În cetina nopții
O liniște se așează pe pleoape
Cu irisul plecat in cetina nopții
Cu suișul Golgotei de neam,
Pe cărarea pierduta a sorții…
O gura de tun și flori pe metereze
Ne așteaptă pe dealurile de gheata
Și focul cuprinde izvorul sacru
In lumea pustie și în ceață…
Ne ducem păcatele spre cerul străbun
Când dorul din noi se ascunde în cuvânt
În timpul ce curge pe margini de vis
Ne petrecem chemările în ochii din legământ.
Am fugit pe o șoaptă de dor
Din neant vine un vuiet,
Ce coboară pe fereastra apelor tulbure
Din țesutul credinței oarbe
Care se așează pe mâna întinsă
Spre nesupunere…
Am fugit pe o șoaptă de dor,
Rostită ca un balsam pentru trupurile noastre
Ce se petrec în amintirea secundei
Care ne macină gândurile
În ceasurile de taină…
Sunt încremenit în clopotul de dor
Între granițele unui ținut care mă apasă
Pe mâinile mele crescute
În nepăsările sfinte…
Dintr-o lacrimă
Dintr-o lacrimă ascunsă m-am născut eu,
Dintr-o lacrimă ascunsă te-ai născut tu,
Într-o lacrimă ascunsă am găsit un vis
Era al Irodului ascuns în abis.
Pentru noi, visul se petrece într-o lacrimă,
Pentru noi se scurge pe obraz o lacrimă,
Promitem sa nu mai ascundem lacrimile,
Ascunse deja în nemernicia noptii astrale.
Ce reci sunt lacrimile mele
Ce calde sunt lacrimile tale,
Ce duios ne amintim de lacrimile noastre
Ascunse într-un sipet cu lacrimi de dor…
În parcul meu fără nume
Era noapte în parcul meu fără nume
Cu băncile vopsite în albastru şi crem
Cu omul fără umbră ascuns în visurile mele
Cu sabia de la şold arătând infinitul.
Ne apropiem de steaua cea fără nume
Sebastian este acolo şi ne aşteaptă
Şi Mona este acolo şi ne aşteaptă
Şi credinaţa de nemărginire ne aşteaptă…
În parcul meu fără nume
Am început să lecturăm trecutul
Pe băncile vopsite în albastru şi crem
Dăm pagină cu pagină din cartea de istorie a strămoşilor noştri!
Numai acolo, în parcul meu fără nume…
