11.4 C
Nürnberg, DE
October 4, 2026
Exclusiv

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE : „ODĂ…FERICIRII”

Ilie Bucur

Motto: „FERICIREA PE PĂMÂNT stă în împlinirea menirei pentru care suntem născuți, adică a lucrării noastre asupră-ne și asupra semenilor noștri spre a ne face tot mai buni” (Nicolae Bălcescu).

1. „FERICIŢI cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.
FERICIŢI cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
FERICIŢI cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
FERICIŢI cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
FERICIŢI cei milostivi, că aceia se vor milui.
FERICIŢI cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
FERICIŢI făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
FERICIŢI cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.
FERICIŢI veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră- minţind din pricina Mea” (Matei 5, 3-11).

+ + +

2. „FERICIT acel ce calcă tirania sub picioare! / Care vede-n a lui ţară libertatea reînviind //. FERICIT, măreţ acela care sub un falnic soare / PENTRU PATRIA SA MOARE, / nemurire moştenind.
Vasile Alecsandri (1821-1890),
poet, dramaturg, prozator, publicist, om politic

+ + +

3. „A fost odată un împărat foarte bogat. Avea tot ce-şi dorea inima lui: putere, faimă, bogăţie, respect; îi lipsea însă un singur lucru: era bolnav şi nu găsea nici un remediu la toţi doctorii care veneau la el. Şi-a trimis mesagerii în toată lumea pentru a găsi o soluţie. La întoarcere unul dintre mesageri ii spuse cuvintele unui bătrân: „SĂ ÎMBRACE HAINA UNUI OM FERICIT”. Din nou şi-a trimis slugile în toată lumea, pentru a-i aduce cămaşa unui om fericit. Peste tot unde aceştia au fost, n-au găsit un om fericit; dacă aveau unele le lipseau altele, dar nimic nu-i făceau fericiţi. Una dintre slugi, la întoarcere spre împărat, a auzit la un moment dat un om care cânta, lucrându-şi liniştit pământul. Se apropie de el şi-l întrebă: Frate de ce cânţi, când văd că ai un trai destul de modest. Acesta îi răspunse: „SUNT UN OM FERICIT!” fiindcă Dumnezeu m-a dăruit cu patru copilaşi cu toţii sănătoşi, cuminţi şi ascultători; soţia mea este iubitoare şi cuminte, bună gospodină şi ne hrăneşte cu bucate şi dragostea ei pe toţi ai familiei; eu sunt sănătos şi de pe acest mic pământ avem tot ce ne trebuie: Cum să nu fim fericiţi? Sluga împăratului îi spuse motivul plecării lui prin ţară, şi l-a rugat să-i dea cămaşa lui pentru a o da împăratului. Acesta duse cămaşa împăratului şi-i spuse povestea omului fericit. Atunci împăratul înţelese că pentru a fi „FERICIT” nu este nevoie de atâta bogăţie, lux, faimă şi putere.
“FERICIŢI” cei care prin înţelepciune ori prin suferinţă, au biruit trivialitatea (răul, păcatul) din ei. Căci a lor a fost biruinţa. (Vasile Pârvan).

P.S. „FERICIREA PERFECTĂ nu există pe pământ, aceasta s-a zis de mult timp și de oameni foarte învățați; avem însă ceva ce seamănă cu FERICIREA: avem DRAGOSTEA, CREDINȚA și SPERANȚA. Aceste daruri divine compun aici, pentru noi, ceea ce numim FERICIRE” (Nicolae Filimon (1819-1865).

Cu dragoste creștinească,
părintele Ilie

Related posts

Aforismele Mihaelei CD chitesența filozofiei umane sau “sarea gândirii magice“

Liliana Moldovan

Rază de soare și întâlnirea magică

Liliana Moldovan

8 septembrie – Ziua Internațională a Alfabetizării. Limba română, o moștenire pe care diaspora trebuie să o ducă mai departe

Ionela van Reez-Zota

Canonizarea Sfinților Închisorilor – un eveniment istoric, metanoic și salvator pentru România

Liliana Moldovan

ZIUA CULTURII NAȚIONALE 15 IANUARIE 2026 PRIVIREA ȘI CUVÂNTUL. LABORATOR DE POEZIE VIZUALĂ – CONFERINȚĂ ȘI INSTALAȚIE POETICĂ

Ion Marius Tatomir

Invitație oficială: personalități născute în Zona Brașov, căutate pentru un proiect european în 2026

Ionela van Reez-Zota

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy