Poezia toamnei mele

Poveste de iubire

Eram un semn de carte
într-o poveste,
zidită cu dragoste,
gătită cu demierdări,
ruptă din cerul inimii,
zvântată prin pletele sufletului.
Erai un semn de carte
într-un cântec de dragoste
ce a fremătat prin noi
însemnându-ne trupurile cu dorințe și bucurii.
Trebuia să fim un refern fără sfârșit
cu lanuri de veselie
și fructe eterne pe coaptele buze,
dar ne-am pierdut în toamna amintirii
devenind doi singuratici în cartea vieții.

Sărutul toamnei

Desenează pe pridvorul inimii, toamna
frunze îngălbenite de dor.
Mi-e sufletul lacrimă tulbure şi îngândurată.
Se stinge vara în adieri rătăcite,
la poalele copacilor cu gânduri estompate.

Iubirile noastre adorm prea devreme,
ori se adună-n povești ancestrale?
Salvează-mă cu un sărut perpetuu ,
să-mi fie dragostea veşnică vară.

Respir o nouă toamnă

Respir o toamnă cu frunze-nghețate,
amorțite pe-o ramură de gând
stau să cadă în rama iubirilor duse de vânt.

Privesc spre cer
un zbor ce nu mai vine,
înțepenește orizontul clipei
desprinsă din cuvânt.

LILIANA MOLDOVAN