2 C
Nürnberg, DE
December 10, 2024
Noutăți

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a încheiat un protocol de colaborare cu Instituția Prefectului – județul Satu Mare

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) a semnat astăzi, 29 decembrie 2022, un protocol de colaborare cu Instituția Prefectului – județul Satu Mare (IPSM).

Evenimentul a avut loc la sediul Instituției Prefectului, în prezența reprezentanților celor două entități, secretarul de stat Gheorghe Cârciu și prefectul Radu Roca.

Prin acest protocol, DRP și IPSM își propun să consolideze cooperarea interinstituțională, care vizează derularea de proiecte și acțiuni comune destinate sprijinirii românilor din afara granițelor țării, în funcție de specificul comunităților din care fac parte.

În acest sens, printre obiectivele urmărite se numără: identificarea țărilor în care există comunități formate din cetățeni plecați de pe meleaguri sătmărene și inițierea unor activități  culturale, educative și economice care să se desfășoare în parteneriat cu comunitățile românești din afara granițelor, acordarea de sprijin membrilor familiilor rămase în țară, respectiv minori și persoane vârstnice, și atragerea mediului de afaceri și a unităților administrativ teritoriale în activități de promovare a potențialului economic al județului Satu Mare.

 „Sperăm ca prin acest parteneriat, încheiat astăzi, să susținem cât mai mulți români aflați în afara hotarelor, iar alături de colaboratorii noștri să identificăm și să agreăm modalități de realizare a activităților comune în beneficiul conaționalilor noștri”, a declarat secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu.

La eveniment au participat președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, reprezentanți ai Consulatului General al României la Gyula, ai Camerei de Comerț și Industrie a României, ai instituțiilor deconcentrate, primari din comunele limitrofe, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean și ai Ministerului Afacerilor Interne.

De asemenea, au fost prezenți și membri ai mediului academic, de afaceri și ai clerului.

În încheierea evenimentului, Corul Inspectoratului de Jandarmi Satu Mare a susținut un concert de colinde.

***

Comunicatul de presă poate fi consultat și pe site-ul DRP, aici – https://dprp.gov.ro/web/departamentul-pentru-romanii-de-pretutindeni-a-incheiat-un-protocol-de-colaborare-cu-institutia-prefectului-judetul-satu-mare/

Sursă foto: Instituția Prefectului – județul Satu Mare

Cu deosebită considerație,

Echipa de comunicare a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Related posts

Farmecul clădirilor din Secolul al XIX-lea

Theodora-Raluca Paun

 A apărut cartea “Trădarea la români “de Al.Florin Țene-o excepțională analiză a  moralității poporului nostru

Liliana Moldovan

Un creator, un cer şi totuși două lumi diferite!

Theodora-Raluca Paun

Despre vin – fara glume

Theodora-Raluca Paun

Un gând despre încredere

Theodora-Raluca Paun

Biblioteca la firul ierbii, ediția 2023

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy