Comunicat de presă
Data:
13.09.2025
Pavilionul României la Expo 2025 Osaka marchează sâmbătă, 13 septembrie 2025, cinci luni de activitate intensă și de promovare a patrimoniului cultural, precum și a inovațiilor științifice românești, sub conceptul „Romania, Land of Tomorrow”. De la deschidere, Pavilionul României oferă zilnic vizitatorilor experiențe interactive în zona dedicată artei și meșteșugurilor, recitaluri și evenimente speciale – acțiuni adresate specialiștilor în domeniul tehnologiei, concerte extraordinare susținute de artiști români cu recunoaștere internațională, dar și vizite oficiale de nivel înalt.
În perioada aprilie-septembrie 2025, „Magic box” a organizat peste 10.000 de microrecitaluri și ateliere de creație, remarcându-se prin momentele muzicale zilnice, susținute de artiști ai Facultății de Muzică din cadrul Universității Transilvania din Brașov, cât și work-shop-uri în zona dedicată artei și meșteșugurilor.
Începând cu deschiderea Expoziției Mondiale, Pavilionul funcționează la capacitate maximă, iar în luna august a depășit pragul de 500.000 de vizitatori.
În continuarea acestui program constant, în ultimele 30 de zile, Pavilionul României a găzduit o serie de evenimente de referință, apreciate de public și parteneri deopotrivă: concertele ansamblului Madrigal, (19-21 august – https://www.mae.ro/node/67232) ale Orchestrei Operei Naționale București, (4-7 septembrie https://www.mae.ro/node/67307), precum și recitalul de înaltă ținută artistică susținut de pianistul Horia Mihail (https://www.mae.ro/node/67291), unul dintre cei mai apreciați muzicieni români, cu prilejul Zilei Diplomației Române.
Totodată, Pavilionul a primit vizite de nivel înalt, printre care cea a premierului Republicii Moldova, Dorin Recean, cu ocazia Zilei Naționale a Republicii Moldova la Expoziția Mondială, eveniment care a coincis și cu Ziua Limbii Române la 31 august (https://www.mae.ro/node/67287), precum și cea a viceprim-ministrului, ministrului Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova, Doina Nistor (https://www.mae.ro/node/67265). De asemenea, menționăm vizita domnului Kazuhiko Koshikawa, comisar general al Expoziției Internaționale de Horticultură 2027 Yokohama, eveniment organizat sub egida Biroului Internațional pentru Expoziții (BIE), care a reiterat invitația de participare a României la Expoziția din 2027, dar și a domnului Nobuhiko Yamaguchi, Viceguvernator al Prefecturii Osaka, însoțit de echipa sa (https://www.mae.ro/node/67316).
Au avut loc vizite ale unor delegații compuse din reprezentanți ai mediului de afaceri din România și Republica Moldova. Membrii acestora au participat la o serie de întâlniri și dialoguri aplicate cu reprezentanți ai autorităților nipone, în vederea consolidării relațiilor economice și comerciale dintre România și Japonia (https://www.mae.ro/node/67275).
Începând cu 15 august, vizitatorii „Magic box” au participat la noi ateliere interactive dedicate artei și meșteșugurilor, desfășurate de două artiste talentate: ceramista Ioana Deak, fondatoarea brandului Melloncollie, și creatoarea de ie contemporană Mihaela Ungureanu, de la Troucuture. Din 12 septembrie, a fost inaugurată expoziția „Hemp – Back to the Future”, care aduce în prim-plan patrimoniul material și imaterial al plantei de cânepă, precum și potențialul acesteia pentru industriile viitorului. (https://www.mae.ro/node/67354).
Informații suplimentare
- În perioada 23-25 septembrie, Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu propune o serie de concerte și mini-spectacole în cadrul Expo și în Pavilionul României.
- Studenții Universității București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Catedra de limba japoneză, vorbitori de limba japoneză, facilitează zilnic comunicarea cu publicul, prezentând momentele muzicale și atelierele de creație.
- Participarea țării noastre la această Expoziție Mondială reprezintă o formă activă de diplomație culturală și economică, prin care România își reconfirmă angajamentul pentru consolidarea relațiilor bilaterale excelente cu Japonia, diversificându-și amprenta pe piața niponă. Programul va continua până la 13 octombrie 2025.
Sursa: MAE

16 comentarii
References:
Direct bank transfer payid pokies md.coredump.ch
References:
Australian pokies that accept payid payid pokies deposit
References:
Payid pokies reviews https://skyscrapperwiki.site/wiki/PayID_Pokies_Comparison_Ranked_by_Speed_Payouts
References:
Desktop payid pokies progressive jackpot payid pokies
References:
BPay online gambling Australia https://doc.thudep.com/zlW67Z6TToep_Xt74RLjJw
References:
MiFinity casino providers Australia https://hedgedoc.ludos-disciplinarum-misi.fyi/Blu3ow3GTEGPqh73U8_5Hg
References:
Top up pokies account with BPay rcmx.net
References:
MiFinity casino app Australia yilmaz-albertsen.federatedjournals.com
References:
New wire transfer casino Australia https://app.wedonthavetime.org/
References:
Withdraw casino winnings Osko https://codimd.camba.coop/hoVbkHBUQ9WScxEZmbYdQw
References:
High roller wire transfer casino australia http://bbs.51pinzhi.cn/
References:
Top bank transfer casinos australia https://earthwiki.space/wiki/Instant_Bank_Transfer_Casino_Australia_2026_Tested
References:
Osko pokies no verification https://dachangningtongchengwang.qsygps.com/home.php?mod=space&uid=279085
References:
Free payid pokies https://codimd.camba.coop/gRXUKMkpT0Kh6vE2dytMXg
References:
Real money pokies MiFinity Australia https://md.interhacker.space/Lx-U4sBRQHOSwcj_a81Pqw
References:
Best e-wallet casinos Australia MiFinity https://www.1v34.com/space-uid-1855255.html