Academia Română România

Centru Suport pentru îndrumarea cercetătorilor în scrierea și depunerea de proiecte în domeniul mediului, înființat de Institutul de Economie Mondială al Academiei Române

Comunicat de presă

9 mai 2023

Institutul de Economie Mondială al Academiei Române anunță finalizarea unui proiect ce vizează stimularea cercetării și inovării în domeniul mediului și schimbărilor climatice și încurajarea participării directe a cercetării românești la competiții deschise la nivel european. Scopul proiectului a fost crearea și dezvoltarea unui Centru Suport în cadrul Institutului de Economie Mondială al Academiei Române, care să sprijine cercetătorii în scrierea și depunerea mai multor proiecte de cercetare în programul-cadru al Uniunii Europene Orizont 2020.

Proiectul dezvoltat de Institutul de Economie Mondială a beneficiat de o finanțare nerambursabilă în valoare de 1.985.537,55 lei, fiind cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020.

La finalizarea proiectului, după trei ani de activitate (aprilie 2020 – aprilie 2023), Institutul raportează o serie de rezultate concrete, între care, cele mai importante sunt: crearea și funcționalizarea Centrului Suport pentru aplicații în Orizont 2020 sau alte programe UE și internaționale, realizarea a 8 parteneriate de cercetare împreună cu organizații europene în domeniul mediu și schimbărilor climatice, perfectarea a 17 parteneriate bilaterale cu instituții din România și din Uniunea Europeană.

Pe parcursul desfășurării proiectului, Institutul de Economie Mondială a organizat cu cercetătorii interesați 12 seminare de informare privind oportunități de finanțare, apeluri deschise în domeniile științifice vizate de proiect și posibili parteneri, precum și 10 ateliere de lucru pentru pregătirea unor propuneri de proiecte la competiții deschise în Orizont 2020 sau alte programe de cercetare din cadrul UE. Tot în această perioadă a editat o serie de ghiduri suport pentru managementul proiectelor și ghiduri de prezentare a cerințelor de finanțare Orizont 2020 sau alte programe de cercetare din cadrul UE, precum și un ghid de lucru pentru redactarea propunerilor de proiecte. Alte instrumente de lucru menite să ajute cercetătorii în scrierea de proiecte sunt cele patru baze de date realizate de Institut, două cuprinzând organizații naționale și internaționale, iar alte două articole și proiecte finanțate în domeniul mediului.

Centrul Suport din cadrul Institutului de Economie Mondială al Academiei Române va continua să asigure îndrumare cercetătorilor interesați să scrie și să depună proiecte de finanțare în domeniul mediului și schimbărilor climatice, punându-le la dispoziție atât ghidurile, cât și bazele de date realizate. Aceste instrumente vor fi disponibile și pe site-ul destinat proiectului, la adresa: https://projectscenter.iem.ro/ro/.

Biroul de comunicare al Academiei Române

Related posts

Ioan Popoiu – scriitorul care valorifică istoria neamului românesc

Ion Marius Tatomir

APEL SELECȚIE ÎN CADRUL CELEI DE-A 38-A EDIȚII A PREMIULUI TINERI SCRIITORI FRANCOFONI

Oana Roxana Gherasim

Sezonul România-Polonia: Instalații urbane româno-poloneze la Romanian Design Week și Łódź Design Festival

Ion Marius Tatomir

Recital de pian care marchează, la Tokyo, 145 de ani de la nașterea lui George Enescu

Ion Marius Tatomir

Scrisoare pentru fiica mea…

Ion Marius Tatomir

ICR sprijină Conferința „Filosofia Formei” și acordă Premiul Național „Constantin Brâncuși”

Ion Marius Tatomir

29 comentarii

pay id pokies real money October 25, 2026 at 7:35 pm

References:

Minimum deposit payid pokies pay id pokies real money

Replică
https://dok.kompot.si/Rg8Q5PVoTNaDkbVbyyjyXA October 26, 2026 at 8:15 pm

References:

5 dollar deposit pokies payid https://dok.kompot.si/Rg8Q5PVoTNaDkbVbyyjyXA

Replică
https://pbase.com October 26, 2026 at 9:34 pm

References:

MiFinity casino AUD deposits https://pbase.com

Replică
test-sida.noads.biz October 27, 2026 at 1:35 am

References:

MiFinity crypto casino Australia https://test-sida.noads.biz/?560546

Replică
https://truckwiki.site October 27, 2026 at 5:29 pm

References:

Wire transfer casino real money australia https://truckwiki.site

Replică
online pokies real money bank transfer October 27, 2026 at 6:22 pm

References:

New australian bank transfer casinos online pokies real money bank transfer

Replică
https://text.dsf.hs-heilbronn.de October 28, 2026 at 6:20 am

References:

Osko casino withdrawals Australia https://text.dsf.hs-heilbronn.de

Replică
http://bbs.51pinzhi.cn October 28, 2026 at 6:59 pm

References:

BPay casino Australia http://bbs.51pinzhi.cn

Replică
$10 payid pokies October 28, 2026 at 9:44 pm

References:

Best pay id pokies https://gitlab.keysmith.bz/bulbstock8

Replică
https://pad.batsense.net October 28, 2026 at 10:41 pm

References:

$5 MiFinity deposit casino Australia https://pad.batsense.net/bLPMmhMnSl-re3CjfsqfXg

Replică
http://xhdyz.cn/home.php?mod=space&uid=1246444 October 28, 2026 at 11:50 pm

References:

Instant payid withdrawal pokies australia http://xhdyz.cn/home.php?mod=space&uid=1246444

Replică
roadwiki.site October 29, 2026 at 12:07 am Replică
cdss.snw999.com October 29, 2026 at 10:21 pm

References:

Pay id pokies real money https://cdss.snw999.com/space-uid-2871742.html

Replică
https://md.sigma2.no/y7mRsR5RTI2m6WAkfHJ29w October 30, 2026 at 12:54 am

References:

Online pokies payid australia https://md.sigma2.no/y7mRsR5RTI2m6WAkfHJ29w

Replică
casinos that accept wire transfer Australia October 30, 2026 at 2:24 am

References:

Bank transfer mobile pokies australia https://codimd.go.tulsacounty.org/KeC8k9clSaSvwwdaGR1E1A

Replică
casino online sofort einzahlung October 31, 2026 at 2:42 am

Ein Online https://forum.wire.foundation/d/1646-klarna-casinos-einzahlungen-gebuhren-sicherheit mit Sofortauszahlung bearbeitet Auszahlungsanfragen innerhalb von Stunden, nicht Tagen. International, breit, mit Big Time Gaming, Yggdrasil, Evolution und Games Global im Angebot. Das ist fast fünfmal so viel wie bei DrückGlück – vom gleichen Betreiber Skill On Net übrigens.

Replică
top australian online casinos accepting neosurf November 8, 2026 at 8:29 pm

References:

Neosurf secure casino deposit australia https://topsitenet.com/profile/pajamatrowel92/2826512/

Replică
ontario casinos that accept paysafecard November 9, 2026 at 1:38 am

References:

Best paysafecard casino bonus canada https://g.clicgo.ru/user/jarskin45/

Replică
casinos using neosurf in australia November 9, 2026 at 2:57 am

When using Neosurf vouchers at Australian https://mountainriverpartners.com/discussion-board/topic/australian-online-casino-neosurf-deposit-guide/, this difference matters. We also review the operator behind the site and its basic security standards. Low-effort players who don’t plan on risking too much consider it a safe choice, and it definitely is from more than one angle. Neosurf vouchers may not be a perfect solution for online pokies, but they hit the mark for a specific demographic of players. Bank accounts, debit and credit cards, and even the likes of crypto are all decent alternatives. Although security details are important, it’s helpful to consider the unique benefits of different payment options.

Replică
toyvaulthq.com November 9, 2026 at 4:30 am

The games themselves are identical regardless of payment method — PayID just makes it faster to deposit and play. Nearly all top online pokies from Pragmatic Play, BGaming, Play’n GO, Betsoft, Quickspin, Relax Gaming and Yggdrasil are available at casinos that accept PayID deposits. Australian players love fast-paced, feature-packed pokies, and PayID casinos give you instant access to thousands of titles across major providers. Complete playthrough before requesting cashouts, or forfeit the bonus if you’re ready to withdraw. Use the Same Method for Deposits and Withdrawals — Casinos process withdrawals faster when funds return to the original payment source.

References: https://toyvaulthq.com/forum/topic/what-to-check-about-best-payid-casinos-australia/

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy