VEȘNICEȘTE-ȚI AL TĂU NUME.
Noi suntem efemeri în astă lume,
Doar faptele ne urcă-n veșnicit
De facem lucruri mari, frumoase, bune,
De nu, trăi-vom vis, de amăgit.
Nu fala, bogăția și puterea
Ne urcă-n mărețit și-n neuitare,
Adesea ele-s multora durerea,
Și nasc în urmă vorbe hulitoare.
Așa că voi de-acuma-mi țineți minte
De vreți al vostru nume în veci fie știut,
Că-n nemurit se-nnalță încet, curat, cuminte,
Acela doar ce bine, la ceilalți mi-a făcut.
Dar nu uitați că-n viață adesea uneori
Statui îmi au și ceia cefostumi-au tâlhari,
Ce cu războaie, crime și orori,
Făcutu-și-au împerii largi și mari.
Un Alexandru, Cezar, Gingis-Han,
Un Cirus și măritul Bonaparte,
Și rând la rând sultan după sultan,
Tot mi-au rărit la vieți nevinovate,
Ca ei să-mi dăinuiască pe vecie
În bronzul mărețitelor statui,
Și-apoi urmașii care o să-mi vie,
De laude le fie nesătui.
*
Balanța omenească nedreaptă e mereu,
Că e de om făcută după a lui gândire,
A cerului dreptate o face Dumnezeu,
Find cea adevărată, spre lungă veșnicire.
23.02.2022
Mircea Dorin Istrate
IAR S-A PORNIT RĂZBOIUL
Cu lacrimi mari de ploi îmi plânge cerul,
Că-n zori de zi mi s-a pornit războiul.
Înfricoșați mi-s oamenii de-acum
Că zeul Marte pleacă iar la drum,
Cu câinii săi știuți că mi-s turbați
Și care-acuma-s iară dezlegați.
Pe lumea asta sunt nebuni destui
Ce vor să veșnicească în statui,
Prin câtă moarte-au semănat prin lume,
Pământ și omenet destul s-adune,
Să-și fac-al lor împeriu ce-au visat,
Ce-n frica morții fie subjugat.
Așa-i și-acum, mi s-a trezit nebunul,
Și-a încărcat pușcoiul și-apoi tunul,
Și-ncălecând pe cai de fier înnaripați
S-a pus să prade totul de la frați,
Ca să-și înalțe soclul său sub soare,
Cu sclavii stând în tremur, la picioare.
Războiu-i boală grea și-adesea lungă,
Ferească-mi te cerul să te-ajungă,
Nici la dușmanii tăi să nu-l dorești
Că nu se știe tu când mi-l pățești,
Trăiește dar în pace, și mai iartă
Ca Bunul cel Iisus, că-i calea dreaptă.
24.02.2022
Mircea Dorin Istrate
