Odată cu proiectul reabilitării Sălii de spectacole „Mihai Eminescu”Sighișoara, lâncezeala neputinței și a delăsării s-a instalat de mai bine de 12 ani, pe seama acelui edificiu cultural important supus lucrărilor sporadic abandonate, care duc la opacitate greu de explicat celor ce dețin frâiele bunului mers întregului oraș. Adăugându-se la aceasta nepermisa hotărâre arbitrară a desființării Casei de Cultură la nivel de MUNICIPIU, și transferarea Sălii „Ciprian Porumbescu fosta Sală de spectacole „Sander„ oferită plocon Școlii Gimnaziale „Miron Neagu” ca școală de muzică, schimbându-i-se destinația prin restrângerea nepermisă activităților culturale la nivel de municipiu, de primărie, de vreme ce, etaje întregi unor școli gimnaziale stau goale din lipsă de elevi, unde o astfel de activitate predată ca disciplină muzicală și-a afla cu brio locul. Un handicap acut resimțit care învăluie în ceața delăsării și nepăsării una din activitățile de revigorare a vieții spiritual artistice întregului municipiu. Vorbind la adresa menirii Casei de Cultură într-un oraș și-o primărie care se respectă. Astfel Casa cu Cerb din Cetatea Sighișoarei, a devenit ca o nevoie stringentă de cultură, Centrul Cultural Româno – German, în care potrivit lui Ioan Lazăr – unul dintre principalii organizatori ai Festivalului de Blues din Sighișoara, se dorește desfășurarea nenumăratelor evenimente culturale care au drept scop punerea în valoare unor oameni ai locului, din toate domeniile de cultură artistică, fie: pictură, fotografie, grafică, poezie, lansări de carte, autori de cărți, grupuri corale, muzică clasică, muzică folk, expuneri pe diferite teme, și lista poate continua… într-o exprimare liberă sub auspiciile bunei cuviințe.

Casa cu Cerb este una dintre cele mai vechi clădiri din Cetatea Medievală, a fost restaurată prin grija fundației germane Messerschmitt din Munchen, unul dintre principalele obiective ca menire este acela de CENTRU CULTURAL ROMÂNO-GERMAN.
O astfel de întâlnire „ca prim pas” din acest generos proiect, a avut loc, în după amiaza de 10 aprilie, cei prezenți au avut parte de un recital de excepție susținut de cantautorul de muzică folk Adrian Ivanitschi, cel care își are obârșia, ca locuitor în Cetatea Medievală Sighișoara. Este cel care vreme de peste șaptezeci de ani, Dumnezeu să- dea sănătate, și-a cântat cu respect și dragoste nețărmurită, orașul copilăriei sale.
Drept dovadă încă din vremurile copilăriei, liceului, mai apoi în facultate, fiind absolvent al Facultății de Filologie din Cluj Napoca, Secția română – italiană cât și acela de component din renumitele formații muzicale Coral, Sideral și Sfinx, cât și, fost membru al cenaclului „Flacăra” condus de poetul Adrian Păunescu, cu apariții în sute de spectacole, unele ținute pe stadioane și în marile săli de spectacole din întreaga țară, nu și-a uitat orașul făcând din acest lucru, un cult al iubirii de Sighișoara
Adrian Ivanitschi a fost membru fondator al Cenaclului „Agora” Sighișoara, mai apoi Director artistic în cadrul Centrului Educațional Interetnic pentru Tineret Sighișoara.
Cert, calendarul evenimentelor culturale desfășurate în cadrul Centrului Cultural Româno- German, „Casa cu Cerb” se dorește completat cu noi activități care au menirea să pună în lumină bogăția evenimentelor culturale la nivel de oraș și nu numai.
Unul dintre aceste evenimente cuprinde recenta expoziție de pionierat în arta fotografică a sighișoreanului Ludwig Schuller cu imagini artistice, fotografii cu Cetatea Medievală, puse în operă prin mărire de planșă, de sighișoreanul reîntors din Germania, Cernetzky Gynter, un mare iubitor de Sighișoara.
Urmează noi întâlniri despre care vom încerca să le semnalăm cu respectul cuvenit unor oameni implicați promovării culturii în orașul Cetate Sighișoara.
A consemnat:
Vasile Victor Luca

25 comentarii
References:
Online pokies payid australia https://grau-pape.technetbloggers.de/
References:
Newest payid pokies australia xuetao365.com
References:
Pay id pokies australia http://forum.panabit.com/home.php?mod=space&uid=639527
References:
How to play pokies with payid https://gitlab.oc3.ru/pencilgarage88
References:
1 dollar payid pokies app.wedonthavetime.org
References:
Top MiFinity casinos Australia https://hedgedoc.envs.net/uKp6k4rFQxyI4pPR9ukvfg
References:
Free spins bpay pokies australia genuine bpay pokies
References:
MiFinity casino iPhone Australia https://text.dsf.hs-heilbronn.de/AL6Ob2JiSVWdx_Ky2FcA_A
References:
How to deposit with BPay pokies how to deposit with BPay pokies
References:
Neosurf casino prepaid australia http://www.seafishzone.com/home.php?mod=space&uid=3323809
References:
Top australian direct bank transfer casinos gitlab.keysmith.bz
References:
Australian bank transfer casino https://gitlab.oc3.ru/markperson3
References:
Online slots with Osko payment http://halcom.cn/home.php?mod=space&uid=169117
References:
Osko pokies real money Australia https://lslv168.com/home.php?mod=space&uid=2984436
References:
Play pokies with bank transfer australia bank wire casino withdrawals
References:
Instant payid pokies https://rentry.co/nsn5u4ik
References:
Legit payid pokies https://pad.stuve.de/
References:
Pay id pokies real money gitlab.keysmith.bz
References:
Casinos accepting MiFinity deposits http://bbs.abcdv.net/home.php?mod=space&uid=2217954
References:
Instant withdrawal payid pokies http://bbs.51pinzhi.cn/home.php?mod=space&uid=8510124
References:
Mobile neosurf casinos aus https://earthwiki.space/wiki/No_Deposit_Neosurf_Casinos_Australia_2026_Free_Spins_Tested
References:
Online pokies taking bpay https://commonwiki.space/wiki/BPay_Casinos_2026_Top_1_Casinos_Accepting_BPay
References:
Pokies payid accepted australia https://md.coredump.ch/B1_txC5LSpSF3E35SWDJNg
References:
Wire transfer betting sites australia https://gitlab.rails365.net/mimosalyre3
Dieser Cashback Bonus ist meist frei von Umsatzbedingungen und dient als eine Art Trostpreis, der Ihnen eine zweite Chance auf mögliche Gewinne gibt, ohne weitere Bedingungen erfüllen zu müssen. Hier gehören sämtliche Gewinne sofort Ihnen, ohne Umsatzpflicht und ohne Risiko. Freispiele ohne Umsatzbedingungen sind besonders beliebt bei Liebhabern von https://cupraforum.nl/d/3326-casino-bezahlen-mit-sofort-ablauf-kosten-sicherheit Slots. Der klassische Einzahlungsbonus wird nach Ihrer ersten Einzahlung aktiviert. Dies wird als “Umsatzbedingung” oder “Rollover” bezeichnet. „Bei einem Bonus ohne Umsatzbedingungen fließt jeder Gewinn unmittelbar in Ihr Echtgeld-Guthaben.