„Luceafărul” este o capodoperă a literaturii române și universale și merită să intre în patrimoniul mondial UNESCO, pentru bogăția ideilor, mesajul poetic și frumoasa realizare artistică.
Am tradus poemul „Luceafărul” în limba franceză, pentru a pune în evidență importanța acestei opere și a susține acest proiect. Traducerea în franceză este reușită, are rimă, redă structura, conținutul ideatic și mesajul poemului; muzicalitatea, frumusețea și armonia limbii franceze sporesc farmecul acestuia. Cartea publicată de Editura PIM din Iași în 2025, are o excelentă realizare grafică, fiind ilustrată de renumitul grafician Mihai Cătrună. Această carte este o pledoarie ca „Luceafărul” scris de Mihai Eminescu să intre în patrimoniul UNESCO. Iată argumentele:
„Luceafărul” este un poem filozofic care redă soarta omului de geniu neînțeles de societate și se constituie din antinomii: viață/ moarte, nemuritor/ muritor, terestru/ astral, clipă/ eternitate, întuneric/ lumină, vis/ realitate, iubire efemeră/ iubire eternă, om/ divinitate etc.
Eminescu are meritul de a reda înaintea lui Einstein în acest poem, ca și în poezia „La steaua” relațiile spațio-temporale din cosmos (a se vedea descrierea zborului Luceafărului prin cosmos), realizând o formulă poetică a teoriei relativității.
Poemul îmbină toate elementele liricii eminesciene și universale: incompatibilitatea dintre ființele muritoare și elementele cosmice, eterne, aspirația spre iubire, imposibilitatea iubirii absolute, efemeritatea omului pe pământ, ideea eternității, destinul omului și puterile demiurgice, contrastul între terestru și astral, problema omului de geniu neînțeles de societate etc.
Despre poemul „Luceafărul” Eminescu a scris: „Aceasta e povestea. Iar înțelesul alegoric ce i l-am dat este că, dacă geniul nu cunoaște nici moarte și numele lui scapă de simpla uitare, pe de altă parte însă, pe pământ, nu e capabil a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc”.
Am făcut cerere ca această capodoperă a literaturii române să intre în patrimoniul UNESCO la Comisia UNESCO din România, la Comisia UNESCO din Parlamentul României, la Academia Română, la Uniunea Scriitorilor din România, așa cum a intrat și Miorița. (Balada este tradusă de mine în limba franceză și postată de revista on-line „Armonii Culturale”).
Așa cum a intrat în patrimoniul UNESCO „Valsul frumuseții” a lui Eugen Doga, noi, Românii, suntem datori să facem demersuri ca „Luceafărul” să intre în patrimoniul cultural al umanității.
Eminescu este creator al culturii române, creația sa aparține culturii universale. El rămâne alături de marii poeți ai lumii, prin opera ale cărei rezonanțe străbat meridianele, fiind îndrăgită și apreciată de atâția iubitori de poezie. Eminescu este dorul nostru de absolut, de adevăruri eterne, de idealuri înalte, de vise mărețe, opera sa fiind o culme a spiritualității românești și universale.
Avându-l pe Eminescu în suflet, nu mai suntem nicicând singuri, căci purtăm cu noi o bogăție rară, cea mai de preț comoară a limbii române, opera unui astru nemuritor, ce va străluci pe firmament, cu o blândă lumină, iradiind prin veacuri frumusețe şi armonie.
Prof. Ecaterina Chifu,
membră UZPR. Toate drepturile rezervate
