Cultură

Haina nouă a proverbelor româneşti

O sală de clasă din școala gimnazială din satul Cotu Văii, comuna Albești, județul Constanța, la începutul lunii aprilie. Băncile au fost așezate la perete, au apărut câteva decoruri iar elevii şi alţi doritori s-au transformat în actori și au interpretat roluri în mici piese, șase la număr, ce-au reprezentat … proverbe! Proverbe vechi, românești, pe nedrept uitate în zilele noastre sau, așa cum sună proiectul promovat de Asociația pentru Dezvoltare și Mediu – ADEMED, sprijinit financiar de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), ”Vorbe vechi în haine noi”.

Un regizor şi actor profesionist, colaborator al ADEMED,  a ajutat marii şi micii actori în devenire să începă cariera: mai întâi câteva mișcări de pantomimă. Acesta este spiritul noului concept de prezentare a proverbelor- sub forma mișcărilor scenice, a gesturilor și mimicii, pe un fond muzical potrivit. Foarte repede toţi au deprins mișcările demonstrate, le-a făcut mare plăcere să le repete și au uitat de emoțiile începutului. Încălziți și gata de acțiune au ascultat cu atenție sfaturile actorului-regizor și desigur, subiectul piesei, adică proverbul ce urma a fi pus în scenă.

A urmat alegerea personajelor, fie că unii s-au oferit, fie că actorul-regizor  a propus, oricum a fost mare veselie mai ales că s-au împărțit costume și măști. Au început repetițiile, ca toţi să intre în pielea personajelor, să înțeleagă tâlcul proverbelor și să se obișnuiască cu partenerii. Prima data s-au mai poticnit, firește, dar încet-încet s-au obișnuit și entuziasmul a crescut. Iar de obosit, nici vorbă! Se făcuse târziu dar nici pomeneală să se plictisească ba chiar descoperiseră plăcerea de a lucra în echipă, parcă abia atunci se cunoscuseră cu adevărat!

Au început chiar să aibă idei, să improvizeze, înțeleseseră bine ce-i cu proverbele și erau dornici să arate de ce sunt în stare. Și tocmai pentru că înțeleseseră cât de important este să facă ceva  împreună, atelierul i-a ajutat să priceapă că vechile proverbe se potrivesc și astăzi, că de fapt ele arată puterea legăturilor dintre oamenii unei comunităţi locale.

Bine pregătită și încrezătoare, trupa a oferit profesorilor, părinților, bunicilor, fraților și surorilor un spectacol plin de bucurie și entuziasm. Cele șase mici piese au curs firesc și pe chipurile interpreților se putea vedea mulțumirea, reușiseră, reușiseră împreună! Iar aplauzele și laudele au venit ca o răsplată firească.

A urmat o dezbatere despre actualitatea proverbelor,  cu părinţii şi bunicii din public, cu actorii din spectacol şi animatorii ADEMED.

Înveșmântate în haine noi,  vechile proverbe au renăscut prin joc și dăruire.

Gabriela Staicu

Related posts

„BÂRLĂDENII CU TALENT” – DOVADA VIE A SUBLIMULUI ÎN ARTĂ

Ion Marius Tatomir

Ziua Culturii Naţionale

GT Post

19 octombrie 2024. Manifestarea culturală organizată la Casa Cărții, Iași

GT Post

Festivalul “Namaste India”, 14–15 iunie 2025 Grădina Botanică „Dimitrie Brândză”, București

Ion Marius Tatomir

𝐄𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐜𝐨𝐦𝐞𝐦𝐨𝐫𝐚𝐭𝐢𝐯 𝐥𝐚 𝐁𝐍𝐑 𝐝𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐭 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐨𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐑𝐚𝐝𝐮 𝐂𝐢𝐮𝐜𝐞𝐚𝐧𝐮

Ion Marius Tatomir

România – Invitată de Onoare la Târgul Internațional de Carte de la Cairo, din 2026, an în care se celebrează 120 de ani de relații diplomatice româno-egiptene

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy