Femeile de la țară – rădăcinile noastre, mâinile care hrănesc lumea și sufletele care păstrează tradițiile
Un omagiu adus femeilor simple de la țară, celor care au muncit pământul, au crescut generații și ne-au învățat adevărata valoare a pâinii, a familiei și a vieții.
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Internațională a Femeilor din Mediul Rural, instituită de Organizația Națiunilor Unite pentru a recunoaște contribuția esențială a femeilor de la sate la agricultură, securitatea alimentară, economie și dezvoltarea comunităților.
Este o zi dedicată femeilor care, de multe ori, nu apar în fotografiile oficiale, nu primesc diplome și nu sunt aplaudate pe scene. Sunt femeile care se trezesc înainte de răsăritul soarelui, care îngrijesc gospodăria, muncesc pământul, cresc animale, pregătesc hrana familiei și duc mai departe tradiții moștenite din generație în generație.
Pentru mine însă, această zi înseamnă mult mai mult decât o sărbătoare internațională. Este o întoarcere în copilărie, la bunicii și străbunicii mei, la oamenii simpli care mi-au arătat, prin propriul exemplu, ce înseamnă munca, respectul pentru pământ și bucuria lucrurilor făcute cu mâinile tale.
Fără oamenii de la țară, nu am ști cu adevărat ce înseamnă mâncarea
Bunicii și străbunicii mei îmi spuneau adesea că, fără oamenii de la țară și, mai ales, fără femeile care muncesc pământul și îngrijesc gospodăriile, nu am putea înțelege niciodată cu adevărat ce înseamnă mâncarea.
La vremea aceea, poate nu înțelegeam pe deplin profunzimea acestor cuvinte. Astăzi, însă, le simt adevărul mai mult ca oricând.
Îmi amintesc cum mergeam și ajutam la colectiv, cum participam la grădinărit sau cum primeam sarcini simple, dar importante pentru viața de zi cu zi: să mătur curtea, să adăp animalele, să car apă ori să ajut la treburile gospodăriei. Îmi amintesc și drumurile la câmp, la cules de porumb, la sfeclă roșie sau la scos cartofi. Îmi amintesc pământul lipit de încălțăminte, mâinile murdare după o zi de muncă, oboseala și, mai ales, sentimentul acela de mulțumire că făcusem ceva folositor.
Nu era întotdeauna ușor. Uneori, munca părea prea grea pentru un copil. Dar acolo, printre brazde, grădini și gospodării, am învățat lecții pe care nicio carte nu mi le-ar fi putut oferi în același fel.
Am învățat că pâinea nu începe pe raftul magazinului. Că un cartof nu apare pur și simplu într-o pungă. Că laptele, legumele și fructele au în spatele lor oameni, anotimpuri, răbdare și multă muncă.
Și am mai învățat ceva: mâncarea are un alt gust atunci când știi câtă trudă se află în spatele ei.
Femeile simple, cu o putere extraordinară
Când mă gândesc la femeile din mediul rural, nu mă gândesc în primul rând la statistici sau la discursuri oficiale.
Mă gândesc la bunici, la străbunici, la mame și la vecinele de odinioară. La femeile care aveau mereu ceva de făcut, care știau când trebuie semănat, când trebuie udat, când trebuie cules și cum trebuie păstrată recolta pentru iarnă.
Mă gândesc la mâinile lor muncite, la șorțurile purtate zi de zi, la grija cu care pregăteau masa și la felul în care reușeau să transforme puținul în suficient pentru întreaga familie.
Aceste femei nu vorbeau neapărat despre sacrificiu. Pentru multe dintre ele, munca era o parte firească a vieții. Dar în spatele acestei firescului se ascundeau o forță extraordinară, o disciplină greu de imaginat și o iubire profundă pentru familie.
Ele erau, în același timp, gospodine, agricultoare, educatoare, păstrătoare ale tradițiilor și sprijin pentru întreaga comunitate.
Știau să îngrijească o grădină, să pregătească hrana pentru iarnă, să aline un copil, să ajute un vecin și să găsească soluții atunci când viața devenea dificilă.
De multe ori, munca lor a fost considerată ceva obișnuit, aproape invizibil. Dar fără această muncă, multe familii și comunități nu ar fi putut merge mai departe.
Satul copilăriei mele – un loc în care timpul are altă valoare
Ori de câte ori mă întorc la țară, simt o nostalgie pe care cu greu o pot descrie în cuvinte.
Îmi place să privesc gospodăriile, grădinile, pomii fructiferi, curțile îngrijite și oamenii care încă își salută vecinii. Îmi place liniștea dimineților și acel sentiment că viața, chiar dacă este plină de muncă, are un ritm mai apropiat de natură.
Mă emoționează autenticitatea locurilor și a oamenilor.
Într-o lume în care totul pare să se desfășoare cu o viteză amețitoare, satul îmi amintește că lucrurile cu adevărat importante nu se măsoară întotdeauna în bani, performanțe sau funcții.
Uneori, bogăția înseamnă o masă pregătită din ceea ce ai cultivat în propria grădină, un măr cules din pom, o conversație la poartă sau bucuria de a împărți cu cineva din ceea ce ai.
Știu că viața la țară nu este lipsită de greutăți. Dimpotrivă, munca agricolă poate fi istovitoare, iar multe femei din mediul rural se confruntă și astăzi cu lipsa serviciilor, cu dificultăți economice și cu oportunități limitate.
Tocmai de aceea, admirația mea pentru ele este cu atât mai mare.
Nu idealizez greutățile vieții de la sat. Admir însă demnitatea cu care aceste femei le-au înfruntat și continuă să le înfrunte.
O contribuție esențială, care merită recunoaștere
Ziua Internațională a Femeilor din Mediul Rural ne amintește că femeile de la sate au un rol fundamental în producerea hranei, protejarea resurselor naturale, păstrarea patrimoniului cultural și dezvoltarea economiei locale.
Ele contribuie la bunăstarea familiilor și la continuitatea comunităților, dar munca lor rămâne adesea insuficient recunoscută și remunerată.
A le aprecia înseamnă mai mult decât a le dedica o zi festivă. Înseamnă să susținem accesul lor la educație, servicii medicale, resurse agricole, tehnologie și oportunități economice. Înseamnă să le ascultăm vocea și să le respectăm dreptul la o viață demnă.
Înseamnă, de asemenea, să nu uităm cunoștințele pe care ni le-au transmis: respectul pentru hrană, grija față de natură, solidaritatea și responsabilitatea față de cei din jur.
Pentru românii plecați în străinătate, aceste valori au și o semnificație aparte. Departe de locurile natale, amintirea satului, a bunicilor și a meselor pregătite acasă devine adesea una dintre cele mai puternice legături cu rădăcinile noastre.
Femeile de la țară vor rămâne mereu în inima mea
Astăzi, de Ziua Internațională a Femeilor din Mediul Rural, gândurile mele se îndreaptă cu recunoștință către toate acele femei simple, dar atât de puternice, pe care le-am cunoscut de-a lungul vieții.
Către femeile care au muncit cu palmele crăpate de frig și de soare. Către cele care au pus pe masă pâinea câștigată cu trudă. Către cele care au crescut copii, au îngrijit bătrâni, au lucrat la câmp și au găsit mereu puterea de a merge mai departe.
În mod deosebit, mă gândesc la femeile din familia mea și la lumea copilăriei mele, pe care o port cu mine oriunde m-aș afla.
Poate că unele dintre acele gospodării nu mai arată astăzi la fel. Poate că multe dintre vocile pe care le auzeam odinioară au rămas doar în amintire. Dar lecțiile lor sunt încă vii.
De fiecare dată când mă întorc la țară, regăsesc câte ceva din copilul care eram: copilul care căra apă, care ajuta la grădinărit, care mergea la câmp și care învăța, fără să știe, cât de prețioasă este munca oamenilor simpli.
Pentru mine, femeile de la țară vor avea întotdeauna un loc deosebit în suflet și în inimă.
Ele reprezintă rădăcinile noastre, memoria familiilor noastre și acea autenticitate rară pe care lumea modernă riscă, uneori, să o piardă.
Iar dacă astăzi înțeleg mai bine ce înseamnă hrana, respectul, recunoștința și apartenența, este și datorită lor.
La mulți ani tuturor femeilor din mediul rural! Să nu uităm niciodată că în spatele fiecărei recolte, al fiecărei mese și al multor povești de familie se află munca, grija și iubirea unor femei care merită respectul nostru în fiecare zi, nu doar la 15 octombrie.
Ionela van Rees- Zota
