de arestare a intervenit cu încălcarea condițiilor esențiale și a procedurii prevăzute de dreptul Uniunii, acest mandat de arestare rămâne în vigoare, iar statul emitent își păstrează dreptul de a executa pe propriul teritoriu pedeapsa aplicată.

Hotărârea pronunțată în cauza C-305/22 este în linia poziției exprimate de statul român înaintea CJUE. Această hotărâre creează premisele executării mandatelor europene de arestare. Statele membre de executare nu vor mai putea să preia executarea pedepsei pronunțate în absența consimțământului statului membru emitent al respectivului mandat.

România a fost reprezentată în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene de Ministerul Afacerilor Externe, prin Agentul Guvernamental pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene, alături de Serviciul Contencios UE.

Instituția din Guvernul României competentă în domeniul vizat de această cauză este Ministerul Justiției.

Sursa: MAE

Related posts

Semnarea Protocolului de Colaborare între Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Cultural Român și UniCredit Bank S.A. pentru reprezentarea României la Bienalele de Artă / Arhitectură de la Veneția

Ion Marius Tatomir

Participarea ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu, la deschiderea Forumului „Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment”

Ion Marius Tatomir

Centenarul Tratatului de prietenie dintre România și Franța

Ion Marius Tatomir

România se alătură mecanismului PURL pentru sprijinirea apărării Ucrainei

Ion Marius Tatomir

Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene, Orientul Mijlociu și Africa, Clara Staicu, la reuniunea CAG și la Conferințele Interguvernamentale ministeriale organizate de UE cu Ucraina, Republica Moldova, Muntenegru și Albania

Ion Marius Tatomir

Conferința de Securitate de la Munchen 2026: Securitatea maritimă din Marea Neagră, în centrul discuțiilor dintre România, Canada, Filipine, Norvegia, Islanda și Înaltul Reprezentant al UE pentru Politică Externă

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy