A apărut la Editura Napoca Star, 2024, cartea de poezii, ediție revăzută și adăugită, intitulată ”Zodii contrafăcute ”, a talentatului poet Vasile Dan Marchiș.
Nu este o surpriză pentru mine și alți cititori, ai acestui poet harnic maramureșan, al cărui nume îl citesc în mai toate revistele de prestigiu din țară și străinătate, că își revizuiește poemele, dându-le sensuri noi.Stilicește , poezia acestui poet e apodictică și oraculară, voit spectaculoasă prin aceea că se bizuie pe definiții agnostice: ” „Te-am chemat eu sau Dumnezeu, undeva să rostești *Doamna ajută*, sau să mă întrebi ce ai mai putea scrie? * Așa a intervenit muza, apoi: „Dacă spui așa ceva, crezi că vom lua (eu sau Dumnezeu) lopata sau creionul din mâna ta, să facem noi ceva în locul tău? Ce nu ai putea face dacă ai idei? ”(Destăinuire înaltă).
În acest volum descoperim o lirică modernă, un număr de poezii baroce înfierbântate din imagine în imagine, dovedesc, însumate, că Vasile dan Marchș, e un poet cu mari resurse încă adormite, toate fiind o parte dintr-un întreg în formare. „Nu te-am întâmpinat că m-am mirat de mirarea visătorilor pe kitsh-uri, făcături, falsuri, copii ci de mirarea ta… M-am întruchipat drept element detectabil chiar viabil prin însăși ce ai tu vital! Nu înțelegi? Da, sunt parte din tine: poezia lichidă-sângele tău Trăiește-mă… Să văd cum poți petrece cu măsură”(Prelungirea salvatoare a trupului).
Poemele acestui poet încearcă să fie lecții de viață, luând de acolo și substanțe ale ideilor, dezvoltând sublimări ale eului într-un sentiment generic:” La școala vieții nou înființată cursurile se desfășoară în funcție de fenomenele meteorologice extreme adică pe lângă că trebuie să treci prin ce a trecut Noe te vei confrunta cu situații fără precedent: trebuie să treci prin ce n-a trecut nimeni ”.
Există în această poezie o concurență între eu și sine, care vrând nevrând prin această concurență se completează într-un tot unitar, având în nuce idei filozofice:” Dumnezeule, dă-mi ocazia să fac ceva măcar cu o mână Am două mâini. Una o pot da celui lipsit, știind că doar mâna aceea mă va încadra cu adevărat în îmbrățișarea dragostei 2 Doamne, dă-mi ocazia să fac ceva măcar cu un picior. Am două picioare. Unul îl pot da unui invalid știind că doar piciorul acela mă va întâmpina cu adevărat pe drumul recunoștinței… ”(Cereri minime).
Vasile Dan Marchiș scrie o poezie barocă cu suspans, chiar apocaliptic într-o formă sau alta, căutând să fie un liric al transparențele, care pășește pe cărări răzbătute în pas fugos, aerian, de parcă ar fi ”sămânța ”unui început de filozofie:” Doamne, dacă tot ce ți-am cerut e prea mult fă-mă puf de păpădie. Astfel aș putea zbura fără aripi, fără complemente, fără speranțe, fără vânt, fără cuvinte, fără legământ… ”Versuri din același poem de mai sus. Temele abordate de poet sunt Dumnezeu, Iisus, Pământ, părți ale corpului uman, altare, univers, viciile omului etc, toate acestea se preling pe o statuie de marmură.Poetul are două voci, una subțire de adolescent care cere , intonând o cantică în extaz ca în tablourile lui Luca della Robbia, alta gravă, să nu zic grozavă, îngroșată cu trebuință, de contrabas, în sonorități grave:” Mă simt sărman și prin aspectul că am doar două mâiniiubiri fără pereche Vai, cât v-am umilit mințindu-vă că prin munca voastră ce a ridicat acest plai la rang de rai veți deveni altceva înafară de mâini… Veți deveni aripile ce m-ar putea ridica din abis.”(Memoria mâinilor).
În concluzie, poezia lui Vasile Dan Marchiș are un suflu de vocabule rare, surprinzătoare, cu voită normalitate și solemnitate, combătută câteodată de trebuințele tehnicii extranee.Poetul este un Narcis cu ochii halucinați de înfiorări cotidiene, dar și ale divinității. Liricul hamletizează, ușor, halucinant în regim sonor și vizionar:” Cu o bizară strategie ninsoarea de azi s-a transpus fără noimă peste cea de ieri ca o gubă prea largă pusă peste alta pe umerii unui saltimbanc… Si încă mai ninge de parcă anotimpul naiv dorește să ne face să râdem precum acel saltimbanc care, simulând plânsul își dorește încă o gubă peste cele două… ”(Ninsoarea de azi).
Dedesuptul acestor poezii sunt scene evanescente cu sentiment dureros al închipuirii care lasă omul și mai singur și face lumea și mai pustie.
Prezentul volum al lui Vasile Dan Marchiș este o carte de vizită al unui poet dotat de Dumnezeu cu talent și har vizionar.Referințele critice de la sfârșitul volumului și activitatea literară, adaugă un plus de aprecieri la cele scrise de mine în aceste pagini.
Al.Florin Țene
