Sunt momente în viața noastră când ne pomenim că visurile dupa care tânjim să le îndeplinim, sau activitățile pe care vrem să le facem, trebuiesc amânate din diferite motive. Fie din pricina unei boli, fie o situație financiară precară în momentul respectiv, samd. Ce putem face în aceste condiții? Primul instinct este să spunem “NU POT. E PREA MULT PENTRU MINE”. Și totuși, ce se întâmplă dacă alegem să putem? Chiar și un pic. Azi mai mult, mâine mai puțin. Un surfer nu prinde din prima valul cel mare. Uneori se ridică prea devreme pe placă, alteori cade. Însă nu renunță! Se străduiește, se străduiește de zeci, sute, mii de ori, până reușește. Și ce bucurie mai mare poate fi decât atunci când îți vezi reușita cu ochii tăi?
Momentele nepotrivite sunt oportunități de creștere. Te-ai gândit că poate corpul tău are nevoie de o pauză? Sau că sufletul tău are trebuință să fie ascultat? În ultima vreme am fost încercat de o mulțime de astfel de momente, având ca punct de pornire starea de sănătate. Îmi doream să scriu, îmi doream să fiu creativ, îmi doream să fiu bine. Însă durerea mă ținea cumva prizonier și nu puteam să ies. Până când am spus cu glas tare în fața oglinzii “POTI MAI MULT! AM ÎNCREDERE ÎN MINE!“ Acela a fost momentul în care am ales să fac tot ce îmi stă în putință pentru a fi într-adevăr bine. N-a existat zi de atunci în care să nu mă plimb, să ascult muzică, să citesc sau să vorbesc cu prietenii. Atât cât mi-e posibil acum. Așa s-a produs magia! Durerile și-au pierdut din intensitate iar eu am început să mă bucur din nou de ce îmi oferă viața.
Decizia de a fi bine sta în mâinile noastre. Atunci când suntem obosiți, când ne-am săturat de anumite lucruri, când suntem îngrijorați sau frustrați, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să ne conectăm cu noi înșine și să ne întrebăm ce nevoi are sufletul. Poate e necesar să dormim mai mult. Sau poate e nevoie să ieșim mai des în natura. Totul e sa ne detașăm de situația în care suntem.
Momentul potrivit este chiar acum. Ce decizie iei astăzi, așa încât viața ta să cunoască transformarea pe care ți-o dorești?
Cu prietenie, Ștefan Apostol. Iași, România