Diverse

PAPA FRANCISC

Papa Francisc, primul lider latino-american al Bisericii Romano-Catolice, a murit, a anunțat Vaticanul luni într-o declarație video, preluată de toate  agențiile internaționale de presă.

Papa Francisc a vizitat România în 2019, unde s-a întâlnit la București cu Patriarhul Daniel , alături de care s-au rugat în Catedrala Neamului .
        Apoi , pe Câmpia Libertăţii din Blaj a oficiat ceremonia de beatificare a şapte episcopi greco-catolici martiri. La Iași a vizitat Catedrala Sfânta Maria, Regină, unde 
l-au întâmpinat peste 140.000 de pelerini . Papa Francisc a ţinut de asemenea o liturghie în Harghita, la Şumuleu Ciuc, locul celui mai mare pelerinaj catolic din Europa Centrală şi de Est. Aproape 100 de mii de oameni au înfruntat ploaia şi ceaţa ca să îl aştepte.

Ulterior, în fața a zeci de mii de credincioşi veniţi în Piaţa San Pietro de la Vatican, Papa Francisc a declarat: „Îi mulțumim Lui Dumnezeu pentru această călătorie apostolică și Îi cerem, prin mijlocirea Fecioarei Maria, să binecuvânteze România și Biserica din această ţară”.

DUMNEZEU SĂ-L IERTE ŞI SĂ-L ODIHNEASCĂ . +

Mihai Miron

Related posts

ȘOAPTELE TĂCERII- Performance poetic multimedia cu Adrian Munteanu- Premieră mondială.

Ionela van Reez-Zota

​O taxă pe sare ar putea fi implementată de anul viitor în Thailanda, în ideea de a promova o viață mai sănătoasă

GT Post

Două școli gimnaziale din municipiul și județul Galați, România vor vizita școala gimnazială din comuna Vărvăreuca, raionul Florești, Republica Moldova,  în cadrul proiectului educațional „Valențe cultural-educative…dincolo de Prut”

GT Post

Tot ce trebuie să știi despre planul de locuire pentru Europa

Ionela van Reez-Zota

SOTHEBY’S INTERNATIONAL REALTY PUBLICĂ RAPORTUL LUXURY OUTLOOK – SEMESTRUL I 2025:

Ion Marius Tatomir

Ensemble RARO Performs Enescu, Fauré and Dvořák at Carnegie Hall/Ansamblul RARO interpretează Enescu, Fauré și Dvořák la Carnegie Hall

GT Post

18 comentarii

codimd.camba.coop October 25, 2026 at 10:54 pm

References:

Free payid pokies codimd.camba.coop

Replică
http://iwlnx.com October 26, 2026 at 7:49 pm Replică
--7sbarohhk4a0dxb3c.рф October 26, 2026 at 8:33 pm Replică
Aussie MiFinity casinos October 26, 2026 at 11:19 pm

References:

MiFinity first deposit bonus casino https://peatix.com/user/30809047/view

Replică
app.wedonthavetime.org October 27, 2026 at 2:11 am

References:

Australian pokies accepting MiFinity app.wedonthavetime.org

Replică
https://gitlab.rails365.net/ October 27, 2026 at 3:45 am

References:

Top australian online casinos accepting neosurf https://gitlab.rails365.net/

Replică
rcfl.com.hk October 28, 2026 at 3:16 am

References:

Wire transfer casino banking options Australia rcfl.com.hk

Replică
old.90asjdo3a.рф October 28, 2026 at 8:16 am

References:

Osko pokies how to play old.90asjdo3a.рф

Replică
https://pad.multiplace.org October 28, 2026 at 12:41 pm

References:

Osko immediate payout pokies https://pad.multiplace.org

Replică
Osko pokies no kyc October 28, 2026 at 1:41 pm

References:

Instant payout casino australia https://mapleprimes.com/users/braintomato8

Replică
1 dollar deposit pokies payid October 28, 2026 at 5:47 pm

References:

Top payid pokies australia 1 dollar deposit pokies payid

Replică
https://notes.ip2i.in2p3.fr October 28, 2026 at 7:06 pm

References:

Daily free spins payid pokies https://notes.ip2i.in2p3.fr/YmTqrqP6SW225IjhzzRAzg

Replică
5 minimum deposit pokies payid October 29, 2026 at 11:19 pm

References:

Payid pokies welcome bonus 5 minimum deposit pokies payid

Replică
engagefortheplanet.comparative.space October 31, 2026 at 12:00 am

Safety comes down to licensing, transparent terms and consistent payout
behaviour. Checking a casino’s “new games” tab is the simplest way to catch a title early.
New payid pokies australia real money titles arrive weekly across the operators above,
with Pragmatic Play and Hacksaw Gaming the most frequent
sources. A payid pokies australia no deposit bonus lets a new account trial pokies before
funding it, though wagering requirements and a
withdrawal cap usually apply. Crypto payouts can be fast
once verified, but buying and holding crypto puts off casual players.

References: engagefortheplanet.comparative.space

Replică
https://ezhow.net/resources/forum/topic/how-to-avoid-weak-direct-bank-transfer-casinos-australia/ November 1, 2026 at 1:04 am

Yes, welcome bonuses, deposit matches, and promotions typically
apply to bank transfer deposits at Australian casinos. Bank transfers typically take
1–3 business days, excluding weekends and public holidays, whereas credit
cards and e-wallets often process instantly. Instant wire transfer casino to check with the bank and the casino’s terms and conditions to understand any potential costs
involved. Should players, however, require a payment processing service that operates faster without
charging a fee, e-wallets such as PayPal, Neteller and Skrill are the most appropriate choices.
While bank wires are great, we reiterate our preference
of using Bitcoin for online gambling payouts as it’s much faster and safer,
with fewer fees.

References: https://ezhow.net/resources/forum/topic/how-to-avoid-weak-direct-bank-transfer-casinos-australia/

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy