Închinăciune unui titan

DANMă-nchin pios-naintea ta,
Al naţiunii bun părinte.
Mă-nchin pios, adânc şi tac
Nu mai găsesc nicicum cuvinte.
Cuvintele s-au strecurat
Cum n-am habar, prin sita vremii,
Ca să zidească un altar,
Al năzuinţei şi al vrerii.
Cuvintele au năbuit
Din toate limbile spre tine
Să poleiască, sus în cer,
Altarul naţiei române.
Altar pe care te-ai jertfit
Cu mintea, pana ta şi slova
Strigând un strigăt spre apus
Ce răsărise în Moldova.
A răsărit de ziua ta
O stea divină, un luceafăr,
Să poarte visul românesc
Spre împlinirea-i fără seamăn.
Tu l-ai purtat la pieptul tău
Şi l-ai hrănit cu dor şi tihnă,
Cu mintea ta i-ai şlefuit
O dulce şi suavă limbă.
Să poată povesti la toţi
Povestea noastră cea străbună.
Ca să se-audă la-mpăraţi
Că-i vie naţia română.
Prin truda şi curajul tău,
Clădita-i zidul împlinirii
Şi te-ai înfipt, ca un titan,
În bolta sfântă-a nemuririi.
Tu n-ai murit, doar te-ai topit
Adânc în visu-acestei naţii.
De-aceea noi, astăzi, români
Suntem, de dorul tău, cu toţii.
Şi te cinstim cu rugăciuni
Şi mir de-aducere aminte,
Titan, poet de căpătâi
Al naţiei, azi împlinite.
………………………………
Poporul care-şi va uita
Sub colbul timpului eroii
Va fi de-a pururi blestemat
Să nu-şi poată stârpi ciocoii!
DAN LĂZĂRESCU