Comunicat de presă
Data:
01.04.2026
“Nu toate rănile se vindecă prin trecerea timpului. Pentru a se închide, unele au nevoie și de curajul de a ne aduce aminte.
Astăzi, 1 aprilie, se împlinesc 85 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă, unul dintre cele mai dureroase și, timp de decenii, unul dintre cele mai ascunse capitole ale istoriei noastre.
Echipa noastră de la Consulatul General al României la Cernăuți a comemorat în această dimineață victimele, cu respect și atenție, ca în fiecare an.
În 1941, mii de români din Bucovina de Nord, din satele Văii Siretului, s-au îndreptat spre România, spre libertate. Nu au purtat arme, ci icoane, ca simbol al credinței, și steaguri albe, ca semn al păcii. Nu au căutat confruntarea, ci libertatea de a reveni acasă, în matca lor națională. Răspunsul agenților NKVD a fost o ploaie de gloanțe asupra unor oameni pașnici, urmată de tortură și gropi comune. La câteva luni distanță, o parte dintre supraviețuitori a fost deportată.
Prea mult timp, această tragedie a fost absentă din manualele de istorie din România, dintr-o vinovată și impusă tăcere a regimului comunist. Crimele atroce ale perioadei sovietice, crime împotriva românilor, nu pot fi însă uitate, pentru că un stat puternic se sprijină pe o memorie colectivă asumată.
Victimele au dreptul la memorie, cu atât mai mult cu cât cei responsabili de acest masacru nu au fost niciodată deferiți justiției. Memoria, în acest caz, este singura formă de reparație morală.
Lecțiile masacrului de la Fântâna Albă sunt, din păcate, extrem de actuale: ele ne reamintesc de ce luptăm astăzi pentru o Europă a valorilor, pentru dreptul fiecărei națiuni de a-și decide destinul și pentru ca dorința de a trece o graniță să nu mai fie motiv de vărsare de sânge inocent, iar libertatea oamenilor să nu mai fie întâmpinată cu violență. Falsificarea sau necunoașterea istoriei este o insultă la adresa victimelor, iar neasumarea trecutului încurajează făptașii să comită noi crime. Este unul dintre gândurile cu care revin astăzi acasă, după ce am văzut ieri, la Kiev și Bucha, mărturiile atrocităților comise de trupele ruse, care ne reamintesc, peste decenii, cât de fragile rămân viața și demnitatea umană în fața violenței statului totalitar.
De aceea, este important faptul că arta reușește să recupereze ceea ce un regim politic criminal a încercat să îngroape.
Filmul lui Tudor Giurgiu Pădurea de molizi este mai mult decât un act artistic. Este un act de reparație morală. Valul noului cinema românesc este astfel și un purtător de cuvânt al celor care nu au mai apucat să strige, aducând în prezent adevăruri pe care unii le-au vrut și le vor uitate.
Onorăm astăzi demnitatea victimelor, deoarece păstrarea memoriei lor este datoria celor care se opun repetării istoriei”.
