November 12, 2026
Cultură Exclusiv Institutul Cultural Român

Ediție aniversară a Festivalului Filmului European 2026: apel pentru parteneri locali

Comunicat

Institutul Cultural Român organizează Festivalul Filmului European, un eveniment anual desfășurat sub egida EUNIC România (Rețeaua Institutelor Culturale Naționale din Uniunea Europeană). Realizat în parteneriat cu Reprezentanța Comisiei Europene în România și cu sprijinul ambasadelor și institutelor culturale europene din București, festivalul va ajunge în 2026 la cea de-a 30-a ediție.

Ediția din anul 2026 reprezintă un moment de consolidare a rețelei naționale a Festivalului Filmului European și de extindere a prezenței sale în cât mai multe comunități locale. În acest context aniversar, Institutul Cultural Român invită instituții și operatori culturali din diverse orașe ale țării să se alăture organizării edițiilor locale ale Festivalului Filmului European, desfășurate în afara Bucureștiului.

Ce presupune colaborarea?

Edițiile locale ale Festivalului Filmului European vor avea loc în luna mai 2026. În fiecare oraș, festivalul va debuta cu o seară de inaugurare ce va include o recepție, urmată de două zile de proiecții-trei sau patru filme pe zi. Una dintre proiecții va fi dedicată familiilor și copiilor. De asemenea, pot fi organizate evenimente conexe, la propunerea ICR sau a partenerilor locali.

Ce oferim partenerilor locali:

Filme și drepturi de difuzare: Vom furniza filmele și drepturile de proiecție necesare.

Suport logistic: Oferim asistență în organizarea evenimentului la nivel local.

Materiale promoționale: Vom realiza materiale publicitare generale și vom pune la dispoziție grafica pentru materiale dedicate publicului local.

Vizibilitate: Partenerii locali vor fi menționați în comunicatele de presă și în comunicările audio/video.

Ce așteptăm de la partenerii locali:

Spații de proiecție: Asigurarea unor locații adecvate și a echipamentului necesar pentru proiecții.

Organizarea recepției: Gestionarea principală a recepției din seara de inaugurare.

Promovare locală: Difuzarea comunicatelor de presă către media locală și transmiterea invitațiilor către publicul-țintă. De asemenea, partenerii pot tipări afișe și flyere personalizate pentru publicul local.

Cum puteți deveni partener:

Dacă sunteți interesați, vă rugăm să ne trimiteți până la data de 15 ianuarie 2026 o propunere care să includă:

  • O descriere a instituției sau a activității dumneavoastră culturale;
  • Detalii despre spațiul propus și dotările tehnice existente pentru proiecții, cu precizarea faptului că partenerul local își asumă toate costurile aferente echipamentului de proiecție.
  • Informații despre evenimente similare organizate anterior (sau link-uri relevante);
  • O argumentare și un plan de comunicare.

Propunerile pot fi trimise la adresa ffe@icr.ro. Vom reveni cu un răspuns pe e-mail în data de 30 ianuarie 2026. Pentru întrebări și informații suplimentare, puteți contacta echipa FFE la adresa: ffe@icr.ro sau la numărul de telefon 031 4232371.


Despre ediția din 2025 a Festivalului Filmului European:

  • A prezentat 40 de filme de lungmetraj, dintre care 28 în premieră națională, și 2 selecții de scurtmetraje. Printre filmele din selecție se numără 11 documentare, 13 filme regizate de femei și 2 filme – coregizate de femei.
  • S-a desfășurat în 10 orașe: București, Brașov, Timișoara, Sfântu Gheorghe, Botoșani, Deva, Iași, Chitila, Târgu Jiu, Târgu Mureș.
  • A fost organizată cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România, în parteneriat cu UCIN, ambasadele și institutele culturale europene din rețeaua EUNIC România.

Pentru mai multe detalii, vizitați site-ul nostru: www.ffe.ro.

Related posts

La casa memorială „Avram Iancu” din Târgu Mureș a avut loc o triplă lansare de carte

Liliana Moldovan

                                O bună viziune asupra vieții în doi

Liliana Moldovan

A încetat din viață Sorin Stanciu, președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Ion Marius Tatomir

„Moldova în culori”, expoziția artistei Liliana Platon, se deschide la Veneția

Ion Marius Tatomir

17 iulie – Ziua Mondială a Justiției Internaționale- Asociația DACIA e.V. – Justiția începe prin cunoașterea drepturilor și respectul pentru demnitatea umană

Ionela van Reez-Zota

EMINESCU, CA VEŞNICIA CERULUI – poezii de Al. Florin Țene

Liliana Moldovan

48 comentarii

https://undrtone.com/karenjump62 October 26, 2026 at 1:42 pm

References:

1 minimum deposit casino australia payid https://undrtone.com/karenjump62

Replică
codimd.syssec.org October 26, 2026 at 11:38 pm

References:

Australian casinos accepting MiFinity codimd.syssec.org

Replică
neosurf casinos for australian players October 27, 2026 at 2:40 am

References:

Neosurf online casino aus neosurf casinos for australian players

Replică
https://dreevoo.com October 27, 2026 at 7:58 pm

References:

Wire transfer casino promotions Australia https://dreevoo.com

Replică
http://zhujia.ca/?286199 October 28, 2026 at 12:12 pm

References:

Osko casino sites 2026 http://zhujia.ca/?286199

Replică
neolatinswiki.site October 28, 2026 at 5:10 pm

References:

Payid pokies free spins neolatinswiki.site

Replică
https://myspace.com/mimosatoe9 October 30, 2026 at 1:18 am

References:

Wire transfer casino real money australia https://myspace.com/mimosatoe9

Replică
pad.froscon.org October 30, 2026 at 7:09 am

References:

MiFinity casino deposit bonus Australia https://pad.froscon.org/w0gdBJssT4KCI-7BtsdFRw

Replică
fast wire transfer withdrawal casino australia October 30, 2026 at 7:55 am

References:

Wire transfer casino welcome bonus fast wire transfer withdrawal casino australia

Replică
instant payid pokies October 30, 2026 at 8:43 am

References:

Top 10 payid pokies instant payid pokies

Replică
online casinos accepting direct bank transfer australia October 31, 2026 at 12:33 am

At a casino that lists PayID, the cashier shows you a PayID and a
reference. PayID runs on Australia’s New
Payments Platform, which moves money between bank accounts in seconds, at
any time of day, using a phone number or email instead
of a BSB and account number. These blocks do not affect PayID transfers,
which are categorised at the infrastructure level as general Osko payments.
All ten online casinos accepting direct bank transfer australia processed PayID deposits and withdrawals from CommBank
accounts cleanly in testing. PayID deposits from casino processors
appear on your bank statement with the processor’s name (typically a payment services
company name, not the casino’s name directly).

Replică
xabdiesok October 31, 2026 at 5:18 pm

Benc has tapped into something we all know, but rarely acknowledge: The modern luxury-watch landscape revolves around a handful of very familiar designs. A truly original idea in a world of derivative design is noteworthy, especially when it’s priced right and just plain fun.
view details

Replică
best muchbetter casino November 7, 2026 at 9:07 pm

References:

Muchbetter live casino best muchbetter casino

Replică
https://headlinelog.space November 8, 2026 at 8:08 pm

References:

Online casino idebit withdrawal https://headlinelog.space

Replică
neosurf 10 digit code casino australia November 8, 2026 at 9:06 pm

References:

10 aud deposit casino neosurf neosurf 10 digit code casino australia

Replică
https://pads.zapf.in/ November 8, 2026 at 9:24 pm

References:

Best online pokies australia neosurf https://pads.zapf.in/

Replică
neosurf casino login australia November 9, 2026 at 1:26 am

References:

Best neosurf deposit casino australia neosurf casino login australia

Replică
casino paysafecard canada November 9, 2026 at 1:33 am

References:

Best casino sites that accept paysafecard canada https://dobryakschool.ru/user/saltworm63/

Replică
neurodivergencehelp.com November 9, 2026 at 2:06 am

It’s not only faster but also safer, which is why more online casinos
in Australia now accept PayID. This approach helps players
avoid unreliable operators and ensures that only
trustworthy platforms make our recommendations.
We test deposits and withdrawals carefully, and only top sites deliver payouts within minutes.
This ensures games are fair, payouts are reliable, and disputes can be escalated.

References: neurodivergencehelp.com

Replică
viproskurnin.ru November 9, 2026 at 3:14 am

References:

Casinos with paysafecard deposit canada http://viproskurnin.ru/index.php?subaction=userinfo&user=refundcoat11

Replică
play online pokies payid australia November 9, 2026 at 3:18 pm

References:

VIP payid pokies australia play online pokies payid australia

Replică
online real money casinos australia November 9, 2026 at 4:06 pm

References:

Pokies australian real money online real money casinos australia

Replică
https://md.coredump.ch/ADfGyddyThacNs4k_UDUbA November 9, 2026 at 5:50 pm

References:

Online casino bonus sofortüberweisung https://md.coredump.ch/ADfGyddyThacNs4k_UDUbA

Replică
handy casino sofortüberweisung November 10, 2026 at 12:04 am

References:

Casino sofort handy casino sofortüberweisung

Replică
coolpot.stream November 10, 2026 at 1:13 am

References:

Sofortüberweisung casino trustly coolpot.stream

Replică
pdc.edu November 10, 2026 at 1:56 am

References:

Australian pokies neosurf deposit pdc.edu

Replică
Casino ohne Anmeldung Trustly November 10, 2026 at 2:57 am

Trustly selbst hat auf das Konto oder die Daten keinen Zugriff und ist für seine Sicherheit durch den TÜV Saarland zertifiziert.
Die Freigabe der Transaktion im Online Casino
erfolgt mit den Zugangsdaten zum elektronischen Banking und einer eigens dafür
generierten TAN. Die Nummer dieser Lizenz ist in der Regel auf der Website
gut auffindbar platziert, meist in der Fußzeile. Dazu gehört zum Beispiel, dass im
Casino ohne Anmeldung Trustly zwar
problemlos genutzt werden kann aber auf die Bonusangebote muss man meist verzichten. Jedoch sollte im
Trustly Casino ohne Anmeldung auch beachtet werden, dass es neben den Vorteilen auch Nachteile gibt.
Wie genau das funktioniert kann in unserem Guide zu Online Casinos ohne
Registrierung nachgelesen werden.

Replică
gpay casino real money canada November 10, 2026 at 4:41 am

References:

Gpay online casino canada http://www.fumankong1.cc/home.php?mod=space&uid=979180

Replică
http://www.jzq5.cn November 10, 2026 at 3:27 pm

References:

Sofort casinos http://www.jzq5.cn/space-uid-519904.html

Replică
seriöse klarna casinos November 10, 2026 at 3:51 pm

References:

Klarna auszahlung casino seriöse klarna casinos

Replică
safe credit card casinos canada November 10, 2026 at 8:56 pm

References:

Deposit with visa at online casino canada
safe credit card casinos canada

Replică
independent trustly casinos uk November 10, 2026 at 10:17 pm

References:

Uk online casino trustly independent trustly casinos uk

Replică
top 10 trustly casinos uk November 10, 2026 at 11:57 pm

References:

Trustly accepted betting sites top 10 trustly casinos uk

Replică
beste sofort casinos November 11, 2026 at 5:12 am Replică
pokies online real money australia November 11, 2026 at 7:47 am

References:

Aussie online pokies real money pokies online real money australia

Replică
https://headlinebeacon.space/ November 11, 2026 at 12:15 pm

References:

EFT gambling sites https://headlinebeacon.space/

Replică
https://kindheartsng.org/ November 11, 2026 at 1:24 pm

Similarly to Paysafe, Neosurf offers vouchers that can be bought from your
local shop or online. Neosurf does not require input of
personal details and is accepted at all licensed online casinos that operate in Australia.

The reason we cannot recommend this Aussie casino enough
is its unique branding, long list of jackpot games, and 3D pokies
with special features. Additional promo codes at Fair Go ensure your balance remains in the black.

Uptown Pokies is the best A$10 Neosurf minimum deposit casino in Australia.

References: https://kindheartsng.org/

Replică
neue online casinos sofortüberweisung November 11, 2026 at 1:38 pm

Wusstest du, dass du im neue online casinos sofortüberweisung
Casino mit Sofortüberweisung nicht nur einen Bonus, sondern viele Angebote kassieren kannst?

Außer den Automaten gibt es allerdings keine weiteren Spiele,
das ist gesetzlich untersagt. Unsere Experten zeigen dir, wo es die besten Automaten und höchsten Auszahlungsquoten gibt.

Kein Problem, wir sind auch hier für dich da und stellen unsere Berichte klar und transparent zur Verfügung.
Hast du bereits einen Automaten-Favoriten oder brauchst du die kreativen Ideen unserer Experten?

Replică
$20 deposit muchbetter casino November 11, 2026 at 2:11 pm Replică
https://linkagogo.trade/ November 11, 2026 at 2:40 pm

References:

New bank transfer casino australia https://linkagogo.trade/

Replică
online spielautomaten sofort November 11, 2026 at 5:46 pm

References:

Bestes klarna casino online spielautomaten sofort

Replică
echtgeld slots paypal November 11, 2026 at 7:19 pm

References:

Online blackjack paypal echtgeld slots paypal

Replică
Trustly Einzahlung Casino November 11, 2026 at 9:09 pm

References:

Trustly Casino ohne Gebühren https://mapleprimes.com/users/watchword1

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy