Atent la destinul creator al omului, constituit sub spectrul „mioriticului”, Lucian Blaga concepe relaţia dintre cultură şi statutul existenţial al individului ca un mijloc de adâncire a dimensiunilor creatoare ale fiinţei umane. Vocaţia creatoare îl însoţeşte pe om pe drumul descoperirii de sine şi îi hrăneşte iluzia că omul creator ar fi un fel de demiurg pentru care nu ar exista nici un obstacol în calea năzuinţelor de depăşire a condiţiei umane. Elanurile creatoare ale ființei umane, crede filosoful român, sunt stăvilite de Marele Anonim, ce stabileşte, aprioric, anumite frâne estetico-ontlogice. Ele acţionează sub forma binecunoscutelor „categoriilor abisale” ce dau consistenţă tuturor creaţiilor artistice. Pentru a le înţelege mai bine, reţinem că ele acţionează sub forma unei matrici stilistice ce se regăseşte, în chip mai şters sau mai clar, în orice plăsmuire artistică. Destinul creator al fiinţei umane se zbate, astfel, în granițele acestor categorii abisale, fixate de Marele Demiurg.
Prin urmare, crede filosoful român, fiinţa umană este de două ori nefericită. Mai întâi, fiindcă este subjugată dorinţei de a-şi depăşi condiţia biologică, apoi, pentru că este nevoită să trăiască în orizontul misterului „în vederea revelării acestuia”. Definindu-se pe coordonatele spaţiului mister şi timpului mister, omul lui Blaga se desăvârşeşte în funcţie de aceste două coordonate ale meridianelor specifice inconştientului colectiv. Pornind de aici individul se molipseşte de misterul lumii şi devine el însuşi mister.
Misterul reprezintă pentru Lucian Blaga „supremul unghi de vedere” care i-a permis să cunoască lumea ca pe o taină. Doar prin mijlocirea tainei, lumea poate fi cunoscută şi revelată, doar prin intermediul misterului, omul poate să aducă lumea mai aproape şi să o cunoască mai bine. Cunoaşterea lumii ca taină se realizează întotdeauna prin intermediul gândirii mitice pe care omul o foloseşte pentru a înţelege ce se întâmplă cu el şi pentru a-și explica cum funcționează lumea. Imposibilitatea fiinţei umane de a scoate la iveală un unic mit dezlegător, care să rezolve toate misterele lumii, apare în antropologia lui Blaga, ca aspect dominant al caracterului tragic al existenţei umane.
Relevarea misterului lumii neputându-se realiza pe deplin, omul încearcă să se afirme, pe alte căi și anume, ca fiinţă istorică şi creatoare. El speră că în acest plan al existenţei istorice şi creatoare se va putea bucura de o anumită libertate, concretizată în posibilitatea de a alege între diferitele variante ale modurilor de gândire şi trăire, între diferitele variantele ale tipologiei umane. Într-adevăr, revelarea misterului neputându-se realiza decât parţial şi indirect, fiinţa umană poate alege să trăiască după modelul omului de ştiinţă, a omului istoric sau al omului creator.
Dar, numai în calitate de fiinţă creatoare, absorbită de orizontul misterului, scrie Blaga, omul poate scăpa de greaua povară ficii de necunoscutul şi se poate apropia de succes în încercările lui de revelare a misterului. Superioritatea omului poate fi dovedită, așadar, în plan material, prin creierul său dezvoltat, în plan psihologic şi social, prin inteligenţă şi geniu său creator, în plan ontologic, prin transcenderea realităţii imediate şi plasarea în nemărginitul orizont al necunoscutului. Orizontul necunoscutului are o funcţie stimulatoare şi îi dezvoltă omului dorinţa de a revela misterul prin aptitudini creatoare. În concluzie, departe de a fi „un simplu mănunchi de privitivisme” , omul apare ca factor activ în lume, ca instrument creator de cultură.
În volumul „Aspecte antropologice”, de pildă, filosoful român analizează problema destinului cultural al fiinţei umane şi stabilește, că a doua natură a omului este cutura. Cultura s-a revărsat asupra lumii naturale, l-a îndepărtat pe om de rădăcinile lui biologice, instinctuale şi i-a oferit în schimb un nemărginit orizont al misterului. Doar prin intermediul creaţiei, omul îşi poate manifesta capacitatea de transcendere. Desigur, această forţă de transcendere este ocultată de Marele Anonim care pune oprelişti în calea năzuinţelor cognitive ale oamenilor. Prezența Marele Anonim, care joacă, în cadrul sistemului filosofic blagian rolul de principiu fundamental, i-a pus pe exegeții filosofiei blagiene în fața unor multiple probleme interpretative. Când ajungem la Marele Anonim suntem mereu puşi în încurcătură de caracterul complex al acestui „produs mistico-filosofic”. Înzestrat cu calităţi divine, cu însuşiri demonice şi cu o eternă capacitate de autoregenerare, Marele Anonim se subscrie principiului „conservării misterului” şi inventează cenzura transcendentă oprind drumul indivizilor către realizarea idealurilor cognitiv-transcedentale specifice doar omenilor de geniu. Din fericire, în cadrul teoriei cenzurii transcendente filosoful român oferă câteva lămuriri în legătură cu natura Marelui Anonim şi cu posibilitățile cunoaşterii lui. Personajul principal al cărţii, intitulate „Cenzura transcendentă”, nu este însă Marele Anonim, ci omul mister cu punerea accentului pe eforturile acestuia de a ajunge la formele superioare de cunoaştere. Ca fiinţă cognitivă, adânc implicată în procesele de transcendere, omul mister joacă un rol esenţial în revelarea absolutului.
Concluzia formulată de Lucian Blaga în „Cenzura transcendentă” este cât se poate de simplă : cunoaşterea în loc să îl apropie pe om de Marele Anonim, mai rău îl îndepărtează. Deşi este înzestrat cu „destulă îndrăzneală” şi cu „suficiente însuşiri ale minţii”, fiinţa umană se află în imposibilitatea de a cunoaşte esenţa divinităţii. Singura formă de cunoaştere la care poate accede fiind cea numită de Blaga „minus – cunoaştere”, adică o forma de cunoaştere care potenţează misterul şi nu distruge „corola de minuni a lumii”, ci o transformă în „neînţelesuri şi mai mari”. Cunoaşterea are o relevantă funcţie creatoare, care contribuie la ocultarea misterului prin creaţie, prin convertirea misterului în „metafore revelatorii şi tipare abisale ”.
Vocaţia cognitivă a omului trebuie dublată, crede filosoful misterelor, de o vocaţie creatoare. Cu precizarea că în spaţiul mecanismelor creatoare, misterele pot fi revelate doar prin intermediul categoriilor abisale. Considerate părţi constitutive ale destinului uman, categoriile abisale intervin în confruntarea permanentă a omului cu misterul, ele alcătuiesc materia stilistică a miturilor. Cunoaşterea mitică, la rândul ei, îl ajută pe om să îşi depăşească limitele existenţiale şi vine în completarea insuficientelor sale puteri de cunoaștere și înțelegere tainelor lumii.
Miturile sunt încercări de smulgere a misterelor din urna necunoașterii. Miturile se înfăţişează, în acest context, ca mistere amplificate, ce poartă amprenta gândirii metaforice a fiinţei umane. În privinţa metaforicului, poziția lui Lucian Blaga, este clară. Pes curt, acesta face distincţie între două tipuri de metafore : metaforele plasticizante, care au o simplă funcţie expresivă şi metaforele revelatorii, care sunt dezlegătoare de mister.
Prezenţa copleşitoare misterului în filosofia blagiană dovedeşte faptul că gânditorul român s-a folosit de această idee pentru a construi o imensă antropologie a omului mister. Chiar dacă nu foloseşte termenul ca atare, prezenţa omului mister se simte pretutindeni, în orice fragment din sistemul său filosofic. Ideea omului mister reprezintă o încercare blagiană originală de definire a fiinţei umane dintr-o altă perspectivă absolut nouă, cea a orizontului misterului.. Cert este că vieţuirea în orizontul misterului îl aşează pe om într-un cadru existenţial extrem de generos, de unde acesta este capabil să guverneze lumea faptelor şi a simbolurilor. Din perspectivă antropocentristă, observăm că totul se măsoară pornind de la om, cu toate că întreaga lui istorie spirituală, marele său destin creator este dependent de Absolut şi de îngăduinţa Marelui Anonim.
Neaceptându-şi condiţia tragică, trăind sub puternica obsesie a tainelor lumii, Blaga însuşi ia chipul omului mister şi încearcă să spargă zidurile înalţate de Marele Anonim în calea afirmării destinului uman. În concluzie, nu regăsim în operele filosofice ale lui Lucian Blaga o antropologie filosofică în stare pură. Prototipul omului mister, pe care îl relevă gândirea sa filosofică, este decorat cu elemente din domeniul mitologiei, folclorului, gnoseologiei şi filosofiei culturii. În plus, în situația în care, cunoaşterea problematizantă este specifică gândirii filosofice europene din a doua jumătate a secolului trecut, ideea omului mister trebuie receptată, sub presiunea unor puternice influenţe teoretice generate de nivelurile diferite de acceptare şi definire a tragismului destinului omenirii, ca pe un model existential ilustrativ pentru cultura europeană de la sfârşitul secolului XX.
Liliana Moldovan
