12 C
Nürnberg, DE
September 3, 2025
Uncategorized

De necrezut! Iata ce afectiuni importante pot fi prevenite cu o simpla imbratisare

Imbratisarile dese de care ai parte in aceasta perioada a anului sunt extrem de benefice. Cercetatorii au stabilit ca acestea au darul de a proteja organismul de infectii si au darul de a atenua stresul.

Si cu cat mai des aplici acest “tratament”, cu atat te vei simti mai bine, sustin specialistii de la Carnegie Mellon University, SUA, citati de dailymail.co.uk. Ei au chestionat 400 de persoane in privinta conflictelor personale si a sprijinului pe care il primesc din partea altora. Ulterior, cercetatorii i-au expus pe voluntari unui virus care provoaca guturaiul.

Ei au descoperit ca persoanele care simteau ca au parte de mult sprijin din partea familiei si a prietenilor avea mai putine sanse sa cada prada infectiei. Iar efectul protector al acestui sprijin emotional se datora, in proportie de o treime, imbratisarilor pe care voluntarii le primeau. Cei care erau imbratisati des aveau simptome de boala mai usoare, indiferent de nivelul de stres la care erau supusi.

Specialistii sugereaza ca efectul protector al imbratisarilor ar putea fi datorat de contactul fizic, dar si de faptul ca aceste gesturi sugereaza sustinere si intimitate.

SURSA : https://stiri.acasa.ro/

Related posts

Comunicat ANA – Lansarea proiectului antidrog “Ecoul meu virtual”

Theodora-Raluca Paun

Noi suntem purtători de vise

Liliana Moldovan

”Steaua fără nume” – film rusesc realizat în URSS după o celebră piesă românească!

Liliana Moldovan

PLANTĂM INTERGENERAȚIONAL ÎN PARCUL TINERETULUI DIN BUCUREȘTI PE 8 ȘI 9 MARTIE 2025

Moderator1

Participarea Președintelui interimar al României, Ilie Bolojan, la cea de-a șasea reuniune a Comunității Politice Europene

Moderator1

De la realismul clasic, prin suprarealism, la un altfel de realism, în proza rusă a lui Cinghiz Aitmatov!

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy