INTERVIU CU LORENA ȚOROPOC
Președintele Asociației OMIS
scris de Cristina Oprea
Am citit despre asociația OMIS și am fost impresionată de activitățile pe care le desfășoară. În urma unei discuții telefonice am descoperit o persoană deosebită, dornică de a a-și ajuta semenii, indiferent de vârstă, dezvoltând proiecte interesante. Doamna Lorena Țoropoc este un psiholog ce și-a pus toată experiența la dispoziția comunității prin programele desfășurate. Redau mai jos un scurt interviu cu domnia sa.
Cristina Oprea: Cine este motorul acestei asociatii?
Lorena Țoropoc: Asociația OMIS are ca motor o echipă de 4 oameni de bine, care au avut suficient curaj pentru a aduce împreună oameni pentru oameni cu scopul de a face lumea un loc mai bun decât l-am găsit.
Cristina Oprea: De unde provine numele și cine face parte din echipă?
Lorena Țoropoc: Numele își are esența în valoarea noastră de bază, ideea de a FII OM PENTRU OM și reprezintă direcțiile de acțiune ale asociației Om Misiune Integrare Speranță.
Din această echipă fac parte:
Țoropoc Lorena în calitate de Președinte a Asociației, de formare psiholog
Țoropoc Florin, Vicepreședinte Asociație, antreprenor
Vlad Roxana Mihaela, membru fondator Asociație, artist -plastic
Vladislav Ciorici, membru fondator Asociație, antreprenor
Peste 20 de voluntari, 20 de firme, 300 membrii din comunitate și cei peste 400 de copii/ tineri și vârstnici beneficiari ai proiectelor noastre.
Cristina Oprea: Ce activități desfășurați?
Lorena Țoropoc: Am înțeles că EDUCAȚIA este cheia spre o viață mai bună și un viitor decent pentru copiii României. De aceea am creat proiecte de educație prin artă care susțin șansa la un viitor mai bun pentru copiii și tinerii talentați care nu au posibilitatea de a-și dezvolta propriul talent din motive ca: situația economică, poziționarea geografică sau categoria socială din care aparțin și care îi condamnă la discriminare. De ce ‚arta’? Pentru că arta oferă motivația și contextul facil ca un copil să îmbrățișeze educația.
Cristina Oprea: Știu ca sunteți în permanenta preocupata de evoluția tinerilor și a copiilor. Ce îmi puteți spune de ceea ce ii preocupa pe ei?
Lorena Țoropoc: Preocuparea principală a copiilor și tinerilor în aceste timpuri este ancorată în special în zona rețelelor de socializare, a tehnologiei sau diferitelor subiecte de actualitate din mass media. Cu toate acestea am constatat cu mare bucurie dorința lor de a fi ghidați spre diverse arii de preocupare. Dacă ei resimt bucuria, apartenența și validare prin implicarea în diferite activități educaționale, culturale, artistice sau sportive, vom putea observa și o creștere a interesului față de aceste domenii. Cel mai important este ca noi adulții să ne focusăm pe identificarea modului de comunicare ce ajunge în special la inima/sufletul copiilor.
Cristina Oprea: Descrieti-mi câteva din proiectele desfășurate.
Lorena Țoropoc: În prezent Asociația derulează 6 proiecte constante care au nevoie de oameni pentru oameni ca să poată continua
Proiectul ‚O șansă la viitor’ – susține integrarea a 150 de copii și tineri aflați în regim de plasament și din categorii vulnerabile, pentru realizarea de cursuri de calificare și formare profesională care le permite inserția pe piața muncii și posibilitatea de a nu ajunge în stradă până la vârsta de 26 de ani. Află mai multe aici Proiectul ” O sansa la viitor” – Asociatia OMIS
Proiectul ‚Muzica vindecă’ – oferă șansa pentru 36 de copii aflați în plasament și 15 copii din comunitatea orașului Pantelimon să își dezvolte talentul muzical prin cursuri gratuite de cor și canto popular, să beneficieze de spectacole pe diferite scene, realizarea de înregistrări în studio și posibilitatea de a fi admiși la școli vocaționale care să le permită un studiu mai aprofundat. Proiectul „Muzica Vindeca” – Asociatia OMIS
Proiect de dezvoltare personală prin teatru și magie susținut de magicianul MAGITOT pentru cei 36 de tineri instituționalizați din cadrul DGASPC sector 2 București care susțin educația globală a copiilor.
Proiecte recurente de pictură prin care promovăm educarea talentului în arte plastice prin realizarea de cursuri gratuite de pictură pentru grupuri de 25 de copii, realizarea de expoziții de artă cu donație și oferirea de excursii tematice de culturalizare în domeniul artelor plastice. Până în prezent peste 90 de copii au beneficiat de aceste activități. Ex Proiectul „Aripi colorate” – Asociatia OMIS
Proiectul ‚Păstrăm tradițiile străbune’ care oferă posibilitatea pentru 20 de copii din satul Bălăceanca de a învăța gratuit dansuri populare tradiționale, a se conecta la valorile satului românesc și a aduce la lumină frumusețea tradițiilor. Proiectul „Pastram traditiile strabune” – Asociatia OMIS
Proiectul ‚Grijă pentru bunici’ prin care susținem periodic, 20 de vârstnici dintr-un azil din București prin oferirea de alimente și produse igienico sanitare și implicarea copiilor și tinerilor în acțiuni care să le aducă bucurie vârstnicilor.
Pe lângă aceste proiecte asociația a demarat numeroase acțiuni de sprijin și suport individual în raport cu nevoile copiilor și vârstnicilor implicați în proiectele noastre și am îmbrățișat grija față de natură și locul în care trăim.
Cristina Oprea: Cine sprijină asociația? Cine vă este alături?
Lorena Țoropoc: Așa cum am menționat încă de la început Asociația OMIS înseamnă oameni pentru oameni. Cei care ne susțin sunt oamenii de acasă care au donat pe site-ul asociației sau pe pagina de facebook a asociație sau au oferit 2 euro lunar prin SMS la 8845 cu textul ZILE, diverse firme care au sponsorizat proiectele aociației sau au oferit o sponsorizare în baza deducerii de 20% din impozitul pe venit/profit, obținerea de diferite finanțări prin granturi cu fonduri nerambursabile, partenerii locali precum Direcțiile de Asistență Socială, biserici, primării, școli și nu în ultimul rând și foarte importanți voluntarii din comunitate care s-au implicat la susținerea fiecărui eveniment realizat de noi.
O adevărată unire de forțe care a dat și nădajduim că va da roade și pe viitor.
Cu toate acestea, fiecare proiect rămâne cu marea provocare de a continua să pună împreună oameni pentru oameni care să susțină aceste proiecte pe termen cât mai îndelungat.
Dacă doriți să ne cunoașteți mai bine și să descoperiți mai multe despre Asociația OMIS și felul în care ne propunem să facem schimbarea în bine în societatea în care trăim, ne găsiți pe www.omis.ro, www.facebook.com/AsociatiaOmis, instagram sau TikTok Asociația OMIS.
OMIS este despre fiecare din noi!
Doar împreună OAMENI pentru OAMENI putem construi societatea în care ne dorim să trăim și lumea pe care dorim să o lăsăm urmașilor noștri!
Sursa foto: pixabay