December 13, 2024
Exclusiv

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE:  MOS ION ROATĂ ȘI UNIREA de  Ion Creangă  (1837-1890)

„La 1857, pe când se ferbea Unirea în Iași, boierii moldoveni liberali, ca de-alde Costache Hurmuzachi, Mihail Kogălniceanu și alții, au găsit cu cale să cheme la Adunare și câțiva țărani fruntași, câte unul din fiecare județ, spre a lua parte la facerea acestui măreț și nobil act național. Cum au ajuns țăranii în Iași, boierii au pus mână de la mână, de i-au ferchezuit frumos și i-au îmbrăcat la fel, cu cheburi albe și cușme nouă, de se mirau țăranii ce berechet i-a găsit. Apoi, se zice că i-ar fi dat pe sama unuia dintre boieri să le ție cuvânt, ca să-i facă a înțelege scopul chemării lor la Iași.
-Oameni buni, știți pentru ce sunteți chemați aici, între noi? Zise boierul cu blândeță.
Vom ști, cucoane dacă ni-ți spune, răspunse cu sfială un țăran mai bătrân, scărpinându-se în cap.
– Apoi, iaca ce, oameni buni: de sute de ani, două țări surori, creștine și megieșe, Moldova noastră și Valahia sau Țara Muntenească de care poate-ți fi auzit vorbindu-se, se sfâșie și se mănâncă între dânsele, spre cumplita urgie și peire a neamului românesc. Țări surori și creștine, am zis, oameni buni; căci precum ne închinăm noi, moldovenii, așa se închină și frații noștri din Valahia. Statura, vorba, hrana, îmbrăcămintea, și toate obiceiurile câte avem noi le au întocmai și frații noștri munteni. Țări megieșe, am zis, oameni buni; căci numai pârâuașul Milcov care trece pe la Focșani le desparte. „Să-l secăm dar dintr-o sorbire” și să facem sfânta Unire, adică înfrățirea dorită de strămoșii noștri, pe care ei n-au putut s-o facă în împrejurările grele de atunci. Iaca, oameni buni, ce trebuie să facem. Numai Dumnezeu să ne ajute! Înțeles-ați, vă rog, oameni buni, pentru ce v-am chemat? Și dacă aveți ceva de zis, nu vă sfiiți; spune-ți verde, moldovenește, ca niște frați ce vă suntem; că de-aceea ne-am adunat aici, ca să ne luminăm unii pe alții și Dumnezeu să ne lumineze pe toți cum a ști El mai bine.
– Înțelegem cucoane, așa a fi, răspunseră câțiva țărani mai rușinoși; că, dă, nu-ți ști dumneavoastră ce-i pe lume, noi, țărănimea de la coarnele plugului, avem să știm ce-i bine și ce-i rău?
– Ba eu, drept să răspund, cucoane, n-am înțeles! Cică zise cu îndrăzneală unul dintre țărani, anume Ion Roată. Ș-apoi, chiar dacă ne-am pricepe și noi la câte ceva, cine se mai uită în gura noastră? Vorba ceea, cucoane: „Țăranul, când merge, tropăiește, și când vorbește, hodorogește”, să ierte cinstită fața dumneavoastră. Eu socot că treaba asta se putea face și fără de noi; că, dă, noi știm a învârti sapa, coasa, secera, dar dumneavoastră învârtiți condeiul și, când vreți, știți a face din alb negru și din negru alb…Dumnezeu v-a dăruit minte ca să ne povățuiți și pe noi, prostimea…
– Ba nu, oameni buni; s-a trecut vremea aceea, pe când numai boierii făceau totul în țara aceasta ș-o storceau după plac. Astăzi toți, de la vlădică la opincă, trebuie să luăm parte la nevoile și la fericirea țării. Muncă și câștig, datorii și drepturi pentru toți deopotrivă. Le spuse boierul apoi despre originea românilor, cum și de cine au fost aduși pe aceste locuri; despre suferințele lor și cum au fost dezbinați și împrăștiați prin alte țări. Le dă el pilde câte și mai multe: cu smocul cu nuiele, cu taurii învrăjbiți și, în sfârșit, se silește bietul creștin din răsputeri a-i face să înțeleagă care sunt roadele binefăcătoare ale UNIRII, aducându-ne aminte că tot „pentru unirea tuturor” se roagă și Sfânta Biserică, în toate zilele, mai bine de 1.850 de ani.
– Ei, oameni buni, cred că acuma ați priceput!
– Priceput cucoane, cât de bine, răspunseră mai toți. Dumnezeu să vă ajute la cele bune!
– Ba eu tot nu, cucoane, răspunse moșul Ion Roată.
– Dumnezeu să mă ierte, moș Ioane, dar dumneata, ești cam greu de cap; ia haidem în grădină, să vă fac a înțelege și mai bine. Moș Ioane, vezi colo, în ogradă la mine, bolovanul cel mare?
– Îl vedem, cucoane.
– Ia fă bine și adă-l aici, lângă mine, zise boierul, care ședea pe un jilț în mijlocul țăranilor.
– S-avem iertare, cucoane, n-om putea, că doar acolo-i greutate, nu șagă.
– Ia cearcă și vezi.
– Moș Roată se duce și vrea să ridice bolovanul, dar nu poate.
– Ia du-te și dumneata moș Vasile, și dumneata bade Ilie, și dumneata bade Pandelachi. În sfârșit se duc ei vreo trei-patru țărani, urnesc bolovanul din loc, îl ridică pe umeri și-l aduc lângă boier.
– Ei, oameni buni, vedeți? S-a dus moș Roată și n-a putut să facă treaba singur; dar când v-ați mai dus câțiva într-ajutor, treaba s-a făcut cu ușurință, greutatea n-a mai fost aceeași. Poveste cântecului: „Unde-i unul nu-i putere, / La nevoi și la durere; // Unde-s mulți, puterea crește, / Și dușmanul nu sporește”. Așa și cu UNIREA, oameni buni! Credeți dumneavoastră că, de-a ajuta Dumnezeu a se uni Moldova cu Valahia avem să fim numai atâția? Frații noștri din Transilvania, Bucovina, Basarabia și cei de peste Dunărea, din Macedonia, și de prin alte părți ale lumii, numai să ne văd că trăim bine, și ei se vor bucura și ne vor iubi, de n-or mai îndrăzni dușmanii, în vecii vecilor, a se lega de români. D-apoi frații noștri de sânge: franțujii, italienii, spaniolii și portughezii, ce aștept? La orice întâmplare, Doamne ferește stau gata să-și verse sângele pentru noi… Unirea face puterea, oameni buni. Ei, acum cred c-ați înțeles și răsînțeles.
Ba eu unul, să iertați dumneavoastră, cucoane, încă tot n-am înțeles, răspunde Moș Ion Roată.
– Cum se face asta, Moș Ioane? Mai bine ce v-am tălmăcit, și un copil putea să înțeleagă.
– Mai așa, cucoane, răspunseră ceilalți.
– Moș Ioane, zise acum boierul, cam tulburat de multă oboseală, ia spune dumneata, în legea dumitale, cum ai înțeles, cum n-ai înțeles, de când se face atâta vorbă, să auzim și noi!
– Dă, cucoane, să nu vă fie cu supărare, dar de la vorbă și până la faptă este mare deosebire…Dumneavoastră, ca fiecare boier, numai ne-ați poruncit să aducem bolovanul, dar n-ați pus umărul împreună cu noi la dus, cum ne spuneați odinioară, că de-acum toți au să ieie parte la sarcini: de la vlădică la opincă. Bine-ar fi dac-ar fi așa, cucoane, că la războiu înapoi și la pomană năvală, parcă nu prea vine la socoteală…Iar de la bolovanul dumneavoastră am înțeles așa: că până acum noi, țăranii, am dus fiecare câte-o piatră mai mare sau mai mică pe umere; însă acum suntem chemați a purta împreună tot noi, opinca, o stâncă pe umerele noastre…Să dea Domnul, cucoane, să fie altfel, că mie unuia, nu mi-ar păra rău.
La aceste vorbe, țăranii ceilalți au început a strânge din umeri, a se uita lung unul la altul și a zice:
Ia, poate că și Roată al nostru să aibă dreptate!
Iar boierul, luându-i înainte cu glume, a înghițit gălușca și a tăcut molcom.”

Morala pentru „boierii” de azi din guvernul României:
„LA VREMURI NOI, TOT NOI”.

Cu dragoste creștină pentru „obidiții truditori” ai țării,
preot ortodox român, Ilie Bucur

Related posts

8 MARTIE – ZIUA INTERNAŢIONALĂ A FEMEII

Theodora-Raluca Paun

PRIN ROUA GÂNDURILOR SCRIITOAREI MIHAELA CD

Liliana Moldovan

Iubirea față de chipul omului universal în proza poematică a Lilianei Moldovan

Liliana Moldovan

Și oamenii buni obosesc…

Liliana Moldovan

Literatura este integratoarea valorilor spirituale

Liliana Moldovan

MESAJ AL DOMNULUI MIHAI CHIRICA, PRIMARUL MUNICIPIULUI IASI

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy