Comunicat de presă
Explicațiile psihologului Alexandru Pleșea
Satisfacţia ego-ului este de scurtă durată, astfel ȋncât continuăm să căutam mai multe, continuăm să cumpărăm și să consumăm mai mult. Omul, atunci când scapă de Ego, scapă de exterior și începe să vadă în interior, iar cunoașterea, puterea și încrederea totală de sine încep să apară, consideră psihologul Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții.
Totodată, specialistul afirmă că suntem mereu în căutare de mai multe lucruri în viața noastră – o casă mai mare, o mașină mai mare și acea mereu înșelătoare și mult așteptata promovare. “Ești de părere că bunurile pe care le posezi definesc cine ești. Visând – sau să-i spun, având fantezii – despre obiectivele tale îți ocupă o așa mare parte din viaţă ȋncât uiţi să trăiești momentul prezent. Odată ce ți-ai atins unul din obiective, te simţi împlinit temporar, dar prea repede această împlinirea dispare și apoi te urci ȋncă o dată ȋn roata hamsterului ȋn căutarea unei noi misiuni. Nu este nimic ȋn neregulă cu a avea obiective, dar atunci când te concentrezi să le atingi pentru a umple un gol din interiorul tău, atunci este momentul când ai predat controlul fericirii tale, ego-ului”, declară psihologul Alexandru Pleșea.
5 semne că Ego-ul îți controlează viața
1. Ești mereu ȋn așteptarea a ceva pentru a te simţi ȋmplinit. “Te găsești ȋn mod constant ȋn situaţia de a aștepta ca ceva să ajungă la tine sau ţi-ai dori să fii altundeva. Ȋţi spui că dacă ai parte de mai mulţi bani, de acea prietenă bună sau că atingerea acestuia sau a altui obiectiv te vor ȋmplini și totuși asta nu se ȋntamplă niciodată. Ai urmărit vreodată cum ȋși aleargă un câine coada? Ego-ul tău se joacă cu tine, ȋmplinirea nu vine din atingerea obiectivelor, a lucrurilor sau a oamenilor. Orice job avem sau orice bun avem în posesiune, el începe sa controleze câte puțin viața noastră. Cu cât mai greu muncim și luptăm pentru a avea mai mult în viață, cu atât modul nostru de fericire interioară scade. Din păcate, în acest ritm, alergi către fericiri exterioare și toate nu sunt decât niște obiective de scurtă durată, neîmplinitoare interior pe termen lung. Calitatea vieții unui om se numără din clipele de împlinire emoțională, sufletească și mentală, pe care acesta le caută și le obține. Toate celelalte împliniri care vin din exterior, produc emoții sau sentimente de scurtă durată, neputând fi numite împliniri. Din acest motiv, Apetitul ego-ului nostru de a avea mai mult de cele mai multe ori ne fură prezentul – dacă nu cumva dispare fără să-l fi conștientizat.
2. Te compari ȋntotdeauna cu alţii. „Te compari ȋn mod constant cu ceilalţi ca și cum valoarea ta ar depinde de cât de bine o duci ȋn comparaţie cu alții. Ești gelos ȋn mod secret pe prietenii tăi pentru că au mai mult “succes” decât tine. Te simți vinovat când iți dai voie să experimentezi din marile plăceri când unii dintre prietenii tăi nu au parte de la fel de mult succes ca și tine. Ascunzi informații de alții și simți că viața este o competiție fără de sfârșit. Dacă ȋi spun lui Dan despre această bursă sau acel job – ȋmi va fura această șansă? Te simți amenințat atunci când nu ai nicio nevoie să simți așa ceva. Ego-ul tău este atât de puternic ȋncât ești gata să-ți tranzacționezi integritatea pentru a putea “câștiga” “Competiția”, afirmă specialistul.
3. Te simți superior celorlalți. “Ego-ului tău îi place să creeze o dualitate atunci când tu ai dreptate și restul greșesc. Ego-ul tău nu vrea să accepte că și tu ai partea ta de responsabilitate pentru evenimentele ce se întâmplă în viața ta. Până la un anumit punct, cu toții avem acest sentiment de superioritate și dacă nu ești atent, este posibil să nici nu-ți dai seama cum ți-a pătruns în conștiință. Învață să ai grijă pentru că atunci când încerci să scapi de ego, acesta revine din nou și din nou, sub diferite aspecte. Îți dau câteva exemple din viața personală, sper că te pot ajuta: (1) căutând mai mult împlinirile spirituale și mai puțin cele materiale, (2) Când avertizezi, sfătuiești, propui cuiva ceva, și i se întâmplă, abține-te să spui ‘Ți-am spus eu’. Nu ajută la nimic, (3) Când cineva îți spune ORICE și tu știi despre, abține-te să spui ‘Știu’ sau ‘Știam’. Nu ajută. Sunt sigur că poți comunica mai constructiv, (4) De multe ori, îmi imaginez că alți oameni de pe stradă sunt frații mei. Egoul scade, (5) Ajut la întâmplare. Ego-ul scade, (6) nu stimulez concurența, (7) meditez și conștientizez ce fac din ego și ce fac pentru binele meu și al altora”, afirmă psihologul Alexandru Pleșea.
4. Ești complet atașat de povestea ta. “Povestea ta este gândirea ta. Experiența ta este percepția ta. Non-atașamentul față de povestea ta te duce mai ușor către alte experiențe mai împlinitoare. În schimb, cu cât mai mult vorbești și trăiești prin ceea ce spui, faci, manifești, cu atât mai mult ego-ul va trăi și există în tine și va căuta să te folosească pentru alte nevoi exterioare. Dacă întreaga ta identitatea vine din gânduri, ești un prizonier al poveștii personale. Consideri că gândurile tale limitate sunt realitatea și că experiențele din trecut te definesc ca ființă umană. Ei bine, ȋn realitate, gândurile vin și pleacă și acestea nu reflectă adevărata realitate. Nu există o regulă care să spună că ar trebui să crezi acele gânduri care te limitează. Ȋn realitate, ȋn cazul ȋn care nu suntem iluminaţi, suntem cu toţii controlaţi de ego ȋntr-o anumită măsură. Ego-ul nostru, printr-o dorinţă continuă de mai mult și mai mult, ar putea să ne motiveze să obţinem mai mult ȋn viaţă, dar pot lucrurile acestea să aducă fericire care să reziste?”, este de părere specialistul.
5. Vorbești mult cu EU. “Thomas Leonard, considerat de mulţi ca fiind tatăl auto-dezvoltării a spus că “ego-ul este bun”, ȋn timp ce budiștii ȋnteleg Eu-l, (Ego-ul) ca fiind cauza tuturor suferinţelor. Abilitatea noastră de a gândi este un cadou minunat ce ne separă de animale, dar poate fi și un mare obstacol când limitează convingeri și ne creează mari pagube. Gândurile creează povestea noastră, ceea ce creează o identitate falsă. Consideri că gândurile tale sunt esenţa a cine ești tu cu adevărat? Eu-ul tău este ego-ul tau. Eu-ul este format din mii de Eu. ‘Eu mănânc’ și ‘Eu fac’ nu e unul și același. Sunt dorințe manifestate de stări, emoții, nevoi diferite. ‘Eu gândesc’ si ‘Eu acționez’ nu e unul și același. Descartes a scris: “Gândesc, deci exist”, gândurile în care apare EU le vei descoperi cel mai des întâlnite în capul tău. Acestea aparțin Ego-ului și nu ție spirit-suflet. Gândirea noastră este infestată de egocentrismele pe care le vedem în societate de când începem să creștem. Dezvățarea de Ego este poate unul dintre cele mai anevoioase și dure drumuri pe care un om le poate avea. Dar rezultatul este incomparabil, fericirea completă și statornică apare și viața începi s-o trăiești cu adevărat”, conchide psihologul Alexandru Pleșea.
Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții, este sociolog, psihoterapeut, hipnoterapeut și trainer în programare neuro-lingvistică. A studiat natura minții umane în trei sisteme educaționale diferite – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și România și de peste 10 ani organizează cursuri și traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să afle ce posibilități au când își folosesc resursele intelectuale și să arate abilitățile pe care mintea noastră încă le are latente.
| Cu stima, Dr. Tanase Tasente General Manager – Agentia de relatii publice Plus Communication Telefon: 0725.465.508 E-mail: office@pluscommunication.eu Website: www.pluscommunication.eu Facebook: www.facebook.com/pluscommunication.constanta |

38 comentarii
References:
Payid pokies casinos https://shareshortcuts.com/u/dogdanger49
References:
Real cash pokies bpay https://deletehelium66.bravejournal.net/best-bpay-casino-deposits-explained-for-australian-players
References:
Online pokies MiFinity Australia http://wargame-workshop.com
References:
BPay casino withdrawal Australia https://ardsglobal.org/author/lockcomic75/
References:
Review of MiFinity casinos AU https://doc.anagora.org/ilrysMb8QC6Gtm_whXZYbA
References:
Legit neosurf casinos australia https://nomadwiki.space/wiki/Neosurf_Casinos_Australia_2026_Where_to_Buy_Vouchers_Which_Casinos_Accept_Them
References:
Neosurf no deposit bonus australia http://zhujia.ca/?283735
References:
Bank transfer casino bonus australia https://jszst.com.cn/home.php?mod=space&uid=7362007
References:
Live dealer casino bank transfer australia https://bbs.yp001.net/home.php?mod=space&uid=634820
References:
How to deposit with osko at a casino http://gjglm.com/home.php?mod=space&uid=253660
References:
Betting apps with Osko http://dle1.xn--31-6kc3bfr2e.xn--p1ai/user/seatspade4/
References:
Wire transfer casino games australia https://worm-rice-3.hubstack.net/instant-bank-transfer-casino-australia-2026-tested-1793095208
References:
Australian pokies that accept payid https://dryrake3.bravejournal.net/crypto-vs-payid-fastest-online-casino-withdrawals-for-aussies
References:
Fast payout pokies MiFinity Australia https://schoolido.lu/user/otterball92/
References:
Bank transfer slots casino australia https://pad.nixnet.services/kT6HYk7mQ3-OVp4FNpp77Q
References:
MiFinity deposit pokies Australia https://xunxiabbs.uwan.com/home.php?mod=space&uid=62315
References:
MiFinity casino comparison Australia https://www.wulanbatuoguojitongcheng.com/home.php?mod=space&uid=1139836
References:
Wire transfer gambling sites australia https://hedgedoc.ludos-disciplinarum-misi.fyi/rkS3PBSYQ-yhvwaAPzmWjg
Wie jede Zahlungsmethode hat auch die Sofortüberweisung Stärken und Schwächen. Transparente Konditionen spielen eine wichtige Rolle bei der Auswahl eines geeigneten Online-Zahlungssystems. Gewinnauszahlungen erfolgen in der Regel über klassische Banküberweisungen, wodurch eine Bearbeitungszeit von etwa 1 bis 4 Werktagen entstehen kann. Anschließend wird das Konto in der Regel über eine Bestätigung per E-Mail oder SMS verifiziert. Typischerweise ist die Sofortüberweisung nicht von der Aktivierung von Bonusangeboten ausgeschlossen.
References: https://www.freelancer-gilde.de/d/3-neues-klarna-casino-zahlungen-lizenz-und-bonus-prufen
References:
Casinos that accept muchbetter https://hedgedoc.envs.net/ROydsx0nR9O3tnY7Wpc3Dg
References:
Is neosurf safe for online casinos https://www.rcfl.com.hk/home.php?mod=space&uid=10439139
References:
Online casino idebit withdrawal https://flashjournal.space/item/idebit-casinos-in-canada-2026-idebit-casino-list
References:
Betting sites that use idebit http://bbs.wj10001.com/home.php?mod=space&uid=3190057
References:
Neosurf casino reviews australia http://bbs.51pinzhi.cn/home.php?mod=space&uid=8555066
References:
Neosurf $10 deposit casinos https://bookmarkzones.trade/story.php?title=5-best-neosurf-casinos-australia-2026-top-online-casinos-that-accept-neosurf-deposits
References:
5 dollar deposit casino paysafecard canada http://www.qilurexian.net/?256780
Each platform boasts unique features tailored to the exacting standards of high-rollers, from personalized VIP services to dedicated account managers versed in discretion and service. As high-rollers search for the ultimate gaming experience, online pokies Australia platforms are stepping up with innovative features and luxurious perks. Sites offering instant https://clubelectronicos.com/foro-electronica/topic/online-pokies-with-payid-australia-real-money-complete-guide/ pokies australia real money no deposit spins usually cap winnings and add wagering requirements before cashout. Each entry lists the current welcome offer, the standout features, and the trade-offs worth knowing before signing up. She writes casino reviews and guides covering payment methods, bonuses, online pokies and gambling regulation in Australia. The top online casinos we’ve selected feature excellent game collections, payment methods, and PayID casino bonuses.
References:
Free online pokies https://www.wulanbatuoguojitongcheng.com/home.php?mod=space&uid=1171362
Viele Online Spielotheken locken mit attraktiven Angeboten wie Freispielen oder sogar einem Bonus ohne Einzahlung, um neue Kunden zu gewinnen. Erhalten Sie Gratisgeld, steht Ihnen die gesamte Auswahl der Spielautomaten offen, wobei Sie aber in den Bonusbedingungen prüfen sollten, ob bestimmte Spiele ausgeschlossen sind. Wir haben nun einen Blick auf die einzelnen Aspekte von Casino Bonusbedingungen geworfen, die bei einem Online Casino Bonus ohne Einzahlung sofort besonders wichtig sind. Zudem fallen bei den meisten Sofortüberweisungs Online Casinos keine Gebühren an, was diese Zahlungsmethode zu einer kostengünstigen Option macht.
References: https://www.tellyflix.com/iptv-forum/topic/sofortuberweisung-casino-einzahlung-ablauf-kosten/
References:
Casino mit schneller auszahlung sofortüberweisung http://bbs.abcdv.net/home.php?mod=space&uid=2274857
Most reputable sites honour these requests, though enforcement is voluntary rather than legal. In Australia, the legal gambling age is 18. Pragmatic Play titles such as Gates of Olympus sit at 96.5 percent, Sweet Bonanza at 96.5 percent, and NetEnt’s Starburst at 96.1 percent. Online https://greeneralia.net/forum/topic/seven-incredible-australian-online-pokies-payid-transformations/ typically run 94 to 97 percent RTP, higher than land-based machines in Australian pubs which often sit at 85 to 90 percent.
References:
Neosurf casinos free play https://skitterphoto.com/photographers/3416638/nymann-levy
References:
Wire transfer casino games australia https://winnipegasians.com/home.php?mod=space&uid=192156
References:
Direct bank transfer online casino australia https://www.aupeopleweb.com.au/au/home.php?mod=space&uid=3128584
References:
Real money pokies australia https://www.thitrungruangclinic.com/forum/topic/342601/PayID-Casinos-2026—Fastest-Withdrawals-Tested-0-2h-Payouts
References:
Klarna casino bonus https://commonwiki.space/wiki/Online_Casinos_mit_Sofortberweisung_Geprfte_Anbieter_2026
References:
Casino app klarna https://www.hyperlabthailand.com/forum/topic/1017810/Casino-Mindesteinzahlung-ab-1-Euro,-5-Euro:-GGL-lizenziert-2026
References:
Online casino deutschland sofortüberweisung https://coolpot.stream/story.php?title=klarna-casino-2026-top-casinos-mit-klarna