România Serbia

Erasmus+pentru implicarea Generației Z in dezvoltarea durabilă la nivel local

În data de 13 decembrie 2022  a avut loc în Begrad, Serbia, cea de –a doua întalnire transnationala din cadrul proiectuluiGenerația Z pentru dezvoltarea comunității și durabilitate”, coordonat de Asociația pentru Dezvoltare și Mediu-ADEMED din Romania, ca parteneriat de cooperare cu beneficiari multipli în cadrul Programului ERASMUS+.

          Astăzi există 1,8 miliarde de oameni cu vârste cuprinse între 10 și 24 de ani – ei reprezintă cea mai mare generație de tineri din istorie, numită şi Generaţia Z. Conectați unii cu alții ca niciodată, tinerii își doresc și deja contribuie la reziliența comunităților lor, propunând soluții inovatoare, conducând progresul social și inspirând politic. Ei sunt agenți ai schimbării, mobilizându-se pentru a promova obiectivele de dezvoltare durabilă și de îmbunătățire a vieții.

          Proiectul, coordonat de Asociatia pentru Dezvoltare și Mediu – ADEMED din România,  dezvoltă un cadru de formare a tinerilor din Generaţia Z in directia dezvoltării durabile şi a protecției mediului, ca participanţi activi în societate şi ca factori ai tranziţiei verzi şi digitale promovate de Uniunea Europeană.

          În întâlnirea din Belgrad partenerii au discutat cele 7 module ale cursului on line despre modalitatea de particpare a tinerilor la acțiunile de dezvoltare durabilă locală destinat persoanelor care lucreaza cu tinerii din Generația Z.

          Prezentarile și discuțiile s-au concentrat pe modalitatea și obiceiurile de învățare ale Generației Z și pe subiectele de interes din domeniul dezvoltării durabile care pot sa determine Generația Z să acționeze la nivel local. Cursul este conceput să sprijine Generația Z în formarea  unei atitudini informate și eficiente în vederea stimulării dezvoltării durabile.

PARTENERII PROIECTULUI

Related posts

REZULTATELE PRIMEI MONITORIZĂRI A IMPLEMENTĂRII PROIECTELOR NAȚIONALE DE PREVENIRE A CONSUMULUI DE DROGURI ÎN MEDIUL ȘCOLAR ȘI FAMILIAL, ÎN ANUL ȘCOLAR 2021-2022

Moderator1

Ieri, 1 Decembrie a avut loc, în Capitală, Parada militară de Ziua Națională. Aproximativ 3.000  de militari români și din armatele statelor aliate sau structuri ale NATO, a defilat în zona  Arcului de Triumf din Capitală.

Ionela van Reez-Zota

Corul Madrigal lansează programul aniversar MADRIGAL 60

Moderator1

583.000 lei pentru tineri sportivi si artisti – Rezultate Program MOL de promovare a talentelor, editia a 17-a, 2022

Moderator1

Mass-media diasporei – O experiență transnațională

Moderator1

Starul din „Under the Tuscan Sun”, Raoul Bova, vine în România! Invitat special la BIAF 2025

Moderator1

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy