Academia Română România

Acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române VIDEO: Alocuțiunea „Alexandru Ioan Cuza – domnul Unirii“

Cu prilejul împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, președintele Academiei Române a dorit să aducă în prim planul atenției publice rolul esențial jucat de Alexandru Ioan Cuza în realizarea unirii și în modernizarea statului modern.
 
Alocuțiunea evidențiază și exemplifică multiplele valențe ale activității „domnului Unirii“, desfășurată pe parcursul a doar 7 ani, și conturează un portret de „părinte al patriei“ care s-a manifestat ca unificator, obținând recunoașterea dublei alegeri și recunoașterea unirii de către Marile Puteri, ca organizator prin crearea marilor instituții naționale unice, și ca modernizator, căci în timpul domniei sale au fost făcute reforme esențiale precum reforma agrară, reforma școlară, organizarea administrativ-teritorială. Alexandru Ioan Cuza a fost, de asemenea, un constructor de edificii, un mecena, ctitor de așezăminte culturale, precum primele două universități moderne, la Iași și la București. „Erou al poporului său“, mai ales al țăranilor, cărora le-a dat pământ, Cuza a fost și un protector al românilor din provinciile românești aflate sub dominație străină, pe care i-a pregătit pentru unirile succesive ce aveau să vină, și în același timp a fost un vizionar, a avut în plan sistemul monetar național și Banca Națională, autocefalia Bisericii Ortodoxe Române, independența absolută a țării, noua Constituție și, nu în ultimul rând, crearea Academiei Române.

Academia Română

Related posts

Limba română celebrată la Cluj-Napoca. Săptămâna Limbii Române 29 august – 5 septembrie 2025

Ion Marius Tatomir

Conferință tematică ROMÂNIA ÎN CONSTRUCȚIE –  19 martie 2025,  Palatul Parlamentului, București, 11: 00 am

Ion Marius Tatomir

Felicitare

Ionela van Reez-Zota

Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova – Ziua Culturii Naționale

Ion Marius Tatomir

Din piatră și oțel. O călătorie în lumea URBEX – Expoziție de fotografie semnată de ASR Principesa Sofia a României

Ion Marius Tatomir

Participarea ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu, la sesiunea „Making the case for investing in defence”, în NATO-Industry Forum 2025

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy