Modelul Odesa

În monografia dedicată orașului Odesa, istoricul Charles King deschide, nu numai pentru ochiul informat, ci pentru un public foarte larg, poarta către trecutul unui oraș fabulos, surprins în transformare, de-a lungul secolelor, un oraș marcat decisiv și de bucuria vieții, oferită de deschiderea îngăduitoare a unui port, dar și de tragediile atrase de războaie, molime, conflicte politice și exterminări etnice.

Apărută, în original, în 2011, cartea a fost publicată la Editura Cartier în 2019 și, în contextul cumplit al războiului purtat de Rusia în Ucraina, devine, din nou, o lectură de prim interes, atît pentru istorici, cît și pentru nespecialiști. Pe lîngă documentarea solidă și firul cronologic informativ pe care orice istorie îl oferă, cartea lui Charles King etalează și evidente calități literare, care deschid o lectură alertă, captivantă, alimentată de nenumărate descrieri de atmosferă, portrete și mici descinderi în culisele secrete al unui oraș inepuizabil.

Istoria Odesei, așa cum a ales Charles King să o recuperez în acest volum, e structurată în trei părți, fiecare cu un centru de greutate distinct. Prima explorează etapele de întemeiere și dezvoltare a orașului, de la incursiunile ordonate de Ecaterina cea Mare în sud și formarea Noii Rusii, până pe la jumătatea secolului al XIX-lea. A doua e centrată pe violențele care au marcat viața orașului, începînd cu prigoana populației evreiești dinspre sfîșitul secolului al XIX-lea, continuînd cu pogromul din 1905 și terminînd cu masacrul Armatei române, ca aliată a Germaniei din timpul celui de al Doilea Război Mondial. În fine, cea de a treia parte, redusă ca dimensiuni comparativ cu primele două, se ocupă de evenimente mai apropiate de prezent și propune o analiză a modului în care orașul însuși se raportează la propria istoria și își caută o nouă poziționare. Un alt detaliu important este acela al grafiei numelui orașului: Charles King a ales o variantă mai familiară cititorilor de limbă engleză, Odessa și explică această opțiune într-o notă a autorului. Voi folosi această variantă în citatele originale, preferînd-o, în rest și mai ales în acest context politic, pe cea ucraineană: Odesa.

Statutul aparte de porto‑franco

Cîteva trăsături identitare definitorii se disting, parcurgînd această istorie. Una dintre ele, esențială, este statutul aparte al unui oraș de graniță, port la Marea Neagră, departe de centrul administrativ al oricărei orînduiri politice și, prin urmare, relaxat cu regulile și permeabil la idei politice înnoitoare, foarte adesea, destabilizatoare și cu totul refractare ordinii dominante. Acest statut, consolidat în timp, de cuib al ideilor radicale, al intrigilor politice și al nenumăratelor societăți secrete oferă una dintre cele mai interesante și revelatorii piste ordonatoare ale cărții, care pune în lumină specificul acestui oraș, cu moravuri mult mai relaxate și idei subversive, neliniate.

Iată cum părea orașul la începutul secolului al XIX-lea, cînd Pușkin a descins aici, într-un surghiun mascat, cauzat tot de răspîndirea unor idei periculoase: „Era un oraș în care radicalii politici puteau pătrunde cu relativă ușurință, situat departe de centrele majore ale guvernării imperiale. Un climat de libertate socială era prompt vizibil. Fumatul în public, mode care se învecinau cu scandalosul și discuțiile publice despre chestiuni litigiase, de la afaceri internaționale la impozite, constituiau privilegii relativ neobișnuite la Sankt Petersburg sau Moscova. Dar ele făceau parte din viața normală de stradă la Odessa. Zeci de societăți secrete – unele cvasireligioase precum francmasonii, iar altele secrete de dragul de a fi secrete – primeau în rîndurile lor intelectuali, funcționari publici și fii de familii nobile“.

Pe lîngă acest profil asociat cu rebeliunea și deschiderea față de posibilitatea schimbărilor radicale, Odesa a fost, chiar din zorii istoriei sale, un oraș al unui amestec etnic extrem de bogat. Iată cum descria fața multiculturală a orașului un martor al vremii, contele de Legarde, citat de Charles King: „Prin frumoasele piețe plantate cu copaci și întretăiate de alei circulă turcul, rusul, englezul, armeanul, francezul, moldoveanul, polonezul, italianul și germanul, majoritatea purtînd costumul adecvat fiecăruia și vorbind limbi diferite“. Apoi, definitoriu pentru creșterea și transformarea orașului a fost rolul populației evreiești în toate ramurile urbane, dar mai ales în dezvoltarea comerțului, unde a avut un rol pivotal, de releu indispensabil schimburilor dintre oraș și zonele rurale, dar și către exterior. Această realitate a fost subliniată insistent de Charles King, care notează: „Prin energia și rețelele lor (ale evreilor, n.a) sociale, Odessa a devenit ceea ce nu și-ar fi imaginat nici unul dintre fondatorii ei timpurii, de la Potiomkin, la Voronțov: portul cel mai important al lumii vorbitoare de limbă idiș“. În perioada de înflorire a Odesei, de pînă la mijlocul secolului al XIX-lea, vom vedea că multitudinea de contacte de afaceri ale populației evreiești era, în general, considerată un avantaj pentru orașul în plină expansiune. Mai tîrziu, odată cu expansiunea naționalismului rus, prigoana împotriva evreilor va lua forme atroce, de la pogrom, la exterminarea ordonată de genearalul Ion Antonescu, din perioada de ocupație românească. Convulsii sîngeroase ale istoriei, care au prins și Odesa și care sînt documentate succint în acest volum includ Războiul Crimeei, încleștările dintre albi și roșii de după Revoluția Bolșevică din 1917, revoltele muncitorești sau atrocitățile din timpul celui de Al Doilea Război Mondial.

Scenă multiculturală

Pe lîngă analiza dinamicilor sociale, economice și politice, Odessa lui Charles King documentează atent și cea ce ține de viața religioasă și culturală a orașului. Fascinat, pe această scenă multiculturală, care a luat proporții tot mai mari, de-a lungul existenței orașului, este rolul operei, un adevărat centru informal de conxiune între comunități și clase sociale foarte diverse. Pînă la ororile cu care a venit secolul al XX-lea, în prima parte a lui, opera a fost o adevărată inimă a Odessei, o instituție fără de care viața urbei părea de neconceput. Charles King notează că aici, spre deosebire de oricare loc din Imperiul țarist, grupurile etnice și clasele sociale se amestecau cu o lejeritate și libertate nemaivăzute, unice chiar. La polul opus, mergînd către marginile orașului, e descris cartierul evreiesc Moldovanka, marcat de violențe și sărăcie, și recuperat, ficțional, în prozele lui Isaac Babel, Povestiri din Odessa. Și scriitorul odesan, ucis, în cele din urmă de NKVD, face parte din panoplia de portrete surprinse de King în această istorie-mozaic.

În afară de portretul lui Babel, cunoscut mai ales pentru Cavaleria roșie, povestiri în care descrie atrocitatea confruntărilor între albi și roșii (el însoțind, ca reporter de război, cavaleria cazacă, de partea bolșevicilor), istoricul include o multitudine de crochiuri biografice ale unor figuri care au marcat viața literară sau politică a orașului. De la întemeietori – Potiomkin, ducele de Richelieu sau generalul Voronțov – la figurile unor intelectuali evrei cum a fost Vladimir Jabotinski, scriitor și jurnalist evreu, întemeierul unei forme exaltate (și ulterior intens criticate de sionism), sau cineastul Serghei Eisenstein, creatorul Crucișătorului Potiomkin, o pleiadă de nume sonore animă istoria Odesei. Iată un mic decupaj care pune în lumină efervescența de idei și vecinătățile multor nume care au marcat și istoria literară, nu numai pe cea generală, a Odesei: „Un instantaneu al vieților individuale care se desfășurau în modestele case și curți ale orașului dezvăluie o bogăție de talent și de imaginație – o parte din ele aparținînd odessanilor nativi, dar cea mai mare parte fiind în legătură cu oameni care erau în trecere prin oraș, făcîndu-și reputația în alte părți. Scriitorul de limbă idiș Șalom Aleihem locuia lîngă parc. Ulterior, el a devenit celebrul creator al lui Tevi Lăptarul, și după plecarea în Statele Unite, magistralul codificator a ceea ce considerăm acum a fi cultura ștetl. Simon Dubnow, distinsul istoric al evreimii ruse, îți ținea curtea în apartamentul lui din Strada Bazarulu. Lev Pinsker, unul dintre profeții timpurii a ceea ce va ajunge să fie numit sionism, murea în camerele lui din strada Richelieu. La cîteva străzi distanță, registrul catedralei Preobrajenski înregistra botezul unei Anna Gorenko. Ulterior ea a reînviat un vechi nume de familie, Ahmatova, ca pseudonim literar. Cîteva străzi mai departe către vest, în Moldovanka, proprietarul de depozit Emmanuel Babel, sărbătorea nașterea fiului său, Isaac“.

Este limpede, așadar, alonja și bogăția de referințe pe care Charles King le propune în această istorie, care prin astfel de detalii de viață și atmosferă, păstrează o căldură care face lectura atașantă și fluidă.

Exterminarea populaţiei evreieşti

De partea întunecată a istoriei acestui oraș, însă, se întinde spectrul antisemitismului. O întreagă secțiune („Sălașele cruzimii“) este dedicată ororilor cărora le-a căzut victimă populația evreiască, culminînd cu masacrul din Odesa de care se face direct responsabilă Armata română. Verdictul istoricului – și nu numai al lui – este ferm: „Respon­sabilitatea pentru Holocaustul de la Odessa și din Transnistria revenea în mod clar României, singura țară care a administrat un oraș sovietic de mărime în timpul celui de al Doilea Război Mondial în afară de Germania nazistă. Până la sfârșitul războiului, românii goliseră în mare măsură Odessa de ceea ce mai rămăsese din populația ei evreiască. Unul dintre cele mai mari centre ale vieții și culturii evreiești devenise, în limbajul naziștilor, aproape complet judenfrei“.

Din ordinele explicite ale generalului Ion Antonescu, administrația românească a Odesei, în frunte cu guvernatorul Gheorghe Alexianu și cu primarul Gherman Pîntea (care a intervenit în favoarea populației evreiești, dar și-a păstrat, cu toate astea, poziția, în timpul masacrelor) a orchestrat, împreună cu trupe germane, o acțiune amplă de exterminare a populației evreiești din Odesa, prin execuții și deportări în nordul și centrul Transnistriei. Acolo, în condiții vitrege, care au pierdut orice legătură cu ideea de umanitate, evreii au fost fie asasinați, fie lăsați să moară de frig, de foame sau de molime. Datele și descrierile oferite de istoric sînt înspăimîntătoare și nici un negaționist, oricît de înverșunat, nu le poate șterge din istoria noastră.

Cu porțiuni solare, cu episoade care pun în lumină o construcție comunitară capabilă de toleranță și deschidere către viața comună, dar și cu perioade de coșmar, alimentate de naționalisme și de ideologiile urii, istoria pe care Charles King o propune e a unui oraș care rămîne „insular“ și insolent prin raportare la orice stăpînire sau dominație. Istoria și memoria lui sînt, fără îndoială, bogate, fascinante și revelatoare pentru dinamica unui centru urban multietnic și multicultural, aflat la intersecția unor influențe și interese politice foarte diverse. Istoria lui, istoria rezistenței lui în fața multor calamități și catastrofe devine, astăzi, teribil de revelatoare. Iar coșmarurile pe care le-a traversat acest oraș ar trebui să rămînă pagini negre de istorie și atît.
ALINA PURCAI
SURSA :https://www.observatorcultural.ro/