În urmă cu mai bine de 400 de ani, la 1611, Bucureștii erau un târgușor mărginit de mahalale.
Mai sus de Curtea Domnească, în Piața Universității de astăzi, o soție de târgoveț avea să ridice o bisericuță de lemn.
Unele surse spun că a făcut-o întru pomenirea soțului ei, Mihai, ucis pe acest loc de zbirii voievodului Radu Mihnea. Istoria a ținut minte și numele târgoveței – Iana.
De la ea și-a primit numele sfântul locaș.
„A Ienii” a rămas biserica peste veacuri. A trecut apoi mai bine de un secol și, pe locul bisericuței de lemn, jupâneasa Safta, cumnata Doamnei Marica, soția Brâncoveanului, a ridicat un alt locaș, din piatră, în stilul care avea să poarte de-a lungul vremii numele domnului martir.
L-a început în anul 1720 și avea să-l isprăvească în doar patru ani. Subțire și frumoasă ca o domniță, Biserica Ienei a trecut prin viforul veacurilor și prin năpraznice cutremure, până în anul 1977.
Era împodobită pe dinlăuntru cu frescele originale și cu picturi de Gheorghe Tattarescu.
Mântuitorul o ocrotise în cutremurul din acel an, la fel cum ocrotise toate sfintele locașe ale Bucureștiului, care au rămas, toate!, în picioare.
Nu a putut-o însă scăpa de furia unui dictator nebun.
