20.4 C
Nürnberg, DE
July 16, 2024
Exclusiv

Adevărul de sub masca scriitorului

De cum au intrat hoardele Armatei Roșii în țară, Mircea, aflându-se la moșia din nordul țării, unde în cerdacul conacului își sorbea de dimineață paharul cu vin adus de Ioana din pivniță, și-a zis în gând:” Ăștia nu mai pleacă.Așa au încercat să facă ăst lucru și după Războiul de Independență! Dar nu le-a mers! Regele nostru i-a îmbarcat în vagoane păzite de ai noștri și trecuti cu forța dincolo de Nistru…”

–Mărine! A strigat scriitorul la grăjdar. Pune caii la trăsură că mergem la Ieși!

– nțeles boierule! Care cai îi înham?

-Mișu și Steluța! I-a răspuns scriitorul, sorbind cu sete ultima gură de vin.

-Ioanăă!

-Spuneți boierule! I-a răspuns femeia, care deretica prin bucătărie.

-Umple trei damigene cu vin, din ăla negru, butoiul din fundul pifniței…și mai punem un pahar…

-Acuș…acuș!

După ce a mângâiat-o pe fund, femeia trecută de 30 de ani, a intrat din nou în casă de unde a luat un tâlv, cu care a coborât în pivniță.

Mircea, s-a ridicat de pe șezlong, intrând în camera unde își avea biroul și biblioteca. A mângâiat zecile de cărți publicate, cu gândul zburând spre viitorul ce-l bănuia că v-a tulbura istoria locurilor.S-a așezat pe scaunul din spatele biroului, Mircea a luat ziarul sosit de la Iași, cu șareta, adus de dimineață, de poștașul Marin.L-a desfăcut, și-a pus ochelarii pe nas, pe care i-a luat cu mâna stângă, în dreapta ținea publicația ce mirosea, încă, a cerneală tipografică:” „Lângă Târgu Frumos, oraş deschis aproape de Valea Siretului, s-a dat dovadă de rezistenţă eroică. Zona fiind situată în coasta Iaşilor, important punct strategic pentru Armata Română, sacrificiul soldaţilor a fost pe măsură. Să nu uităm că o altă componentă strategică ce trebuia apărată era calea ferată ce lega Paşcaniul de sudul ţării. Nu în ultimul rând, trebuiau apărate osemintele lui Cuza din Palatul de la Ruginoasa. Foarte multe aspecte ce ţin de patriotism au contribuit la îndârjirea cu care s-au luptat soldaţii români în bătălia pentru Moldova. Unul dintre aceste simboluri invocate pentru determinarea ostaşilor era protejarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Cuza“, a declarat profesorul Ionescu pentru „Ziarul de Iaşi“. În perioada premergătoare bătăliilor de la Târgu Frumos, Armata Roşie înaintase în Moldova şi ocupase o mare parte a regiunii de nord a acestei provincii istorice. La Botoşani chiar a fost constituit un Comitet de conducere autonom pe 7 aprilie 1944, structură sprijinită de militarii sovietici. Eveniment este cunoscut în istoriografie drept „Republica Sovietică Socialistă de la Botoşani“. De aici, din nordul Moldovei, sovieticii se pregăteau să invadeze restul ţării. Conform informaţiilor relatate de profesorul Ionescu, rezistenţa Armatei Române şi a celei naziste a respins primele atacuri sovietice şi frontul se stabiliza iniţial pe linia Rădăuţi-Suceava-Fălticeni-Târgu Neamţ-Paşcani-Tg Frumos-Iaşi. Însăşi capitala Moldovei era într-o situaţie delicată, spune Ionescu. „Partea de Nord a Iaşilor era sub ocupaţie sovietică, iar spre sud încă era sub controlul armat român şi german. Situaţia era una delicată pentru Iaşi, astfel că s-a pus în aplicare Planul de evacuare nr. 111 al mareşalului Antonescu. Începerea evacuarea administraţiei, a unor instituţii publice şi a unei părţi a populaţiei spre sudul ţării. Inclusiv arhivele au fost transportate spre alte oraşe din Muntenia“, spune Ionescu. Rezistenţa românilor şi germanilor a durat până pe 20 august 1944, atunci când sovieticii conduşi de mareşalul Rodion Malinovscki au spart frontul Iaşi-Chişinău. „Când ne referim la frontul Iaşi-Chişinău trebuie să amintim neapărat că acesta era unul dintre cele mai întinse din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Căderea liniei de apărare de pe acest aliniament a distrus complet sistemul de apărare german din sud-estul Europei, precum şi cel de aprovizionare a Germaniei cu petrol şi cereale. Din cauza spargerii frontului pe linia Iaşi-Chişinău, armata sovietică avea cale liberă să înainteze prin Moldova direct spre Bucureşti“, a indicat Ionescu. În consecinţă, având în vedere aceste fapte, răsturnarea din fruntea ţării a mareşalului Antonescu a fost grăbită. Dacă iniţial tânărul rege Mihai I şi liderii partidelor politice stabiliseră „puciul“ îndreptat contra lui Antonescu pe 26 august 1944, situaţia dramatică din Moldova a necesitat devansarea acestui moment cu trei zile, pe 23 august. Consecinţele actului întreprins la acea dată au marcat întreaga ţară pentru jumătate de veac. După 23 august 1944, Partidul Comunist Român (sprijinit făţiş de Armata Sovietică) ataca pas cu pas instituţiile statului, miza fiind preluarea puterii totale în stat şi societate. La acea dată, fiul localității Verșeni, unul dintre „tovarăşii de drum“ ai comuniştilor, într-un deja celebru articol de presă redactat în anul 1945, arăta că pentru România „Lumina vine de la Răsărit!“ Istoria postbelică a României este într-o foarte mare măsură istoria unei tragedii naţionale. Intervalul mărginit de momentul „întoarcerii armelor“ şi de cel al proclamării Republicii Populare abundă în „semne ale sfârşitului“, care prevesteau apusul unei epoci. Distrugerile războiului, represiunea îndreptată împotriva opoziţiei politice, teroarea administrativă, seceta şi foametea ce au urmat completează acest „scenariu apocaliptic“, în care se dădeau lupte grele pentru revenirea la democraţie şi normalitate în viaţa publică. „Zorii“ unei lumi noi „propovăduiţi“ de mişcarea comunistă se aflau în antiteză cu sistemul de valori, cu practicile politice şi viaţa cotidiană a României interbelice, la care elita politică se raporta chiar şi după derapajele perioadei proxime celui de-al Doilea Război Mondial. Istoricul bucureştean Adrian Majuru arată că aceste inversări de roluri sociale şi valori au dus la intrarea României în „malaxorul unui experiement istoric traumatizant“.

Citind aceste rânduri, Mircea, a ieșit val-vârtej din cameră și coborând în curtea conacului a strigat la birjar.

-Mărineee! Nu înhăma caii.Plecăm pe înserate…Mă Auzi?

-Vă aud, Coane!

Mircea s-a întors grăbit în camera de lucru și a început să scrie, un articol, înmuind penița tocului, din când în când, în cerneala din călimara din cristal cu capac de argint. După ce-a termină textul se gândește ce titlu să-i dea.”Parcă ar fi bine să-l intitulez,,Soarele răsare de le Est. ” E bine, e bine…e propagandistic.trebuie să mă am bine cu ei.Ăștia pe unde intră nu mai pleacă…”Și-a zis Mircea, recitind și corectând textul, pe ici, pe colo. După ce l-a transcris pe curat, l-a introdus într-un plic, băgându-l cu grije, între două cărți, în geanta din piele de porc pe care o pregătise pentru plecare.” O să facă și aici colhozuri ca la ei. Foamea o să pună stăpânire pe țărișoara noastră.Neapărat trebuie să mă iau bine cu ei, să-mi rămână moșioara mea.”

Spre amiază, la porunca boierului, Marin a tras trăsura la intrarea principală a conacului, în care Ioana a pus damigenele și câteva bagaje ale lui Mircea.Acesta și-a luat geanta cu articolul și câteva cărți de-ale lui pe care dorea să le dea criticului literar Gabi Brăileanu și prozatorului Ianis Teodorescu.

Urcat în trăsură și Marin pe capra acesteia au ieșit pe marea poartă a conacului, deschisă de Ioana, trecând peste pod, în trap.

-Drum bun, boierului! A auzit din urmă Mircea urarea femeii pe care, din când în când, o avea, pe fânul din hambar.

Trecând prin Dolhasca a privit cu nostalgie casa în care având o aventură cu Lenuța, unde a stat câteva zile, scriind ”Pagini înroșite ”, după care a legat o prietenie cu poetul Vlahia. Ajunși la Pașcani, Marin a oprit la o fântână pentru a adăpa caii, dintr-un jghiab scobit într-un trunchi de stejar.Le-a scos zăbalele, și cu o cârpă aspră i-a masat gâturile, în timp ca caii sorbeau însetați apă.”Aici m-am născut.Câtă vreme a trecut…Doamne cum se scurge timpul! ”.A meditat Mircea, stând pe un pietroi de lângă izvor.

Ajunși la Iași au tras la Hotelul ”România”, iar Marin după ce a descărcat bagajele urcate în cameră, s-a întors în seara aceea la moșie.

Mircea după ce s-a spălat într-un lighiat așezat pe lavoar, și-a pus papionul, și-a îmbrăcat haina pepită și ”glonț” s-a dus la redacțai ziarului ”Flacăra Iașului”, unde l-a găsit pe Dan Tomescu redactorul șef, căruia i-a dat articolul care a apărut a doua zi.

Ieșind din hotel pe la orele 11, recepționerul i-a înmânat o scrisoare de la comandamentul Armatei Roșii , semnată de generalul maior Dmitri Pavlov, în care îi mulțumea, în limba română, pentru articol. In scrisoare i se comunica să se prezinte urgent la București la tovarășul Gheorghe Gheorghiu Dej, sau Ana Pauker pentru primirea unei înalte funcții.Scrisoarea se încheia cu: ”Trăiască prietenia Română Sovietivcă- Да здравствует румынско-советская дружба!” ss gen. Maior Dmitri Pavlov.

În ziua aceea și-a pregătit bagajele pentru București. Și-a cumpărat un costum gri, un papion roșu, a intrat în librăria din Piața Unirii, de unde și-a cumpărat ultimile sale cărți, pentru a le da lui Dej și mai marilor zilei cu autograf.A trecut strada la librăria ”Cartea Rusă ”, de unde a cumpărat ”Opere” de Iosif Vissarionovici Stalin. Obosit după acest periplu prin Iași, a luat o birje și s-a dus la gară de unde a cumpărat opt bilete, practic un comartiment, clasa a întâia, la acceleratul de a doua zi pentru București.S-a întors cu aceași birje la hotel și până seara târziu a scris la romanul ”Mihai Pasăre ”, primul roman scris în spiritul realismului socialist. La miezul nopți romanul era terminat, scris pe un caiet de dictando.”În tren îl corectez. Și apoi îl dau la editura politică, când ajung în Capitală. ”

Dimineața, după ce și-a făcut toaleta, s-a piptănat, dând părul peste cap, și-a aranjat papionul roșu la gât, și-a pus lucrurile în geamantan, iar caetul cu romanul l-a strecurat în geanta din piele de porc.A coborât la recepție, a chemat majordomul hotelului să-i ducă bagajele la trăsura din fața hotelului.

A ajuns în gară cu zece minute înainte de a pleca garnitura trasă de o locomotivă Pacific cu botul ascuțit, Mircea a admirat bielele și manivelele strălucind ca aurul.Locomotiva pufăia, aruncând în lături aburi.”E construită la Reșița ”, și-a zis, urcând în vagon, ajutat de birjar.A intrat în compartiment, aranjându-și geamantanul cu alămuri de aramă, în plasă, iar geanta cu manuscrisul romanului.a pus-o pe un loc în față, lângă geam.I-a dat birjarului bacșișul. După care acesta a coborât, amestecându-se în mulțimea de pe peron.

Garnitura s-a pus în mișcare, la începu încet, apoi, din ce în ce mai repede.Privind pe fereastră, Mircea, gânditor și-a făcut o retrospectivă a subiectului romanului pe care l-a scris, Apoi deschide caietul și începe să mai scrie pagini, după pagini.Încât, până a ajuns la București cantitatea paginilor s-a dublat.În Gara de Nord un hamal cu căruciorul i-a dus bagajele până la un taxiu din fața gări. A tras la hotelul „Athene Palace„, unde reținuse telefonic o cameră.

A doua zi s-a prezentat la Comitetul Central PMP, unde încă de la intrare era așteptat.A fost dus, însoțit, de o tovarășe la cabinetul tovarășului Dej.În anticameră se afla o secretară care țăcănea la o mașină de scris.

-Așteptați tovarășe Mircea! Tovarășul Prim vorbește la telefon cu Moscova. Luați loc!

S-a așezat pe un scaun plușat cu pânză roșie și a început să privească tablourile de pe pereți.Marx, Engels, Lenin, Stalin pe un perete în spatele secretarei.” Barbă albă, barbă neagră, barbă cioc, barbă de loc.” Și-a zis în gând autorul romanului pe care îl avea în geantă, încă în manuscris.În față, adică în lateralul scaunului pe care se așezase Mircea, tronau: Dej, Ana Pauker, Chișinevschi și Petru Groza.Privindu-i scriitorul și-a zis în gând: ”Dej ce-a făcut în vrej, Ana evreica a încecat țăranii în Beica, Chișinevski este un scaraoschi, iar Groza care a trădat… mimoza. A tunat și i-a adunat.”Și-a zis zâmbind,

-Tovarășe Mircea sunteți așteptat de tovarășul Prim!

Nu fără emoție, Mircea a ciocănit în ușa masivă de stejar, sculptată, și nu a intrat până nu a auzit invitația din înăuntru.

-Intră!

De cum a intrat a salutat cu lozinca zilei, impusă de propaganda sovietică, adică rusă.

-Trăiască prietenia de nezdrucinat dintre Uniunea Sovietică și Republica Muncitorească România! Salutând militărește.

-Trăiască! A răspuns, Dej.Probabil plictisit de lungimea acestui salut pe care îl aude de zeci de ori, bașca, că îl citește pe fiecare document și cerere pe care le primește.

-Ia loc tovarășe Mircea!

-Mulțumesc! I-a răspuns așezându-se pe un scaun capitonat cu piele de căprioară, din fața biroului masiv la care stătea Prim Secretar al Partidului Muncitoresc Român.

-Dragă tovarășe, ți-am citit articolul publicat la Iași, și în dimineața aceasta manuscrisul romanului pe care l-ai scris, și probabil că-l ai în geantă.Îl am și eu în fotocopie.

-Da!?

-Au avut grije prietenii noștri de la NKVD. E un roman foarte bun.E scris în spiritul realismului socialist* venit de la tovarășii noștri de la Răsărit!Dar…să fim concreți! Te duci, dragă tovarășe la Editura Cartea Rusă, că ți-l publică imediat.Va fi obiect de studiu în școli și facultăți.Am vorbit deja cu tovarășii! În al doilea rând, peste o lună avem alegerile.La propunerea lui Petru Groza vei fi Președintele Marii Adunări Naționale.Toți tovarăși de nădejde!

Mihai era uluit ce dăduse peste el.

-Era să uit… am trimis o directivă la tine, unde ai moșia, să nu se atingă nimeni de averea ta.Știu că ai copii, muiere…dar s-o lași mai moale cu …Ioana.Sunt, aici, tovarășe mai bune…Dej a dat să zâmbească, apoi s-a abținut.Trebuie să-ți spun că am intervenit drastic la comandamentul sovietic din Iași, că o grupă de soldați ruși au băut un butoi de vin din pivnița ta și au…mă înțelegi pe Ioana…

Mircea s-a înroșit la față și nervos a scos batista cu care și-a șters sudoarea de pe frunte.

-Nu te îngrijora! Totul s-a rezolvat.Noroc că familia-ți era la Pașcani.Poți să pleci! Nu uita, du-te acum la editură.

-Să trăiți!Mulțumesc! Traăiască prietenia de nezdruncinat…

-Lasă, lasă, o știm…

*Realismul socialist reprezintă doctrina comunistă oficială proclamată în 1932 de Comitetul central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, privind stilul și conținutul obligatoriu al creațiilor din domeniul literaturii, artelor plastice și muzicii, directive care mai târziu – după cel de-al doilea război mondial a fost impus în toate țările ocupate de URSS.

Mihai a ieșit cu spatele la ușe, de era să se lovească la ceafă.

Secretarea ascultase la căști și stenografiase toată discuția din birou.

-La revedere tovarășe secretară!Aceasta dându-și o cască jos de la urechea dreaptă, iar răspuns cu un accent rusesc.

-La revedere tovarș Mircea.

*

Toamna l-a găsit pe Mircea președinte al Marii Adunări Naționale, iar romanul ”Mihai Pasăre ”, apărut într-un tiraj impresionant, a fost distribuit la bibliotecile din toată țara și în toate librăriile, inclusiv cele sătești și coperativele cu raion de carte.

În liceele în care se făceau doar zece clase, era obligatoriu, ca elevii să citească acest roman.Erau subiecte de toate felurile, suceau personajele cărți pe toate părțile.Era obligatoriu să ști pe dinafară pasage importante.În timp ce marele poet Eminescu era interzis, alături de Arghezi și mulți alți.

Locuind într-o somtuasă vilă din cartierul Primăverii, în fiecare zi la ora 10 dimineața venea o mașină Volga cu girofan să-l ia pentru a-l duce la sediul Marii Adunări Naționale, adică la Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, care fusese expropiată de guvernul comunist.

Acolo, în biroul mare și somptuos, avea timp berechet să scrie nesfârșite articole în care ridica osanale PMR și tovarășului Dej.

Într-o zi, pe la prânz, înainte de a se duce la restaurantul instituției pentru a servi masa, a auzit ceartă la intrarea instituției.A deschis masiva ușe de stejar pe care se mai vedeau crucile sculptate, dar acoperite cu pergament.Și a întrebat secretara ce se întâmplă.

-Nu știu tovarășe președinte!

Atunci a coborât cele patru trepte și l-a întrebat pe milițianul de la intrare care vocifera cu o țărancă, având o hârtie în mână.

-Ce se întâmplă, tovarășe plutonier? De ce această gălăgie, care nu ne lasă să lucrăm pentru popor?

-Tovarășe președinte, fomeia asta, dorește să vă deranjeze cu o țidulă, cică…

-Las-o să vină la mine!

-Mai e cu un domn! Zică-se că-i avocat…

-Să urce și tovarășul!

-Mircea a intrat în anticameră, unde era secretariatul.

-Tovarășa Sanda, să lăsați să intre numai femeia, dar înainte înregistrează-i țidula!

-Am înțeles tovarășul președinte! I-a răspuns cu drăgălășenie femeia.Dar…să nu uit! Diseară fă-ți liber și vno la mine…Sunt liber.Ai mei sunt la moșie.Îți trimit Volga!

-Așa voi face!Zâmbind.

În clipa când Mircea închidea ușa în urma lui, a intrat femeia cu zapisca în mână, scrisă de avocat.

-Domnul să stea afară! S-a răstit secretarea la avocat, care auzind spusele secretarei s-a retras, închizând ușa. Dă-mi documentul femeie!

Secretarea a luat hârtia, a citit-o pe îndelete, apoi, tacticoasă, a înregistrat conținutul într-un registru, dându-i un număr.

-Acum poți să intri la tovarășul președinte! Să nu vorbești mult că tovarășul are mult de lucru…

-Am înțeles doamnă secretară!

Femeia, îmbrăcată în straie țărănești tradiționale, având o vorbă dulce moldovenească, a ciocănit în ușa masivă și nu a intrat până ce nu a auzit vocea baritonată a lui Mircea.

-Sărut mâna, boierule! Și dă să-i sărute mâna, pe care Mircea o retrage cu brutalitate.

-Lasă…lasă! Ce te aduce femeie tocmai în capitală?

-Boierule…e bai mare! Îi răspunde femeia mutând hârtia dintr-o mână în alta.

-Dă-mi-o încua!

Femeia îi întinde cererea cu mâinile tremurânde.Apoi își trage baticul negru sub barbă. În timp ce citește Mircea cererea, femeia își soate o batistă înflorată de sub bete cu care își șterge transpirația de pe frunte.

După ce citește cererea, Mircea, stă puțin pe gânduri.

-Și de unde zici că ești femeie?

-Din Botoșeni boierule!Unde s-a născut Mihai al nost!

-Și de ce a fost condamnat la moarte bărbatu-tău? Ce fapte grele a făcut?

-Păi conașule…A început să vorbească femeia, apărându-și bărbatul ca Vitoria Lipan din „Baltagul„.În primă dată, boierule…

-Nu sunt boier! Sunt tovarăși!

-Să mă iertați domnule-tovarăși eu nu pot să fiu tovarăși cu dumneata că nu mâncăm din același blid.

-Bine…bine!Spune mai departe!

-Să vă spun…Ștefan al meu, nu a vrut să se înscrie în colhoz…

-Colhozul e la prietenii de la Răsărit, la Întovărășire și CAP

-Așa, dar tot dracu ăla e…

-Zii!

-Apoi l-a găsit cu ceva grâu ascuns într-o groapă sub pat.Să avem și noi pită.Că pâinea e pe cartelă pentru orășeni, dar noi…și cea mai grea greșeală a fost că a dus mâncare la partizanii ascunși la Dorna! Erau foștii lui camarazi cu care au luptat pe front.

-Am înțele!

Mircea a scos stiloul marca kawco cu peniță din aur din buzunarul hainei și a scris ceva, foarte scurt, pe colțul cererri.

-I-a femeie hârtia, și mergi sănătoasă!

-Mulțumesc boierule, și dă să-i sărute mâna!Pe care Mircea o retrage cu brutalitate.

Ieșind din birou, secretara o privește întrebător.

-E bine doamnă! Îi răspune cu un zâmbet perceptibil.

-Sănătate!

Ieșind, pe o canapea tapițată cu pluș de culoare bordo, aștepta nerăbdător avocatul, având în mână mânerul unei serviete din piele neagră.

-E?! Cum e tovarășa Sucală?

-Bine, domnule avocat! M-a primit, m-a ascultat, e bine!

-Dă-mi hârtia să văd!

A luat din mâinile femei cererea și văzând ce scrie pe colțul ei, a îngălbenit.

-Ce scrie domnule avocat?

-”Da! De acord cu condamnarea la moarte. 11 ianuarie 1958.”

-Rău de tot!E de acord cu condamnarea la moarte a bărbatului tău, Sucală!

-Aoleo! Nu mă lăsa Doamne! A început să se vaite femeia, ștergându-și lacrimile de pe obraz.

Ieșind din clădire, polițistul a privit în urma lor cu oarecare empatie.

Femeia a scos dintr-o altă batistă o sumă de bani, din care se vedeau câțiva poli* și i-a întins avocatului.

-Onorariu, domnule avocat…

-Să-ți dea sănătate Dumnezeu! Mergi sănătoasă!

· Două zeci lei de hârtie.

-Mulțam, domnule! Mă duc la Jilava să-mi văd bărbatul și apoi la Filaret să iau RATA de Suceava.

Femeia s-a pierdut în mulțimea cenușie de pe bulevardele bucureștene.Avocatul s-a urcat într-un taxiu parcat lână crucea de la capătul aleeii ce ducea la Mitropolie.

*

Pe la ora 17, Volga a oprit la intrarea în clădire.Nu peste puțin timp a coborât și Mircea care s-a urcat alene pe bancheta din spate.

Până a venit Sanda cu Moskvich 403 al Marii Adunări Naționale, Mircea a scris la un roman în care asemuia pe Gheorghe Ghiorghiu Dej cu Ștefan cel Mare.Era singur.Familia îi era plecată la moșia din Moldova.

Într-un târziu a auzit motorul autoturismului.”O să ne distrăm de minune.în sufragerie am aranjat masa cu tot ce trebuie, ajutat de bucătăreasa restaurantului partidului.Am pus sucuri naturale și mai ales whisky adus special de ambasadorul Marii Britanii pentru noi, ăștia mari. Am adus jamboane de porc, friptură de căprioară.asta e vânată de mine și pregătită de Marița partidului.Trai neneică!.Poporul în numele căruia vorbim moare de foame.Dacă e prost și ne suferă.Să sufere!” Gândea așa în momentul când Sanda i-a sărit de gât.

-Mă bucur că ai venit porumbiță!

-Cum să nu vin dragă președinte!? Tocmai la marele scriitor să nu vin?! M-am dus eu la secretarul de partid la fabrica la care lucram, și să nu vin la președintele meu?

Mircea, auzind-o cum vorbea a mângâiat-o pe fund și apoi i-a strecurat mâna prin bluza de mătase deschisă, ciupind-o de sânii, încă tari ca piersica coaptă.

-Stai cuminte! Avem destul timp!

-Ai dreptate…Să mergem în sufragerie…

Intrând aici femeia a fost impresionată de spațiu și mai ales de bunătățile de pe masă, de cristalele ce străluceau și tacâmurile de argint poleite cu aur.

-Ce bine stai dragul meu1 A îndrăznit să-i zică.

-Da! O parte sunt ale mele, cealaltă este al fostului propietar a cărui casă i-a fost expropiată de partid.A fost casa lui Radu Gyr, profesor universitar, poet și legionar. Șef de cuib.Acum e la răcoare!

-Merită tovarășe președinte! A exploatat poporul!

-Nu l-a exploatat el!Alții.Însă a scris ce nu trebuia!

-Înseamnă că, dacă, doamne ferește, suntem alungați de la conducerea țării, dumneavoastră intrați la pârnaie? Că, de…ați scris cum a făcut și ăsta!

-Cei care vor veni, peste ani, vor fi infectați de doctrina comunistă, și zeci de ani, nu ne vor condamna.Ba, chiar ne vor lăuda, ne vor publica operele noastre scrise în spiritul realismului socialist.Fiindcă poporul e prost.E mai ușor, draga mea, să minți mulțimea, decât o persoană.Ăsta e purul adevăr.Hai să bem.În timp ce vorbeau, Mircea a turnat whisky în păhăruțele de cristal și ridicând paharul l-a întins către mâna lui Sanda.

-Când ne-o fi mai rău, așa să ne fie! Noroc…scumpete!

-Bine zici! Așa să dea Dumne…și-a dat peste gură, destinul!

Până a se îmbăta, s-au dus în dormitor, dezbrăcându-se din mers, aruncând hainele pe unde au apucat.Fiind un pat nou, nu a scârțâit deloc. Au adormit îmbrățișați până dimineața.

-Azi nu merg la birou! Dacă întreabă vreun tovarăși să le spui că sunt plecat pe teren, în documentare.

-Am înțeles! Ordinul, ordin!

Mașina Marii Adunări Naționale a sosit într-o jumătate de oră, la telefonul lui Mircea.

-Pa! Iubitule!

-La revedere tovarășa!Să ai grije de documentele din geantă să le duci la birou. A strigat în urma ei Mircea, ca să audă șoferul.

Pe la ora 10 a venit menajera de la Gospodăria de Partid care a făcut curățenie în toată casa.Între timp a telefonat lui A.Toma stabilind cu el decretul de schimbarea Societății Scriitorilor Români în Uniunea Scriitorilor. Asta, la propunerea tovarășilor din conducerea Uniunii Sovietice.

-Tomică, tatâ! Mâine la CC stabilim lista cu scriitorii pe care îi excludem.

-Așa facem tovarășe! Cine nu a fost cu partidul nost, n-are ce căuta.Așa spne și tăticu Stalin.

-Ai dreptate! Mâine ne vedem! Traiască prietenia Română Sovietică!

-Traiască! După care s-a auzit clinchetul de închidere al telefonului cu manivelă.

Mircea și-a frecat mâinile că o să facă o treabă bună, când din nou a sunat telefonul.

-Alo! Da! Eu…M-ai căutat la birou? Plec pe teren…

-Dragă prietene, se auzea în cască, sunt Ionel fratele lui Ciobănel, epigramistul arestat…

-Da…da…știu!Prea a zis-o în epigramă1

-Te rog, scoatel din închisoare….e un mare epigramist!

-Nu se poate Ionele! Înainte de toate e Partidul! Nu se poate! Nu înțelegi? Trântind receptorul negru de ebonită.”Despre ce epigramă o fi vorba?Dau un telefon la Direcția Presei. ”Zicând așa, formează numărul centralei CC, învârtind manivela telefonului, cerând telefonistei Direcția Presei.Acolo a vorbit cu ofițerul Titu Popescu, scriitor, și ofițer de securitate.Acesta i-a spus epigrama pentru care epigramistul Ciobănel face pușcărie.

”Despre demnitarii Republicii Populare Române.

Cine-i mare, dă din mână şi-are 4 la română?
Cine-i la academie şi-are 4 la chimie?
Cine-n ţară este tare şi-are 4 la purtare?
Toate trei de le ghiceşti, 20 de ani primeşti.„

Auzind acest catren, Mircea a început să râdă, să râdă, diabolic, încât menajera îngrijorată l-a întrebat:

-S-a întâmplat ceva?

-Nimic, tovarășa!

Și râsul diabolic a continuat străbâtând geamurile vilei până în strada pustie.

Al.Florin Țene

Related posts

Enigma morții lui Octav Cimbru, fiul mareșalului Ion Antonescu! Arestat odată cu dictatorul, pe 23 august 1944?

Liliana Moldovan

,, FOCUL DIN  NOI,, -,, VĂPĂI  DE SIMȚIRI  LEGATE  ÎN ȘOAPTE ,,DE  CĂTRE  POETA  MIIHAELA CD

Liliana Moldovan

Din punctul de vedere al culturii române, în Spania ești acasă, prin patria limbii lui Eminescu!

Liliana Moldovan

Poezia toamnei mele

Liliana Moldovan

Armonii literar -muzicale, „Maica Domnului , nădejdea noastră ’’

Liliana Moldovan

Scriitori mureșeni premiați de Liga Scriitorilor Români pentru cărțile apărute în 2023

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy