Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, a efectuat, în perioada 10 – 12 iunie 2022,
o vizită de lucru la Viena, în Republica Austria
În cadrul zilei de sâmbătă, 11 iunie 2022, oficialul român s-a întâlnit cu reprezentanții comunității românești, într-o reuniune găzduită de Ambasada României în Republica Austria.
În prezența E.S. Emil Hurezeanu, Ambasadorul României în Republica Austria, delegația română a punctat programele dezvoltate de DRP și demersurile statului român în vederea reîntoarcerii și reinserției socio-profesionale a românilor din afara granițelor țării.
Susținerea educației în limba română și a identității culturale prin proiecte care aduc valoare comunităților de români reprezintă direcția strategică a Departamentului, care stă la baza programelor derulate și în acest an. Sesiunea de finanțări nerambursabile și Taberele ARC sunt acțiuni reper dezvoltate în acest sens, aflate în proces de implementare.
„Avem o misiune comună, aceea de a construi proiecte eficiente și de suflet pentru cât mai mulți români. Apreciem activitatea și deschiderea mediului asociativ din Austria și avem credința că vom reuși să aducem România mai aproape de fiecare român, indiferent în ce parte a lumii s-ar afla”, a declarat secretarul de stat Gheorghe Cârciu, mulțumind reprezentanților pentru eforturile depuse.
La rândul lor, delegațiile organizațiilor de români au prezentat o perspectivă a mediului de viață și de lucru al românilor din această țară, dificultățile și oportunitățile de îmbunătățire a calității vieții acestora. Potrivit datelor provizorii publicate de către Institutul Național de Statistică din Austria, la 1 ianuarie 2022 erau înregistrați oficial 138.390 de cetățeni români. România ocupă astfel poziția a doua în clasamentul statelor de proveniență a cetățenilor străini din Austria.
Partea a doua a zilei de 11 iunie a fost marcată de participarea la slujba de sfințire a altarului Bisericii Ortodoxe Române „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena.
Slujba de sfințire a fost oficiată de Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, alături de cinci ierarhi, printre care amintim: Înaltpreasfințitul Părinte Arsenie Kardamakis, Mitropolitul grec al Austriei și Exarh al Ungariei și Europei Centrale, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfinţitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
La această acțiune au mai participat E.S. Emil Hurezeanu, Ambasadorul României în Republica Austria, Maricel Popa, senator, precum și Ramona Miletic, viceprimar al Primăriei sectorului 11 și reprezentanți ai Primăriei Sectorului 2 din Viena.
Cu această ocazie, secretarul de stat Gheorghe Cârciu a mulțumit clericului ortodox pentru grija și atenția părintească oferite comunității românești și pentru păstrarea vie a limbii și culturii române.
Deplasarea oficială în Republica Austria s-a încheiat duminică, 12 iunie 2022, cu participarea delegației DRP la hramul Bisericii Greco-Catolice „Coborârea Sf. Spirit” din Viena. Sfânta liturghie arhierească a fost celebrată în Biserica Parohială Sf. Iacob.
Acest eveniment a fost onorat de participarea Eminenței Sale, Cardinalul Dr. Christoph Schönborn, Arhiepiscopul de Viena, Excelenței Sale, Vizitator Apostolic, Prea Sfințitul Părinte Episcop Dr. Cristian Crișan, Vicarul general Yuriy Kolasa, Ordinariatul pentru catolicii de rit oriental din Austria, dar și de ambasadorul Emil Hurezeanu și Răzvan Mihai Ungureanu, lector universitar.
Totodată, au fost prezente personalități precum E.S. Michael Schwarzinger, fost ambasador al Austriei la București, Alexander Nikolai, primarul sectorului II din Viena, Alfons Kloss, Președinte Pro Oriente, Harald Troch, parlamentar austriac și Prof. univ. dr. Oliver Jens Schmitt, Universitatea din Viena, Institutul pentru Istoria Europei de Est.
„Unitatea dintre națiuni se clădește pe principiile comuniunii între oameni, respectiv pe cunoașterea și respectarea valorilor aproapelui. Suntem alături de toți semenii noștri și încurajăm prietenia între comunitățile religioase”, a declarat secretarul de stat Gheorghe Cârciu în cea de a doua zi a vizitei sale.
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni transmite mulțumiri Ambasadei României în Austria pentru tot sprijnul acordat în cadrul acestei vizite și comunităților de români pentru dialogul constructiv.
—
Această vizită se înscrie în seria de întâlniri de lucru programate pentru acest an, prin intermediul cărora secretarul de stat Gheorghe Cârciu și reprezentanții DRP invită la dialog românii de pretutindeni. Republica Austria este cea de a patra țară în care se deplasează oficialul DRP, după Ucraina, Italia și Belgia.
Detalii:
http://dprp.gov.ro/web/vizita-secretarului-de-stat-gheorghe-carciu-in-republica-austria/

58 comentarii
References:
Safe payid pokies australia hedgedoc.uni-ak.ac.at
References:
Pokies payid instant https://myspace.com/nicscale75
References:
Payid pokies sites https://codimd.camba.coop/
References:
Australian pokies that accept payid owlcarp70.werite.net
References:
Trusted payid pokies australia https://brandmoshaver.com/user/twistcord27/
References:
Is BPay good for casino deposits http://halcom.cn/home.php?mod=space&uid=168188
References:
Neosurf casino privacy australia https://cadetmove.ru/index.php?subaction=userinfo&user=temperpants1
References:
MiFinity casino loyalty rewards Australia MiFinity casinos Australia
References:
Neosurf casino poker machines australia https://md.coredump.ch/AGmckK1MQIGZmP4Nrpiaqg
References:
Neosurf casino prepaid australia https://pad.koeln.ccc.de/945DBcWjSAiAWzQTaFrNqg
References:
Fast payout wire transfer casino australia https://md.interhacker.space/VE4VB0nlST2oVgFfaVME4A
References:
Osko same day withdrawal casino http://dle1.xn--31-6kc3bfr2e.xn--p1ai/user/chillhead3/
References:
Casino wire transfer BSB australia https://cdss.snw999.com/space-uid-2869122.html
References:
Secure Osko pokies sites https://bbs.ybk001.com/home.php?mod=space&uid=635010
References:
Payid casino welcome bonus australia https://sonnik.nalench.com/user/cameranail2/
References:
Free spins payid pokies australia https://pad.nixnet.services/WM0VIdXaSySh2LdifzY7-A
References:
MiFinity casino customer support https://dok.kompot.si/FZ5IvqzkQIm-2VbtCT6j_A
References:
Real money pokies wire transfer australia https://www.88m2.com/?377499
References:
Muchbetter casinos https://briefjournal.space/item/best-muchbetter-casinos-in-canada-for-2026
References:
Muchbetter casino deposit https://pad.public.cat/supus6myStWa4Nj-10toFA
References:
Idebit casino customer support http://bbs.lotsmall.cn/home.php?mod=space&uid=666746
References:
Neosurf casino australian dollars http://wargame-workshop.com/bbs/home.php?mod=space&uid=1602764
References:
Real money pokies neosurf australia http://gm6699.com/home.php?mod=space&uid=3409029
References:
Play online casino with idebit https://boardgameswiki.site/wiki/Best_No_Deposit_Bonus_Offers_and_Free_Spins_in_South_Africa_2026_Instant_Claim_Best_Sites
References:
How to use neosurf at casino australia https://www.hyperlabthailand.com/forum/topic/1012639/Neosurf-Casinos-Australia-2026—Where-to-Buy-Vouchers,-Which-Casinos-Accept-Them
In this article we give you the best Neosurf deposit casinos and list which casinos that accept Neosurf deposits as low as $10 and $20. Vouchers can be purchased from local retailers or online, then entered at the cashier without linking a bank account. Features and fees can vary by country, so check the current myNeosurf terms for Australia before you rely on it. Neosurf vouchers are usually simple to use, but a few voucher-side issues come up regularly.
References: https://greeneralia.net/discussion/topic/how-to-choose-neosurf-casino-australia/
For players comparing Neosurf online casinos in Australia, Wild Tokyo’s strongest attraction is the freedom to choose how they deposit. The welcome package is equally eye-catching, offering a 250% up to A$5,300 + 850 free spins. For anyone who prefers keeping casino deposits separate from everyday card payments, Neosurf offers a practical alternative without changing the games you enjoy. Pick an operator with a licence you can verify, complete verification before you need it, and treat the voucher as a fixed budget rather than a tap you can keep turning on.
References: https://enginecontrolroom.com/forum/topic/australian-online-pokies-neosurf-deposits-safety-guide/
References:
Real money pokies australia https://huffman-sander-3.hubstack.net/fast-payout-online-casinos-australia-instant-withdrawal-sites-1794168636
References:
Sportwetten casino sofortüberweisung https://mccarthy-stack-3.thoughtlanes.net/beste-sofortuberweisung-online-casinos-2026-im-casino-mit-sofortuberweisung-bezahlen
References:
Spielothek mit sofortüberweisung http://bbs.51pinzhi.cn/home.php?mod=space&uid=8556083
References:
Klarna auszahlung casino https://app.wedonthavetime.org/profile/unitspark2
References:
Online casino bezahlen mit sofortüberweisung http://gm6699.com/home.php?mod=space&uid=3409627
References:
Play real money casino neosurf australia https://codimd.syssec.org/FfjG8iNZTUmiEGdk0yWthw
References:
Same day payout casinos bank transfer http://www.pshunv.com/space-uid-1019685.html
References:
Casinos that accept google pay canada https://linkagogo.trade/story.php?title=best-google-pay-casinos-in-canada-2026-pay-casinos-guide
References:
EFT casino no deposit bonus https://hedgedoc.ludos-disciplinarum-misi.fyi/5JyiCh4_QIWN9HHgms3Mwg
References:
Australian bank casino transfer https://rdcvw.com/?520683
References:
Online casino visa withdrawal limit canada https://bookmarks4.men/story.php?title=best-visa-casinos-2026-also-accepting-prepaid-visa-cards
References:
Casino gewinn auszahlen sofort https://test-sida.noads.biz/?609549
References:
Sofortüberweisung casino https://dok.kompot.si/VaQ8TD5jRhaKbF5MnjmZ-g
References:
Mindesteinzahlung casino sofortüberweisung https://sciencemission.com/profile/spleenwedge8
PayID is a good fit if you want fast, fee-free deposits using your existing bank account with no extra apps or third-party accounts to set up. Start by checking out deposit limit tools, session reminders, and self-exclusion options directly in your account settings. PayID makes it easy to deposit quickly, which means it’s worth setting clear limits before you start. Most bonuses come with wagering requirements, which set how many times the bonus amount has to be wagered before it can be withdrawn.
References: https://businesslab.vn/t/pokies-that-use-payid-at-top-australian-casinos/276
Enter all the required banking information and double-check it. Instant bank transfers might return if the rules shift again! As of Autumn 2024, instant bank transfers have been removed from most Aussie online casinos due to new regulations. Instant bank transfers were once the go-to option for many, but as of autumn 2024, things have changed. The trade-off is that you must enter the correct wallet address and network.
References: https://community.openedr.com/t/a-look-at-bank-wire-casinos-australia/2016
References:
Online payid pokies https://codimd.zaehlwerk.net/q8Mc2cfYTEq7HHFECVSpeA
• Auszahlungsdauer • Gebühren • Zahlungsmethoden • Sicherheitsstandards • Lizenzierung • Nutzerfreundlichkeit Entscheidend bleiben Zahlungsmethode, abgeschlossene Verifizierung, Bonusbedingungen und die Bearbeitung durch das https://community.bhaktitattva.com/d/7-casino-mit-sofortuberweisung-sicher-einzahlen-im-check. Die tatsächliche Dauer hängt jedoch von der Zahlungsmethode, der Verifizierung, den Bonusbedingungen und der Bearbeitung durch den Anbieter ab. Achten Sie jedoch darauf, dass seriöse Online Casinos mit schneller Auszahlung immer Konditionen festlegen.
Daher findest Du die Option, Ein- und Auszahlungen im Casino mit Trustly durchzuführen, inzwischen bei nahezu jedem renommierten Portal. Eine einheitliche Regelung gibt es hier nicht, sodass ich Dir keine genauen Zahlen nennen kann. Tatsächlich handelt es sich dabei um eine der schnellsten Möglichkeit, Dein Guthaben auf Dein Konto zu transferieren. Dabei ist weder eine explizite Registrierung bei einem Drittanbieter, noch eine Verifizierung Deiner Bankdaten oder die Festlegung eines eigenen Passworts erforderlich. Darüber hinaus funktionieren die Geldtransfers bei https://community.graffain.com/d/12-trustly-casino-mindesteinzahlung-limits-und-gebuhren mit Trustly denkbar einfach. Und auch Auszahlung gelten als Blitzüberweisung, sodass Dir Dein Guthaben nach wenigen Minuten zur Verfügung steht.
References:
Casino mit sofortüberweisung https://codimd.zaehlwerk.net/giQbFFwhSeKxCNqzqShaVg
References:
Casino that takes muchbetter https://ondashboard.win/story.php?title=best-live-dealer-casinos-in-australia-to-play-live-dealer-games
References:
Quick bank transfer casino australia https://www.aupeopleweb.com.au/au/home.php?mod=space&uid=3173254
References:
Casino bonus EFT deposit http://xhdyz.cn/home.php?mod=space&uid=1191254
References:
Online casino klarna einzahlung http://bbs.lotsmall.cn/home.php?mod=space&uid=734692
References:
Beste Trustly Casinos Deutschland https://lslv168.com/home.php?mod=space&uid=2981483
References:
Trustly Casino Gutschein http://www.4001179958.org/?178600
Some operators specifically advertise a PayID casino no deposit bonus in promotions, but the cashout conditions make these rarely profitable. Though the terms and conditions set forth 72 hours for processing of banking requests, people normally get their withdrawal cleared much faster. For the fastest PayID withdrawal casino, CrownPlay is our tested top pick. Every PayID casino listed on CasinosJungle is reviewed using real Australian banking conditions. Below you’ll find our expert-tested list of the best PayID casinos in Australia — all verified for AUD banking, genuine PayID support and quick cashout approvals. At 1Red, for instance, https://makabharat.com/forum/topic/payid-casino-withdrawal-pokies-experiment-we-are-able-to-all-learn-from/ deposits are listed as completely free.
References:
Neosurf no deposit bonus australia http://xn—-btbbc1bctice0bhec4i.xn--p1ai/user/versecrop63/
References:
Sofort einzahlung casino https://doc.thudep.com/TZwvgXPlT8CajI7PZpXHmQ
References:
Safe neosurf casinos australia https://dobryakschool.ru/user/leadtrout49/
References:
Geringe einzahlung casino paysafecard http://bbs.51pinzhi.cn/home.php?mod=space&uid=8464017