O istorie inedită a exilului anticomunist postbelic din Spania

Istoriografia românească a cercetat foarte puțin o parte a exilului anticomunist românesc postbelic, în general cel legat de membrii fostei Mișcări Legionare retrași, în special în Spania dictatorului Franco. Din motive lesne de înțeles, ce țin de ideologie, decât de cercetarea istorică, istoricii români și institutele de cercetare din România au evitat să cerceteze arhivele și să abordeze subiecte de studiu despre exilul liderilor Mișcării Legionare, mai ales de cel din Spania franchistă. Mai mult, în urma Legii – așa-numite anti-legionare – cu nr. 217 din 2015 s-a îngreunat și mai mult accesul istoricilor la o scriere a istoriei unei părți a exilului românesc postbelic. Numeroși istorici și cercetători evită să abordeze subiectul, de teamă să nu cadă în incidența legii sus-menționate, astfel o parte din istoria exilului anticomunist românesc se ocultează, fapt ce lasă o pată albă în istoria recentă a României, privind foștii lideri ai Mișcării Legionare care și-au găsit refugiu în Spania lui Franco sau în țări democratice, de unde prin colaborarea cu guvernele occidentale, cu CIA, dar și serviciile secrete franceze sau engleze au dus o luptă acerbă împotriva comunismului și a regimului bolșevic înstaurat în România cu ajutorul tancurilor sovietice. Menționăm că această mișcare, deși criticată de istorici și de către guverne democratice, totuși nu a fost condamnată de Tribunalul de la Nuremberg. Istoria se scrie sine ”ira et studio”, iar rolul istoricului este să aducă la lumină fapte, documente și izvoare despre trecutul românesc și al Europei încălecate de bolșevism și de subordonarea cu forța a României față de URSS. Un inginer și istoric din Sibiu, Nicolae Sorin Olariu, cu acribie și analitic, a intrat în arhiva inedită din exil a Mișcării Legionare, pe care a studiat-o cu un spririt entuziast, dar și obiectiv. Produsul acestei cercetări științifice a fost publicarea unei cărți: ”Horia Sima – Circulări și documente din exil. 1949 -1993”, care a văzut lumina tiparului la cea mai prestigioasă editură din Sibiu ”Techno-Media”, în 2023. Cartea începe cu mesajul către Regele Mihai in 1949 și se încheie cu ultima scrisoare a lui Horia Sima din 17.05,1993 – înainte de moartea surprinzătoare și ciudată din Germania – referitoare la continuitatea Mișcării Legionare în țară.

Autorul susține în prefață că ”…istoria exilului românesc în general, e plină de pete albe în continuare. Lipsa unor cercetări obiective, necenzurate corect politic sau cercetate partizan, precum și pierderea unor importante arhive legionare din diverse motive îngreunează un studiu complet al istoriei…”. În această carte de documente, descoperim în subsidiar lucruri inedite despre colaborarea strânsă dintre Senatul Legionar din exil și comandamentul NATO, precum și cu conducerea armatelor franceze, germane, britanice sau cu serviciile secrete ale unor state democratice occidentale în lupta pentru înfrângerea comunismului din România și Europa de est. Tot războiul subteran antiocomunist, cu parașutări și înfiltrări de agenți în România s-a făcut prin colaborarea dintre conducerea Mișcării Legionare și președinția SUA, precum și cu Pentagonul. Rolul substanțial al exilului anticomunist în colaborare cu NATO împotriva comunismului este evidențiat de publicarea acestor documente absolut inedite din istoriografia noastră. Interesant de aflat este faptul că Regele Mihai I a fost permanent informat direct prin memorii de către Horia Sima și Senatul Legiunii despre aceste acțiuni militare și secrete anticomuniste în colaborare cu NATO, CIA și serviciile secrete franceze sau britanice. Conducerea acestei mișcări aflate în exil, încă din 1948 s-a pus la dispoziția Regelui Mihai I, considerat ca și conducătorul românilor din exil, dar și suveran legal al României libere. Exilul anticomunist al liderilor legionari a fost destul de limitat în colaborarea cu alte forțe politice ale exilului, dar deschis recunoașterii ca suveran legal al Regelui Mihai I. Liderii Horia Sima, Nicolae Roșca sau Traian Borobaru au condus cu o mână de fier exilul legionar, dar fără să aibă o deschidere spre celelalte partide democratice românești din Occident. Senatul Legiunii era la curent cu tot ce se întâmpla în România comunistă, prin colaborarea secretă cu membrii Comandamentului legionar din țară, majoritatea membrilor acestuia trecând zeci de ani prin gulagul bolșevic sau fiind uciși de agenții Securității, precum Nistor Chioreanu, secretarul general din țară. Din lecturarea documentelor descoperim fapte și acțiuni noi, dar și părerea legionarilor din exil despre politica naționalist –comunistă a lui Nicolae Ceaușescu și refuzul RSR de a invada, împreună cu URSS, socialista Cehoslovacia, în 1968. Interesant că Horia Sima vedea pozitiv aceste acțiuni de independență ale lui N. Ceaușescu față de URSS. De asemenea, mai aflăm lucruri noi despre Monumentul de la Majadahonda construit pe locul unde au murit uciși Moța și Marin în 1937, de către gărzile republicane comuniste plătite de sovietici. Monumentul de la Majadahonda s-a ridicat cu aprobarea lui Franco și banii fiind obținuți prin subscripție publică. Sumele au fost donate nu numai de legionari, ci și de miile de români din exil care au donat din spririt anticomunist.

Suma pentru ridicarea monumentului s-a ridicat atunci la 13 mii de dolari, iar monumentul de for a fost proiectul lui Sergio Cifuenes și al inginerului Tulio Basiu. Sfințirea s-a făcut pe 13 septembrie 1970. Monumentul în forma de anagramă MM cu cruce în vârf și placat cu plăci de granit spaniol s-a ridicat în două luni din iulie până în septembrie 1970. La inaugurare, pe lângă liderii Senatului Legionar au participat preoții catolici din zonă și Blas Pinar, liderul Falangei spaniole, partidul condus de Franco, dictatorul Spaniei. Cartea lui Nicolae Sorin Olariu dezvăluie numeroase documente și fapte absolut originale și inedite publicului român. Ceea ce pot reproșa autorului este că a publicat cartea de documete fără un aparat critic de specialitate, necesar pentru o contribuție arhivistică riguroasă și obiectivă despre un astfel de subiect controversat legat de o mișcare politică nedemocrată, considerată de istorici ca de extremă-dreaptă. Lucrarea, deși lipsită de notele critice specifice unei contribuții istoriografice arhivistice, aduce la lumină o istorie românească necunoscută și ocultată de istoriografie. Propun autorului publicarea unei ediții noi a acestei cărți, cu un aparat ștințific de specialitate și note critice de subsol, pentru ca acest compendiu de documente original să intre în circuitul științific istoriografic pe un subiect necunoscut cititorilor și oamenilor de știință români. De remarcat că în această carte cititorul va descoperi poze total inedite care nu au intrat în imaginarul istoriografic românesc, pentru că nu au mai fost publicate niciodată.

Ionuț Țene