În perioada 19-22 octombrie 2022, la Galeria Artelor a Cercului Militar Naţional, va avea loc cea de-a XVI-a ediţie a Salonului de carte „Polemos” – istorie, ştiinţe politice, securitate şi apărare, eveniment prin care Editura Militară marchează an de an Ziua Armatei României.
Salonul va fi deschis de miercuri până vineri, între orele 11:00 şi 19:00, iar sâmbătă, între orele 11:00 şi 13:00. Deschiderea oficială va avea loc miercuri, 19 octombrie, la ora 13:00.
Salonul de carte „Polemos” este organizat – sub patronajul Comandamentului Logistic Întrunit – de Editura Militară, în colaborare cu Societatea Scriitorilor Militari, având ca parteneri: Cercul Militar Naţional, Biblioteca Militară Naţională, Societatea Editorilor din România și Amplus International Ltd.
Partener media: Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale.
La această ediţie participă: Editura Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Centrul Tehnic-Editorial al Armatei, Asociaţia „Clubul Amiralilor”, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”, Editura Detectiv Literar, Editura UZP, Fundaţia Culturală „Magazin Istoric”, Eurodidactica, Editura Evenimentul şi Capital, Editura Fundaţiei Speteanu, Revista „Gândirea Militară Românească”, Editura Hasefer, Revista „Historia”, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, Academia Română – Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Editura Meteor Press, Editura Mica Valahie, Editura Militară, Editura Ministerului Afacerilor Interne, Paul Editions, Editura Prospexi, Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, Editurile Semne-Artemis, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Muzeul Național al Marinei Române, Societatea Editorilor din România, Societatea Scriitorilor Militari şi Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale.
În cadrul salonului de carte, vor fi lansate lucrări nou apărute, pe teme de istorie, politici şi strategii de securitate, studiul conflictelor etc., prezentate de personalităţi ale vieţii culturale şi ştiinţifice româneşti.
Intrarea este liberă.
Înarmaţi-vă cu cărţi!
PROGRAMUL LANSĂRILOR
Miercuri, 19 octombrie
11.00. Deschiderea Salonului
13.00. Deschiderea oficială a Salonului
13.15. Editura Militară: Ion Giurcă, Liviu Corciu (coord.) – Participarea structurilor armatei române la Serbările Încoronării de la Alba-Iulia şi Bucureşti (15-17 octombrie 1922). Documente. Vor vorbiSorin Cristescu, Liviu Corciu, Ion Giurcă
13.45. Eurodidactica: Lansarea panourilor interactive Consfințirea Marii Uniri. Încoronarea de la Alba-Iulia (15 octombrie 1922) şi Constituția Unirii (1923), care completează seria România Întregită – Primul Centenar: Cronica Marii Uniri (autor Rodica Ursu Naniu). Vor vorbiIon Giurcă, Rodica Ursu Naniu
14.00. Editura Militară: Ion Giurcă – Rechiziționarea cargoului „Mangalia” în 1941. Un diferend româno-american. Vor vorbi Valentin Ciorbea, Ion Giurcă
14.30. Editura Academiei Oamenilor de Ştiință din România: Valentin Ciorbea – Mânăstirea dintr-un lemn, un complex monahal unic în România. Monografie istorică. Vor vorbi Ion Giurcă, Valentin Ciorbea
15.00. Editura Militară: Mircea Djuvara – Războiul românesc de eliberare şi întregire națională 1916-1918. Vor vorbi Ioan Vlad, Ion Giurcă
16.00. Editura Militară: Laurențiu Sfinteş – Revoluția se amână după publicitate. Vor vorbi Marius Crăciun, Laurențiu Sfinteş
17.00. Editura Militară şi Editura Litera: Petre Otu – Mareşalul Alexandru Averescu. Militarul, omul politic, legenda. Va vorbi Petre Otu
Joi, 20 octombrie
11.00. Clubul Amiralilor – Editura Teofil: Constantin Rusu – Submarinul. Vol. 2: Mecanica submarinului. Comportarea submarinului în imersiune. Va vorbi Constantin Rusu
11.10. Clubul Amiralilor – Editura Teofil: Constantin Rusu – Submarinul. Vol. 3: Vizionari şi constructori de submersibile. Comandanți de submarine. Va vorbi Constantin Rusu
11.20. Clubul Amiralilor – Editura Muzeului Național al Marinei Române: Corneliu Bocai – Istoria primului NPR. Va vorbi Constantin Rusu
11.30. Clubul Amiralilor – Editura City Walk Guide: Corneliu Bocai – De 3 ori „Mircea”. Va vorbi Constantin Rusu
11.40. Clubul Amiralilor – Editura Sitech: Vasile Chirilă – Astronavigația de la gnomon şi astrolab la sextantul Apollo. Va vorbi Vasile Chirilă
12.00. Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”: Luminița Iordache, Anca Ionescu – Mihai I – un secol de istorie 1921-2021. Catalog selectiv (şi prezentarea unei miniexpoziții). Vor vorbi Sergiu Crupenschi, Luminița Iordache, Anca Ionescu
14.00. Editura Militară: Gheorghe Marin, Romulus Hâldan – Tratat de securitate maritimă. Vor vorbi Gheorghe Marin, Romulus Hâldan, Eugen Laurian
15.00. Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară – Editura Militară: România şi Polonia: un secol de alianță. Documente / Romania and Poland: a Century of Alliance. Documents; România în Mica Înțelegere. Alianța defensivă la centenar. Documente / Romania in the Little Entente. The Defensive Alliance at Its Centenary. Documents; Independența României. Război şi diplomație (1877-1878). Documente / The Independence of Romania. War and Diplomacy (1877-1878). Documents. Vor vorbi Alina Pavelescu, Claudiu Turcitu, Alexandru Oşca, Adrian Pandea, Liviu Corciu, Radu Riti, Sorin Cristescu
16.30. Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989: Andrei Ursu, Roland O. Thomasson (coord.) – Căderea unui dictator. Război hibrid şi dezinformare în Dosarul Revoluției din 1989 (volum publicat la Editura Polirom, sub egida IRRD). Vor vorbi Dan Ioan, Petre Roman, Andrei Ursu, Alexandru Oşca, Andreea-Iuliana Bădilă, Mihai Dănilă, Dumitru Lăcătuşu, Andrei-Florin Sora
17.30. Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989: Andreea-Iuliana Bădilă – Drepturile omului în „Epoca de aur”. Vor vorbi Petre Roman, Andrei Ursu, Adrian Niculescu
Vineri, 21 octombrie
11.00. Clubul Amiralilor – Editura Ex Ponto: Marian Moşneagu – Simboluri şi tradiții marinăreşti. Va vorbi Ion Rîşnoveanu
11.10. Clubul Amiralilor – Editura Militară: Marian Moşneagu – Armata română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră. Va vorbi Ion Rîşnoveanu
11.20. Clubul Amiralilor – Editura Militară: Marian Moşneagu – Legendele „Albatrosului”. Va vorbi Ion Rîşnoveanu
11.30. Clubul Amiralilor – Editura StudIS: Marian Moşneagu, Neculai Tătaru, Dănuț Andronie – Şcoala de Instruire Interarme a Forțelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu” – tradiție şi excelență în modelarea luptătorilor.Vor vorbi Neculai Tătaru, Cristina Frunză
11.50. Clubul Amiralilor – Editura Ex Ponto: Adrian Ilie, Marian Moşneagu – Monografia Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța (1881-2021). Va vorbi Andreea Târlescu
12.00. Clubul Amiralilor – Editura Ex Ponto: Adrian Ilie – Absolvenți ai Liceului Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” Constanța (1973-1998). Va vorbi Andreea Târlescu
12.10. Clubul Amiralilor – Editura Imperium: Vasile Bănaru – Liceul de Marină „Alexandru Ioan Cuza”. Album 1973-1998. Va vorbi Vasile Bănaru
12.20. Clubul Amiralilor – Editura Imperium: Revista Catarge la orizont (editor coordonator Vasile Bănaru, redactor-şef Marian Moşneagu). Va vorbi Vasile Bănaru
13.00. Editura Prospexi: Octav Vorobchievici – Doi ani de garnizoană la Paris; N.V. Hodoroabă–Din războiul de reîntregire – note şi impresii din campania 1916-1918. Vor vorbi Manuela Nicolae-Posescu, Ion Giurcă
14.00. Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului: Vasile Buga – Pe muchie de cuțit. Relațiile româno-sovietice 1965-1989. Vor vorbi Dan Cătănuş, Ana Maria Cătănuş
15.00. Editura Evenimentul şi Capital: Gavriil Preda (coord.) – 23 August 1944, legende şi adevăr. Controverse şi evaluări. Vor vorbi Gavriil Preda, Alin Spânu
16.00. Editura Militară: Daniela Georgiana Golea, Ștefan Lucian Cozma, Cosmin Vasile Țenu – Zidul Tăcerii. Incursiuni în ştiința secretă, Vol. V: Previziuni asupra evoluției în domeniul aerospațial. Vor vorbi Marin Radu, Tiberiu Tănase, Cătălin Robertino Hideg, Ștefan Lucian Cozma
16.30. Editura Meteor Press: Cătălin Robertino Hideg, Daniela Georgiana Golea – Bioterorismul. Introducere în problematica bioterorismului: origini, manifestări, cauze, substrat economic şi financiar (vol. 1). Vor vorbi Tiberiu Tănase, Andreea Florina Radu, Cătălin Robertino Hideg, Ștefan Lucian Cozma
17.00. Editura Editgraph: Aurel Pentelescu, Ionuț-Constantin Petcu – Episcopul dr. Partenie Ciopron. O viață închinată Bisericii şi Armatei Române (1896-1980). Vor vorbi preot Florin Vlădoiu, preot Petru Moraru, Gavriil Preda
18.00. Editura Concordia: Şerban-Dan Predescu, Alexandru Neacşu, Petru Stetcu – Incursiune în lumea spionajului (vol. I şi vol. II). Vor vorbi Tiberiu Tănase, Şerban-Dan Predescu, Alexandru Neacşu, Dumitru Preda, Stan Petrescu, Constantin Hlihor
18.30. Media Publishing: Revistele Cunoaşterea Științifică, IT&C şi Intelligence Info. Vor vorbi Tiberiu Tănase, Şerban-Dan Predescu, Alexandru Neacşu, Dumitru Preda, Stan Petrescu, Constantin Hlihor
Sâmbătă, 22 octombrie
11.00. Editura UZP: Nicolae Rotaru – Ochii lui Homer; Nicolae Dan Fruntelată – Cursa de fluturi; Neagu Udroiu – Jurnalismul, studenție fără frontiere, vol. I şi vol. II. Vor vorbi Dorel Vidraşcu, Valentin Uban
12.00. Editura Detectiv Literar: Luiza Cala – Yoga sentimentală; Laura Cătălina Dragomir – Capitalizarea semioticii narative în spațiul politic european; Anton Gagiu – Detectiv cu o mie de fețe; Revista Detectiv Cultural. Vor vorbi Dorel Vidraşcu, Luiza Cala, Anton Gagiu
12.45. Închiderea ediției a XVI-a a Salonului de carte „Polemos”