3 C
Nürnberg, DE
October 30, 2026
Academia Română Comunicat de presă

Alegeri de vicepreședinți la Academia Română

29 aprilie 2026

Comunicat de presă

Academia Română a organizat astăzi, 29 aprilie 2026, alegeri pentru ocuparea celor patru funcții de vicepreședinte. Adunarea Generală întrunită în Aula Academiei Române a ales prin vot secret, cu un cvorum de 153 de membri prezenți (titulari, corespondenți și de onoare), următorii trei vicepreședinți:

– acad. Gabriela Marinoschi: 114 voturi;

– acad. Wilhelm Dancă: 117 voturi;

– acad. Nicolae-Victor Zamfir: 136 voturi.

Cei trei vicepreședinți au fost aleși în primul tur de scrutin. Un post de vicepreședinte a rămas vacant, întrucât niciunul dintre candidații rămași în cursă nu a întrunit numărul de voturi necesar în al doilea tur. Pentru ocuparea celui de-al patrulea loc de vicepreședinte al Academiei Române se va organiza o nouă sesiune de alegeri, după un calendar care urmează a fi stabilit.

Mandatul vicepreședinților, asemenea mandatului de președinte al Academiei Române, are o durată de patru ani, iar un membru titular poate deține această funcție de două ori.

***

Academician Gabriela Marinoschi este licențiată a Facultății de Matematică, Universitatea din București (1979). A urmat apoi o specializare în mecanica fluidelor, iar în 1989 a obținut titlul de doctor cu o teză referitoare la studiul propagării undelor în fluide.

Și-a început cariera profesională ca matematician și cercetător științific la Institutul de Meteorologie şi Hidrologie din București, între 1980-1990. În  perioada 1981-1984 a fost cadru didactic al Facultății de Matematică, Universitatea din București, și al Universității Politehnica din București. Începând cu anul 1991 a fost cercetător științific la Institutul de Matematică Aplicată al Academiei Române, devenit în 2001 Institutul de Statisticǎ Matematicǎ şi Matematicǎ Aplicatǎ „Gheorghe Mihoc-Caius Iacob“ al Academiei Române. Din anul 2020 este directorul acestui institut.

Începând cu 2004 este conducător de doctorat la școala doctorală a Academiei Române, iar din 2017 este membru în consiliul școlii doctorale de matematică a Universității din București. Tot în anul 2017 a fost aleasă membru corespondent al Academiei, devenind în 2022, membru titular al înaltului for. În prezent este președinta Fundației Familiei Menachem H. Elias.

Acad. Gabriela Marinoschi a coordonat proiecte de cercetare internaţionale în colaborare cu specialiști din Germania şi Italia. A fost visiting professor la Universitǎţile din Bologna, Trento, Pavia, Bari, Fondazione „Bruno Kessler“, CIRM din Italia, Wuhan din China, cercetǎtor la Forschungszentrum Jülich, Germania; a fost bursier NATO la Universitatea din Atena, Grecia. Între anii 2001-2016 a fost secretar al Secţiei Române a Gesselschaft für Angewandte Mathematik und Mechanik.

Pentru rezultatele activității sale a primit premiul „Spiru Haret“ al Academiei Române (1992) și Distincţia culturalǎ a Academiei (2002).

***

Academicianul Wilhelm Dancă, profesor de teologie și filosofie, este membru al Academiei Române din anul 2013. Licențiat al Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași (1986) și doctor în filosofie la Universitatea Pontificală Gregoriană din Roma (1996), cu o teză despre Mircea Eliade, și-a început cariera didactică la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași.

În perioada 2001-2011 a fost rector al Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași, iar între anii 2012-2018, rector la Institutul Teologic Romano-Catolic din București. Între 2012-2024 profesorul Dancă a fost ales decan al Facultății de Teologie Romano-Catolică, Universitatea din București. Cariera didactică cuprinde implicarea în proiecte internaționale și colaborări ca visiting research professor la Universitatea Pontificală din Lateran, Roma, și la Universitatea Catolică a Americii, Washington D.C.

Ca recunoaștere a prestigioasei activități profesionale în anul 2008 a fost ales membru al Union Mondiale des Sociétés Catholiques de Philosophie (Canada) și al Council for Research in Values and Philosophy din Washington, iar în anul 2024 a fost ales membru în Societatea Italiană de Istoria Religiilor și în comitetul director al Federației Internaționale a Societăților de Filosofie;  în prezent este membru titular al Academiei Europene pentru Științe și Arte din Salzburg, Austria. În anul 2020 Sanctitatea Sa Papa Francisc i-a conferit Crucea Pro Ecclesia et Pontefice.

***

Academicianul Nicolae-Victor Zamfir a absolvit Facultatea de Fizică a Universității din București, în 1976, cu diplomă de merit. A fost cercetător științific în cadrul Institutului de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH) și profesor-cercetător la Universitatea Yale, SUA.

Profesorul Nicolae-Victor Zamfir, membru al Academiei Române din anul 2006, este considerat unul dintre cei mai prestigioși fizicieni români. Activitatea sa profesională a fost centrată pe studiul nucleului atomic. Cele peste 300 de lucrări ştiinţifice realizate au fost publicate în reviste de specialitate cotate internațional (ISI), citate de peste 10.000 de ori. Cercetările sale acoperă o gamă largă, de la introducerea de noi metode şi instrumente în fizica nucleară experimentală, până la contribuţii la dezvoltarea modelelor de structură nucleară. Rezultatele obținute au contribuit la descifrarea unor structuri intime ale materiei, demonstrând o nouă evoluţie a acesteia.

A fost directorul general al Institutului de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (2004-2020) și a condus proiectul major de infrastructură de cercetare Extreme Light Infrastructure (ELI-NP), care a furnizat, în 2020, cel mai puternic fascicol laser din lume, de 2×10 PW.

Pentru realizările sale i-au fost acordate numeroase distincții și premii: Honorable Doctor al Institutului de Cercetări Nucleare de la Dubna, Fellow, European Physical Society, Premiul „D. Hurmuzescu” al Academiei Române.

În cadrul Academiei Române a fost președinte al Secției de științe fizice între anii 2012-2020 și vicepreședinte al instituției în perioada 2022-2026.

Academia Română – Comunicare și imagine

Related posts

Gala Românilor de Excelență din Germania – celebrarea valorilor autentice ale diasporei

Ionela van Reez-Zota

„O Întâlnire Între Prieteni“ – Seară dedicată poveștilor, solidarității și faptelor bune la Centrul Cultural „Dumitru Dorin Prunariu” din Nürnberg

Ionela van Reez-Zota

Dragi prieteni ai Bibliotecii,Va asteptam cu mare placere miercuri, 4 februarie 2026, între orele 8.30 – 12.00, să sărbătorim  Ziua Internațională a Cititului Împreună, Ediția a X-a.

Willem Alexander van Rees

Valentin Gheorghiu – In memoriam (1928-2023)

Ion Marius Tatomir

România marchează centenarul vizitei Reginei Maria în America prin lansarea unui volum editorial de referință, aflat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României

Ionela van Reez-Zota

ȚARA DIN CARE NU AM PLECAT NICIODATĂ!

Liliana Moldovan

19 comentarii

peatix.com October 25, 2026 at 7:42 pm

References:

Trusted payid pokies australia peatix.com

Replică
Richardvem October 26, 2026 at 1:58 pm

Нарколог на дом в Луганске — востребованный формат медицинской помощи для человека, которому требуется лечение алкогольной или наркотической зависимости без самостоятельной поездки в клинику. Вызов нарколога позволяет организовать лечение дома, провести осмотр пациента, оценить тяжесть состояния, выполнить первичную диагностику и определить, возможно ли лечение амбулаторно. Врач приезжает с необходимыми препаратами и оборудованием, контролирует давление, пульс, сознание и общее самочувствие. Домашнее лечение особенно удобно после запоя, при похмелье, абстинентном синдроме и интоксикации алкоголем. При тяжелых нарушениях врач рекомендует лечение в стационаре.
Получить больше информации – нарколог на дом анонимно Луганск

Replică
https://codimd.syssec.org/ October 26, 2026 at 3:13 pm

References:

Trusted payid pokies australia https://codimd.syssec.org/tdiHFakASZ22PXR4gr2W-A

Replică
https://www.wulanbatuoguojitongcheng.com October 26, 2026 at 4:05 pm

References:

Free payid pokies https://www.wulanbatuoguojitongcheng.com

Replică
BPay pokies promotions October 26, 2026 at 7:27 pm

References:

How to deposit with BPay pokies BPay pokies promotions

Replică
https://hedgedoc.dawan.fr October 26, 2026 at 10:31 pm

References:

Complete list of MiFinity casinos AU https://hedgedoc.dawan.fr/nfofW5JAQTiXUvfJ_MzdkA

Replică
architecturewiki.site October 27, 2026 at 2:15 am Replică
pilotliquid4.werite.net October 27, 2026 at 4:28 am

References:

Neosurf online gambling real money australia pilotliquid4.werite.net

Replică
MiFinity casino bonus Australia October 27, 2026 at 5:56 am

References:

Pokies that accept MiFinity MiFinity casino bonus Australia

Replică
sonnik.nalench.com October 28, 2026 at 4:14 am

References:

Wire transfer pokies australia sonnik.nalench.com

Replică
https://callahan-fagan-5.blogbright.net October 28, 2026 at 6:34 am

References:

Bank wire transfer casino sites australia https://callahan-fagan-5.blogbright.net

Replică
osko gambling pokies October 28, 2026 at 9:03 am

References:

Osko same day withdrawal casino osko gambling pokies

Replică
BPay casino bonus Australia October 28, 2026 at 7:16 pm

References:

Bpay pokies instant withdrawal http://iwlnx.com/forum/member.php?action=profile&uid=191817

Replică
https://telegra.ph October 28, 2026 at 9:06 pm

References:

Pay id pokies https://telegra.ph

Replică
https://molchanovonews.ru/user/stocksled1/ October 29, 2026 at 11:53 pm

References:

Payid pokies deposit https://molchanovonews.ru/user/stocksled1/

Replică
https://md.sigma2.no/hF-v1vqQQL6YoPswtPCRJA October 30, 2026 at 5:12 am

References:

Wire transfer casino welcome bonus Australia https://md.sigma2.no/hF-v1vqQQL6YoPswtPCRJA

Replică
halcom.cn October 30, 2026 at 5:39 am

References:

Neosurf online casino aus halcom.cn

Replică
viewtool.com October 30, 2026 at 6:51 am

References:

Wire transfer casino deposit methods Australia viewtool.com

Replică
online casinos accepting bank transfer australia October 30, 2026 at 11:29 am

References:

Mobile casino bank transfer australia https://tvoyaskala.com/user/lindatemple3/

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy