1.1 C
Nürnberg, DE
February 5, 2026
Arte București Comunicat de presă

Vernisajul expoziției de pictură „QUADRA INTUITUS”, la Galeria Artotecii BMB

Primăria Municipiului București (PMB), prin Biblioteca Metropolitană București (BMB), în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, vă invită luni, 10 noiembrie 2025, de la ora 17:00, la vernisajul expoziției de pictură „QUADRA INTUITUS”. Evenimentul va avea loc la Galeria Artotecii BMB, situată pe Șoseaua Mihai Bravu, nr. 4. Expoziția reunește lucrările artistelor Katy ANDRIEȘ, Florența BOGDAN, Nicoleta CĂRARE și Georgiana STĂNESCU.

Katy ANDRIEȘ este o artistă vizuală preocupată de relația dintre corp, materie și memorie. Formarea sa artistică în  arta murală îmbină rigoarea desenului academic cu o explorare liberă a expresiei gestuale și a materialității picturii care se reafirmă mai în toate lucrările realizate de artistă.

Florența BOGDAN folosește tehnica mixtă, cu stratificări intense, aplicate într-un joc liber pe suprafața pânzei. Suportul este adesea modelat prin răzuiri, zgârieturi, colaj, decolaj sau chiar prin spargerea materialului.

Nicoleta CĂRARE propune sugestii din decorativismul artei noastre populare, reprezentate cu sensibilitatea celei care diseminează deopotrivă costumul popular și figura feminină în contururile ei generale, proiectate pe panouri îmbogățite cu geometrii și elemente identitare.

Lucrările Georgianei STĂNESCU explorează dialectica dintre viața organică și existența condiționată de epoca consumului. Materia picturală devine un teritoriu al contrastului dintre creștere și disoluție, dintre energia vitală a naturii și artificialitatea lumii contemporane.

Expoziția, curatoriată de artiștii plastici Gheorghe DICAN și Liviu NEDELCU,  va fi deschisă publicului în perioada 10 noiembrie – 5 decembrie 2025, de luni până vineri, conform programului Artotecii BMB.

Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului „Simezele bibliotecii”, un demers cultural permanent al BMB, inițiat în 2018, cu misiunea de a susține arta vizuală contemporană și de a o aduce mai aproape de publicul larg, prin integrarea acesteia în viața culturală a comunității.

Intrarea este liberă!

Vă așteptăm cu drag!

Despre proiectul „Simezele bibliotecii”

Lansat în 2018 de Biblioteca Metropolitană București, proiectul Simezele bibliotecii este o inițiativă culturală dedicată promovării artei vizuale moderne și contemporane. Desfășurat în spațiul Artotecii, proiectul oferă artiștilor plastici o platformă de expunere, iar publicului – o experiență culturală diversificată, prin expoziții ce explorează o varietate de stiluri și direcții artistice.

Artoteca a devenit, prin acest program, un punct de întâlnire între literatură și arte vizuale, încurajând dialogul între forme diferite de expresie artistică. Simezele bibliotecii urmărește apropierea publicului de arta contemporană și consolidarea legăturii dintre comunitate și mediul artistic.

Despre Biblioteca Metropolitană București (BMB)

Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci publice aflată sub patronajul Primăriei Municipiului București, ce facilitează accesul liber la informare, educație și lectură prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin oferta sa culturală bogată, desfășurată în filialele din toate sectoarele capitalei, BMB contribuie activ la dezvoltarea comunității și la îmbunătățirea calității vieții bucureștenilor.Serviciul Comunicare BMB
✉ comunicare@bibmet.ro

Related posts

Vizită de lucru în Regatul Belgiei, 20-21 aprilie 2024

GT Post

MAGIA LUI JUPITER, VENUS ȘI AL STELEI SIRIUS – AFLĂ CUM IȚI SCHIMBĂ DESTINUL

GT Post

Raro Ensemble in Jubilee Concert at Carnegie Hall

Ionela van Reez-Zota

UCIMR anunță programul celei de-a cincea ediții THE JAZZ CAVE FESTIVAL 2025

Ion Marius Tatomir

Asociatia DACIA e.V. Nürnberg- Șapte ani de prezență românească la unul dintre cele mai vechi carnavaluri din Europa- Invitație

Ionela van Reez-Zota

Centrul Cultural Româno-German din Nürnberg își deschide porțile către noi colaborări interculturale

Ionela van Reez-Zota

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy