13.8 C
Nürnberg, DE
May 8, 2025
Exclusiv

Vrednicul de pomenire arhiereu, Antim Petrescu – ORIZONTURI MUREȘENE : revista Filialei Mureș a Ligii Scriitorilor din România

Vâlcea, cel mai vechi județ din țară, a devenit în anul 2019 și „Vâlcea, cel mai frumos județ din România”, brand înregistrat, printr-un certificat cu o durată de protecție pe zece ani și posibilitatea de reînnoire la expirarea acestui termen. Pământ ales sau pământul sfânt al României, este județul cu cele mai multe schituri și mănăstiri, este locul de obârșie al marilor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române : Patriarhul Justinian Marina, Mitropolitul Bartolomeu Anania, Mitropolitul Efrem Enăchescu, Episcopul Antim Petrescu și nu în ultimul rând actualul Mitropolit al Olteniei, Mitropolitul Irineu. Vâlcea este o oază de liniște și pace, cu păduri dese și pajiști alpine, cu râul Olt care străbate județul de la nord la sud, cu munți falnici și defilee spectaculoase. Pe aceste meleaguri de legendă și istorie, în anul 1875, a văzut lumina zilei Antim Petrescu. Născut în localitatea Păuşeşti-Măglaşi, județul Vâlcea, Alexandru, fiul lui Petre Marinescu, viitorul Episcop al Râmnicului a urmat Cursul inferior al Seminarului din Râmnicu Vâlcea și superior la “Central” din București (1889-1897), a absolvit Facultatea de Teologie din București în anul 1902. A fost ales și instalat episcop al Râmnicului în 1918, dar datorită vremurilor , alegerea sa a fost anulată în toamna aceluiași an. A condus, totuși, eparhia ca locțiitor, până la moarte. De -a lungul timpului, am înțeles că trebuie să stăm în rugăciune pentru mai marii și înaintașii lor, cei care au transmis cu sfințenie și jertfelnicie tezaurul credinței ortodoxe. Ca urmașii ai părintelui episcop Antim Petrescu, am considerat că este o datorie creștinească și o poruncă dumnezeiască să aprindem o candelă în amintirea Preasfinției Sale.

În anul 1999, doamna bibliotecar Ioana Goran, a făcut demersurile necesare pentru atribuirea denumirii „Episcop Antim Petrescu” bibliotecii publice din comuna Păușești Măglași. În luna septembrie a aceluiași an a organizat manifestarea comemorativă închinată Părintelui Antim Petrescu, Episcopul Râmnicului și al Noului Severin. La data de 21 decembrie 1999, Consiliul Județean Vâlcea a hotărât atribuirea denumirii „Episcop Antim Petrescu” bibliotecii publice din localitatea Păușești Măglași. De atunci, doamna bibliotecar Ioana Goran organizează mereu câte o activitate de cinstire a marelui înaintaș. În anul 2014, am avut marea onoare de a reprezenta Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, la un eveniment organizat în localitatea natală a ierarhului vâlcean. Sala de Consiliu a Primăriei a devenit neîncăpătoare pentru cei veniți să aducă un omagiu marelui ierarh. Au participat alături de domnul primar Alexandru Dediu, oameni de cultură din localitate și din Vâlcea, elevi ai Școlii Gimnaziale ,, Achim Popescu ’’, coordonați de doamna director Carmen Cristina Zorlescu . În anul 2019, clădirea unde își desfășoară activitatea Biblioteca Publică „Antim Petrescu „, a fost renovată. În toamnă, în prima zi a Anului Nou bisericesc, pe 1 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Vlăduceni, comuna Păușești-Măglași. În cadrul Sfintei Liturghii, au fost înălțate rugăciuni pentru arhiereul Antim Petrescu, de la a cărui mutare la cele veșnice s-au împlinit 100 de ani. După Sfânta Liturghie, Chiriarhul Râmnicului a săvârșit slujba de binecuvântare a Bibliotecii din localitatea Păușești-Măglași, recent renovate . Cu această ocazie, Înalpreasfinția Sa, a rostit următoarele cuvinte frumoase și alese… „Antim Petrescu s-a distins ca fiind un mare intelectual, cunoscător al limbii germane, din care a tradus mai multe lucrări. Zelul său misionar a fost imprimat în cele câteva scrieri pe care le-a tipărit. Este anul acesta un prilej nu numai de a ne aduce aminte de el, ci și de a-l pomeni în rugăciuni, așa cum este pomenit întotdeauna la Catedrala Arhiepiscopală, pentru că s-au împlinit 100 de ani de la mutarea sa în Împărăția lui Dumnezeu. Episcopul Antim, cu numele de botez Alexandru, s-a născut în decembrie 1875, în satul Păușești-Măglași, într-o familie de părinți binecredincioși… La 3 iulie 1918 a fost numit episcop de Râmnic, unde a slujit oficial până la 6 noiembrie 1918. S-a îngrijit în continuare de nevoile episcopiei, până la 6 septembrie 1919, când, la numai 44 de ani, a trecut la cele veșnice”, a spus Chiriarhul Râmnicului. Din dorința și datoria de a păstra credința și de a promova valorile moștenite, doamna Ioana Goran a continuat seria manifestărilor dedicate marelui ierarh vâlcean. Pe data de 14 noiembrie 2024, Primăria Păușești-Măglași a găzduit „Medalionul comemorativ Antim Petrescu (1875-1919) – Episcop al Râmnicului și al Noului Severin.” Evenimentul, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în colaborare cu Biblioteca Publică „Antim Petrescu” și Biblioteca Județeană ,, Antim Ivireanul” Vâlcea a marcat 105 ani de la trecerea în veșnicie a acestui mare ierarh și fiu al comunei. La manifestarea pe care am coordonat-o împreună cu doamna Goran, au participat primarul Marcel Radi, viceprimarul Bogdan Teodorescu, preoți, cadre didactice, elevi și scriitori vâlceni. Cu această ocazie a fost adus un omagiu profund personalității Episcopului Antim Petrescu, subliniind importanța valorilor creștine și culturale. „Să ne inspirăm din exemplul Episcopului Antim Petrescu și să ducem mai departe tradiția credinței și solidarității,” a fost mesajul comun al organizatorilor și participanților. Simbol al credinței ortodoxe și un promotor al culturii românești într-o perioadă plină de provocări, Episcopul Antim Petrescu a lăsat o frumoasă moștenire generațiilor actuale și viitoare.

Zenovia Zamfir

Related posts

Omul este ceea ce gândește

Liliana Moldovan

Bilanț 2024

Theodora-Raluca Paun

Samba la Coburg

Theodora-Raluca Paun

Un  monument de slovă ridicat lui Eminescu

Liliana Moldovan

RUGĂ  PENTRU  LIMBA  ROMÂNĂ

Liliana Moldovan

Opera scriitorului nu trebuie să salveze în posteritate faptele acestuia ca om.

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy