6.1 C
Nürnberg, DE
October 27, 2026
Exclusiv

LA CENACLUL LITERAR ”ARTUR SILVESTRI” – MEDALIONUL POETICO-MUZICAL ”POEZIA VEȘNICEI NAȘTERI”

Joi 25 mai, la orele 17, la Cercul Militar din Cluj Napoca, a avut loc ședința lunară a cenaclului Ligii Scriitorilor, condus de scriitoarea prof. Voichița Pălăcean Vereș, care în deschiderea evenimentului a salutat cordial prezența scriitorilor veniți din diferite zone ale țării și a îndemnat apoi asistența să țină un moment de reculegere în memoria marelui scriitor și jurnalist Cornel Udrea.

În minutele următoare scriitoarea Voichița Pălăceanu Verdeș a dat cuvântul scriitorului Al Florin Țene, președintele national al Ligii Scriitorilor, care a prezentat revistele: ”Nord-Est Cultural, nr. 18, editată de Filiala Iași Nord Est, condusă de Ilie Serediuc, ”Porțile Nordului”, nr. 1-3/ianuarie-martie 2023, revistă internatională de cultură și civilizație, editată de Asociația Culturală ”Porțile Nordului”, director dr. Mihai Ganea,”Sintagme codrene”, nr. 27/aprilie-iunie 2024, revistă internatională de literatură, artă, istorie, religie și tradiții, fondată de poetul Vasile Dan Marchiș, Cartea ”Istorii, comentarii, miscelanea” -vol.78, de Ion Oprea.

Președintele Ligii scriitorilor Al Florin Țene și-a prezentat apoi ultimul volum apărut în colecția ”Cărticică de buzunar”, intitulat: ”AM FOST PRIZONIER DE CONȘTIINȚĂ ÎN ROMÂNIA DIN PERIOADA DICTATURII IDEOLOGIEI SOVIETICE-RUSEȘTI, ȘI DUPĂ…”

A urmat apoi momentul important al întrunirii:

”Remember Cornel Udrea” susținut prin ample alocuțiuni de scriitorii Al Florin Țene, Virginia Paraschiv, Mihai Ganea, Voichița Pălăceanu Vereș, Iulian Patca, Lucia-Elena Locusteanu, Gavril Moisa și Eugen Coța.

În cadrul acestui pios și amplu omagiu adus celui care a fost membru de onoare al Cenaclului epigramistic ”Satiricon” din Cluj Napoca, Cornel Udrea, scriitorul Gavril Moisa a citit o poezie intitulată ”În loc de cuvânt înainte” din cartea ”Umbra verbului” din creația marelui scriitor menționat, trecut în eternitate în plină putere creatoare.

După aceste emoționante momente scriitoarea și criticul literar prof. Virginia Paraschiv, care fiind de față, de această dată ne-a încântat în mod deosebit cu versuri recitate printr-o înregistrare electronică din creația scriitorului dr. Mihai Ganea.

Doamna Voichița Pălăcean Vereș, președinta cenaclului a prezentat pe scriitoarea Ana Costner, care a venit de la Paris și participând pentru prima dată la cenaclul Ligii Scriitorilor a menționat că este autoare de volume de versuri , proză și are în pregătire o nouă carte.

Au urmat momente lirice : Vlad Sărățilă Paomi, Lucia-Elena Locusteanu, Mihai Ganea, Titina Nica Țene, Daniela Vasiloschi, Vasile Dan Marchiș, Eugen Coța, Gavril Moisa.

În finalul întrunirii scriitoarea Lucia Elena Locusteanu a prezentat tradiționala rubrică ”Memoria calendarului” cu un discurs despre creația marilor scriitori Camil Petrescu, Ștefan Augustin Doinaș și Octavian Goga.

Viitoarea ședință va avea loc în data de joi,30 mai la orele 17, la Cercul Militar din Cluj-Napoca, Sala armelor.

Vasile Dan MARCHIȘ

LSR, fondatorul revistei Sintagme codrene

Related posts

Frumusețea unității fundamentală de exprimare la Mihaela CD

Liliana Moldovan

Ziua națională de comemorare a Holocaustului împotriva romilor

Ion Marius Tatomir

Media Accreditation for The Summit of the Bucharest Nine (B9) Format and the Nordic countries – Bucharest, 13 May 2026 / Acreditare media pentru Summitul Formatului București 9 (B9) și al Țărilor Nordice – București, 13 mai 2026

Ion Marius Tatomir

Octombrie

Liliana Moldovan

Kosovo – o istorie valahă

Liliana Moldovan

Cum a luptat primarul Strifundă din Borșa ca Maramureșul istoric să nu fie ocupat de RSS Ucraineană, în 1945

Liliana Moldovan

7 comentarii

pokies sites that take payid October 26, 2026 at 3:06 am

References:

Payid deposit online pokies pokies sites that take payid

Replică
payid pokies sign up bonus October 26, 2026 at 3:17 pm

References:

Aussie pokies payid payid pokies sign up bonus

Replică
https://escrever.coletivos.org/ October 26, 2026 at 4:46 pm

References:

Play online pokies payid australia https://escrever.coletivos.org/

Replică
BPay pokies minimum deposit October 26, 2026 at 9:33 pm

References:

Is BPay good for casino deposits BPay pokies minimum deposit

Replică
http://www.4001179958.org/?166861 October 27, 2026 at 2:34 am

References:

Play real money pokies with bpay http://www.4001179958.org/?166861

Replică
https://actualites.cava.tn/ October 27, 2026 at 2:57 am

References:

$5 MiFinity deposit casino Australia https://actualites.cava.tn/

Replică
MiFinity casino fast payout Australia October 27, 2026 at 2:58 am

References:

MiFinity casino encryption Australia MiFinity casino fast payout Australia

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy