26 C
Nürnberg, DE
June 15, 2025
Exclusiv

Ce mai mare cupolă de vitralii din lume este în România

Mulți români, probabil chiar și vâlceni, nu știu că în România există cea mai mare cupolă de vitralii din lume! Unde se află? În municipiul Râmnicu Vâlcea, în frumoasa și impunătoare bibliotecă județeană „Antim Ivireanul”!

Biblioteca poartă numele Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, venit din Georgia în Țara Românească. A fost episcop de Vâlcea, mitropolit al Țării Românești dar și un om de cultură.

Oameni de cultură și invitații lor din județ și din țară au avut, poate, posibilitatea să ajungă aici la diferite evenimente culturale organizate în cadrul bibliotecii de diverse societăți culturale, dar unii doar au admirat cu plăcere interiorul spațios al sălii la intrare și cupola înalță, de vitralii, fără să știe că este cea mai mare din lume, certificată de World Record Academy. „Cupola are peste 140.000 de piese în componență, suprafața de desfășurare a cupolei este de aproape 150 mp și nu mai puțin de 168 de module.”

Realizatorul acestui proiect a fost artistul plastic vâlcean Gheorghe Dican, care în prezent este vicepreședintele Uniunii Artiștilor Plastici din România și Președintele UAP Vâlcea. Vitraliul se află la o înălțime de 30 de metri, de forma „globului pământesc, cu meridiane și paralele.” Partea de sus reprezintă soarele, iar cea inferioară principalele elemente „aerul, focul, pământul și apa”.

De fiecare dată când am luat parte la evenimente cultural-artistice care s-au desfășurat în sălile acesteia, am fost întâmpinată de energii pozitive și de o imagine deosebită, a cupolei de vitralii, care se ridica deasupra noastră!

Recomand tuturor celor care au ocazia să treacă prin cochetul municipiu Râmnicu Vâlcea, dornici de a-l vizita, să se oprească asupra câtorva obiective turistice importante: Arhiepiscopia Râmnicului, Casa Memorială Anton Pann, Muzeul de Artă, Muzeul Satului Vâlcean și nu în ultimul rând Biblioteca „Antim Ivireanul” cu cea mai mare cupolă de vitralii din lume!

Cristina NĂLBITORU

Related posts

DIALOGURI EMINESCIENE

Moderator1

CREDO ( II ) : poem de Mugurel Pușcaș

Liliana Moldovan

Al. Florin Țene, jurnalistul a cărei călimară a devenit un Vezuviu

Liliana Moldovan

O biografie ca o cunună literară : „Unde se legănă visele” de Voichița Toma

Liliana Moldovan

Expoziție foto de Ziua Mondială a Presei

Moderator1

Detalii tehnice privind preluarea semnalului TVR pentru ceremonia militară cu prilejul învestirii în funcția de Președinte al României – Palatul Cotroceni

Moderator1

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy