Apele de ceară
Și ne vom stinge lacrimi, în apele de ceară
În timp vom învăța lumina să pictăm
Pe drumuri nepășite vom așeza comoară
Să ne întoarcem iarăși în gol să nu cădem.
Ne vom vedea albastrul, al valurilor cântec
Parfumul amintirii în calde ploi de vară
Și frunzelor rostirea în dansul lor pe pântec
Ne naștem o Icoană în dorul de pe rană.
Vom mai atinge îngeri cu gândul de departe
În inimile noastre pe stânci cu pietre reci
Un loc sfințit de ape al mărilor purtate
Vom fi doar noi și brațe, vom fi doar noi pe veci.
O luptă fără spade, purtăm pe buze vânt
Ne plângem depărtarea, pământul cel gălbui
Și inima o frângem în dor de legământ
Tăcerea unei lumi pe buzele statui.
Vom aștepta să ningă iubirea peste pleoape
În albul lor de gheață ne vom picta oglinzi
O iarnă lângă noi, o iarnă mai aproape
Rămânem amintiri… în locuri fără sfinți.
Doar noi săgeți în timpuri, scăldate de apus
Ne vom atinge soare, în dans de vals, petale
În doruri ce așteaptă cuvântul cel nespus
Vom fi un vis, o cruce….
Tăcerea pleoapei tale.
Sursa: Andrei Evelina
