Dimineață răcoroasă de martie, o dimineață de sâmbătă mai specială, pentru că urma să participăm la un concert de Jazz cu totul special! Special din mai multe motive,cu toții știm că jazz-ul penetrează sufletul și întreaga ființă cu precădere seara, ambientul are și el rolul lui, excepție făcând desigur de la regulă ”those lazy Sunday mornings”cu o cafea aburindă, pe fundalul unui smooth jazz.
Însă faptul că finuțul nostru Leonard Johnny Dumitrescu face parte din band, este cu totul și cu totul special, deoarece face parte din ”creme a la creme” tineri talentați ce vor participa în curând la Festivalul de Jazz pentru juniori de pe tot cuprinsul provinciei Quebec.Aflânduse la cea de-a 44-a ediție, peste 2000 de muzicieni își vor etala talentul, elevi de liceu,colegiu sau studenți de facultate, cu toții având aceeași pasiune, MUZICA!
Liceul Andre-Laurendeau este gazda splendidului eveniment, un liceu renumit frecventat de peste 2500 de elevi, ce se întinde pe o suprafață de câteva hectare, cu o multitudine de laboratoare și clădiri, divizate pe specialități.
Sala Auditorium poate acomoda peste 500 de persoane, dotată cu cea mai înaltă tehnică de vârf în materie audio. Aici este elev dragul nostru finuț ”Johnnică” așa cum îl alintăm noi cei apropiați, unde studiază pianul iar faptul că studiul și repetiția neîncetată dau roade ne-a demonstrat din plin în timpul concertului cu un solo impresionat aplaudat cu fervoare de sala arhiplină.
Ca atmosfera să fie aidoma unui concert ce se desfășoară seara de acest lucru s-a ocupat echipa tehnică prin intermediul reflectoarelor ajustate ca atare. Concertul viza un gen de repetiție generală cu public înainte de marea finală ce va avea loc pe 1 aprilie pe întreg parcursul zilei. Pantaloni negri, cămașa albă și cravată albastră sau costum negru complet, a fost ținuta tinerilor muzicieni. Elevi pe grupe de vârstă alcătuiau band-uri de 30-40 de muzicieni și au avut 3 piese la dispoziție să demonstreze că sunt pregătiți pentru ”bătălia finală” în fața juriului.
Diverși profesori de muzică,dirijori de band au avut amabilitatea să ne introducă în minunata lume a Jazzului,împărtășind cu publicul diverse aspecte de ordin tehnic care dau savoare acestui gen muzical, fâcând chiar câteva demonstrații ad-hoc spre deliciul publicului.Două ore de muzică live de bună calitate este mai mult decât terapie pentru suflet.Fiecare notă muzicală modelată de muzician pe instrumentul său, au rolul de a crea valența sonoră dintre public și band.
Finalul a fost impresionat,după ce toate bandurile și-au terminat programul impus de trei piese ,cu toții au revenit pe scenă în număr de câteva sute fără instrumente și au interpretat vocal o superbă piesă ”Lean On Me” de Bill Withers .Publicul a fost extrem de generos și aplauzele au curs minute în șir după intonarea ultimei silabe din melodie! O emoție vădită se citea pe fețele tinerilor talentați, căutând fiecare cu ochii plini de lumina fericirii, susținătorii apropiați ce se aflau în sală.
Doresc în încheiere să le urez tuturor mult,mult succes în competiția finală, și chiar dacă nu vor reuși cu toții să urce pe podium la final să țină cont de un lucru mult mai important și anume faptul că prin muzica lor oferă momente extrem de apreciate și savurate, mângâie inimi și suflete rănite, reunesc oameni prin magia notelor muzicale și nu în ultimul rând demonstrează faptul că muzica nu ține cont de rasă,culoare sau limba vorbită,dar cu siguranță este liantul indestructibil în armonizarea sufletelor prin artă și frumos!
Îți urăm din toată inima mult succes copil frumos la chip și suflet, Leonard Johnny Dumitrescu indiferent pe unde te vor purta cărările vieții!
Johnny Ciatlos Deak
jurnalist ,membru UJIR
senior editor Globart Universum Publishing House