Mă mai întorc uneori unde la naștere
am respirat prima bulă de aer curat
și Oltul scapără lumini pe coame de dealuri
pe când îmi adun amintiri pe urmele din sat
iar frunzele toamnei se bronzează pe maluri.
Stau la umbra nucului de mult tăiat meditând
și aud țăranul săpându-și bordeiul
mă arde tristețea istoriei din gând
știind că vremurile au fost iuți ca ardeiul
și că în anul acesta n-a mai înflorit teiul.
Doamne, îmi este pielea tăbăcită de soare
de vânturi și arșițe de pe lângă Jiu
chiar dacă mă mai întorc pe –o câte-o cărare
mă salută Jianu cu hangerul într-un târziu
haiducul furându-mi creionul să nu mai scriu.
Aud piatra cioplindu-se singură văzându-l pe Brâncuși
și stâlpul prispei înălțându-se-n coloană
pe când câmpia deal se face în urcuși
iar istoria evadează dintr-o consoană
și vremea o veghează Ecaterina cu-n cartuși.
Mă odihnesc uneori la umbra viței de vie
Și sug la sânul unui strugure must pelin
De amețește clipa pe-o pagină de poezie
Când îl ascult pe Gib venit pe-un cer senin
Să-mi zică de Rusoaica fermecată de Răgălie.
Mi-e dor Doamne de un dor de dor
Să mă întorc nici eu nu știu unde
Mi s-a încurcat în tâmple o pană de cocor
De-mi sunt gândurile înalte și rotunde
Să mă întorc, nici eu nu știu, în zbor
Și unde?
Al.Florin Țene