Fragment din interviul acordat de Badea Cârțan revistei “Poporul român”, cu doar câțiva ani înainte de moarte:
“17 ani am fost cioban, am păzit pe Bărăgan câte 3-4 sate de oi. În 1877 mă uitam cum se bat românii pe malurile Dunării. Acolo, pe câmpurile Bărăganului, am citit “Istoria românilor” și alte cărţi. În 1878, am venit acasă, am tras sorț și am jurat. Am cătănit în Bosnia. În 1881, m-am liberat. Era tocmai conferință la Sibiu, că se luase iară pricină între români și unguri. Până în 1893 am stat pe-aci, pe la noi, apoi iar m-am dus în țară. Vine ’94, şi cu el, Memorandul. Eu urmăream din doască în doască daravelile şi eram necăjit că, ziceau ei întruna, suntem neam rău de oameni noi, românii. Ceteam eu, nu-i vorbă, multe bune şi frumoase, da nu le prea credeam. Îs eu aşa, un fel de Toma.
De-aceea mi-am zis: “Tu trebuie să te duci la Roma, să vezi: ai tu tată, ai tu mamă?”. Si-apoi am văzut, dragii mei… De trei ori am fost la Maica Roma. Ultima oară, eu am dus coroana de bronz până la Columnă şi mergeam în fruntea tuturor, aşa îmbrăcat de cioban, cu hainele mele. Mi-au cumpărat un costum, da le-am spus să nu cheltuiască, că şi-aşa nu umblu cu sărăcii de acelea nemtăşti. La Bucureşti am fost de peste o sută şaptezeci de ori. Bucureştiul şi Roma ar trebui să le vadă tot românul, că dacă nu ştie de Moşu-său şi de Tată-său, zici de el că-i orfan.” (APIR)
