Ministerul Afacerilor Externe

Convocarea la Ministerul Afacerilor Externe a ambasadorului Federației Ruse la București

Comunicat de presă

Data: 

 27.07.2026

Din dispoziția ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu, ambasadorul Federației Ruse la București a fost convocat luni, 27 iulie 2026, la sediul Ministerului Afacerilor Externe.

Convocarea a survenit ca reacție fermă la violările repetate ale spațiului aerian al României din perioada 24-26 iulie 2026, interval în care Armata Română a doborât trei drone pătrunse neautorizat pe teritoriul național.

Diplomatului rus i-au fost prezentate fragmente ale dronei distruse pe teritoriul României, componente despre care investigațiile derulate de Parchet au confirmat oficial că sunt de proveniență rusească.

În cadrul întâlnirii a fost exprimat protestul ferm al părții române față de aceste acțiuni ilegale și iresponsabile și claritatea atribuirii responsabilității.

A fost subliniat faptul că este absolut inadmisibil și intolerabil ca Federația Rusă să continue încălcarea spațiului aerian al României, care reprezintă, în egală măsură, spațiul aerian al NATO și al Uniunii Europene. Partea română a evidențiat că Federația Rusă poartă responsabilitatea exclusivă pentru toate aceste incidente grave și pentru deteriorarea mediului regional de securitate.

În cadrul întrevederii, ambasadorului rus i-a fost înmânată oficial Nota verbală prin care partea română a notificat aplicarea declarării ca inacceptabil a unui membru al misiunii Federației Ruse la București, cu obligația de a părăsi teritoriul României în decurs de 5 zile.

De asemenea MAE l-a chemat la București pentru consultări pe Ambasadorului României în Federația Rusă.

România va continua să își coordoneze îndeaproape răspunsul cu aliații și partenerii din cadrul NATO și UE și rămâne ferm angajată în adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protejarea securității naționale și a cetățenilor săi.

Related posts

Zboruri de evacuare și de repatriere asistată pentru cetățenii români aflați în Orientul Mijlociu

Ion Marius Tatomir

Peste 1.600 de cursanți au beneficiat deja de programul de pregătire națională pentru candidații la instituțiile europene, derulat de MAE și IER

Ion Marius Tatomir

Precizări de presă

Ion Marius Tatomir

Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri strategice și globale, Ana Tinca, a delegației Parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

Ion Marius Tatomir

Ministrul Oana Țoiu s-a întâlnit cu președintele Comitetului Militar al NATO, amiralul Giuseppe Cavo Dragone

Ion Marius Tatomir

Acțiuni de coordonare ale MAE în contextul situației de securitate din Iran

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy