„Sanatoriul de Var” este titlul unui nou volum de poezie al autoarei Lidia Zadeh Petrescu.
Volumul a apărut la editura EIKON în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest 2026.
„Sanatoriul de Var” propune o incursiune într-un univers poetic în care memoria, fragilitatea, iubirea, singurătatea și speranța se întâlnesc într-un discurs liric contemporan.
Volumul explorează, prin imagini expresive cu o voce autentică, spațiile interioare ale ființei, transformând vulnerabilitatea într-o formă de rezistență și de recuperare prin poezie.
Poeziile se adresează cititorilor interesați de poezia contemporană și de explorarea sensibilă a condiției umane, oferind texte care îmbină reflecția, emoția și expresivitatea imaginii poetice.
De menționat este faptul că în carte sunt 170 de poeme dintre care o parte sunt scrise în vers liber.
Lansarea la Bookfest 2026 reprezintă un moment important în parcursul literar al autoarei și o nouă apariție editorială în catalogul editurii EIKON sub lupa atentă a directorului Valentin Ajder, confirmând preocuparea editurii pentru promovarea literaturii române contemporane.
Câteva cuvinte despre autoare:
Lidia Zadeh Petrescu este poetă contemporană, autoare a mai multor volume de versuri.
CONSECINȚE 2023 editura EIKON
(premiul pentru debut Tudor Arghezi 2024)
INTUIȚII 2023 editura EIKON
(nominalizat la premiul M Eminescu -Botoșani 2024)
AROGANȚE 2024 editura EIKON
(premiul M Eminescu la festivalul de literatură Tg Jiu)
A CAPPELLA 2024 editura EIKON
SOTTO-VOCE 2025 editura EIKON
OPPUS 2025 editura EIKON
SANATORIUL de VAR 2026 editura EIKON
Poezia sa se remarcă prin profunzime confesivă, imagistică expresivă și o sensibilitate aparte, abordând teme precum memoria, iubirea, identitatea, fragilitatea existenței și speranța.
Pentru informații suplimentare privind volumul și evenimentele dedicate lansării, puteți contacta editura EIKON sau autoarea prin canalele oficiale de comunicare.
ECHILIBRUL PRECAR
funcționez ca un mecanism
care amână revizia tehnică
nu din prudență
ci din experiență
ideile se așază una lângă alta
fără să se atingă
între ele rămâne un spațiu
prin care poezia respiră
cu dificultate
am învățat să nu spun tot
excesul de adevăr
duce la forme psihotice instabile
cuvintele nu mă trădează
dar nici nu mă apără
în procesul lucidității
ceea ce numesc eu luciditate
este de fapt un refuz constant
de a confunda
minciuna cu adevărul
rămân aici, printre cuvinte
în acest echilibru precar
din care gândul nu izbucnește
dar nici nu tace
REFLEXIA
oglinda mă privește prima
eu ajung întotdeauna mai târziu
chipul din ea
pare scos dintr-un sertar cu lucruri uitate
mirosind a rânced
și a dimineață friguroasă
încerc să zâmbesc
dar chipul din oglindă nu mă urmează
între noi stă
reflexia ca un verdict
în spatele meu
camera se micșorează
pereții respiră încet
ca niște plămâni obosiți
oglinda nu clipește
doar tace
ea știe
unde am ascuns frica
și unde am îngropat cuvintele
care trebuiau spuse
ca să mă salveze
ORAȘUL AMPUTAT
istoria a fost scoasă la licitație
cu tot cu petele ei de sânge
și cu pierderile inconsecvente de memorie
lumea stă pe un scaun electric
așteptând să îi fie confirmată
ora decesului
eroii sunt mutați în depozit
printre dosare prăfuite nesoluționate
poeții vor fi și ei mutați disciplinar
într-un subsol cu igrasie, fără ecou
pentru că nu au plătit impozit pe metafore
bisericile au primit ordin
să reducă miracolul la jumătate
și prețul la lumânările care ard
cu flacără de avarie
tu încă exiști ca o notă de subsol
în tratatul despre înfrângere
dar respiri pe datorie într-o lume
care taxează până și aerul
și dacă vine sfârșitul
rugați-l să ia bon de ordine
apocalipsa începe
la ghișeul nouă
POEMUL de SUB PIELE
cuvintele intră în sângele meu
ca un ac lung de spital
căruia îi simt metalul
sub pielea dimineții
poezia nu mai strigă în gura mare
ea abia mai șoptește afazic
ca un aparat bruiat
silabele au fost spălate
de sânge și de memorie
până au rămas albe
ca niște bandaje uitate
poeții sunt trimiși
într-un salon fără ferestre
unde metafora
este tratată ca febră
cu o răbdare clinică
iar eu
port în minte
un azil de cuvinte
care se leagănă încet
între viață
și diagnostic
SIMPTOMATOLOGIA
nebunia începe politicos
cu o cană spălată până la decolorare
cu o masă ștearsă de zece ori
până când lemnul își pierde memoria
eu zâmbesc
și asta îi liniștește pe cei din jurul meu
nebunii trebuie să pară curați
altfel îi sperie pe ceilalți din salon
gândurile mele mușcă din pereți
sunt rozătoare elegante
îmbrăcate în rochii de duminică
dar pe dedesubt au dinți de fier
mereu mi se spune
respiră, numără până la zece, ai răbdare
dar zecele e o cameră închisă
în care am murit deja
nebunia mea nu sparge farfurii
ea spală, spală, spală
până nu mai rămâne nimic din mine
în afară de ordine
AUTOPSIA unui DIAGNOSTIC
mi-au deschis sufletul
cu un singur cuvânt
tulburare poetică
au scos visele
le-au cântărit
le-au declarat nefuncționale
Iinima mea n-a fost găsită
se pare că era
prea sensibilă pentru această epocă
sufletul a fost declarat
neconform cu normele sanitare
nebunia (au spus)
că este o eroare genetică
dar acesta
este doar adevărul
fără piele
iar adevărul
când respiră liber
arată întotdeauna
ca un pericol
public
PROTOCOL DE SUPRAVIEȚUIRE
dimineața îmi verifică pulsul
apoi mă lasă să respir
din milă
asistentele îmi vorbesc
cu vocile lor de plastic
ca unui obiect fragil
care trebuie protejat
mama vine zilnic
îmbrăcată în normalitate
să îmi aducă
ordine
încredere
și un zâmbet curajos
așa îmi spune
că sunt bine
ca și cum binele
ar fi o poziție verticală
dar eu
sunt încă aici
pentru că moartea
a cerut acte suplimentare
și am completat
formularele greșit
așa supraviețuiesc
nu din speranță
ci dintr-o eroare de fabricație
care nu a fost încă
detectată
AUTODIAGNOSTIC
dimineața
mă găsește ca pe un obiect uitat
în sertarul cu lucruri fragile
îmi verific gândurile
ca pe niște termometre sparte
dar fiecare arată
o altă temperatură
în oglindă
chipul meu stă nemișcat
ca o mască pudrată cu praf de var
care părea că a uitat
cine o purta și de când
cuvintele
la fel de albe
seamănă cu niște infirmiere tăcute
uneori cred
că inima mea nu bate
ci doar repetă
o eroare de sistem
iar viitorul așteaptă
la capătul coridorului
cu neoanele aprinse
ca intr-o sală de operație
aici se va decide
dacă această viață
a fost o vindecare
sau doar
un experiment
AERUL ALB
dimineața intră în cameră
ca o lamă sterilă
care îmi amintește de razele soarelui
pereții sunt atât de albi
încât gândurile mele
se văd pe tencuială
ca niște insecte arse de lumină
inima nu mai bate
ea doar semnalizează
ca un aparat defect
îmi număr respirațiile
ca pe niște monede rămase
după o viață cheltuită
și știu
că undeva în mine
o altă femeie
se ridică din cenușă
cu ochii deschiși
ca două ferestre sparte
spre o dimineață
care nu iartă
pe nimeni
